avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 607 soluții astăzi
Acasă 10 de azi

10 lucruri de știut astăzi

Ediție: 17 Mai 2024

 
 
Certificatele de naștere și cele de deces se pot obține în format digital, începând din această săptămână, în și mai multe localități din țară
Timp de citire: 3 min.
Autor: Dragos Niculescu

De câteva zile, certificatele de naștere și cele de deces se eliberează, în mai multe localități din țară, atât în format digital, cât și fizic. Lista municipiilor, orașelor și comunelor în care actele de stare civilă sunt emise atât în format digital, cât și fizic a fost extinsă din această săptămână, potrivit unui anunț recent al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu nu mai puțin de 25 de localități. Astfel, actele de stare civilă pot fi obținute acum în format digital de către locuitorii orașelor Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, dar și cei din Turda, Pașcani, Simeria sau Fierbinți-Târg. Regulile emiterii actelor de stare civilă au suferit modificări majore în 2022, dar aplicarea acestora a fost stabilită, după o amânare, pentru acest an, recent fiind stabilite normele metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă. Din acest an, certificatele de naștere, căsătorie sau deces nu se vor mai completa de mână, ci vor fi tipărite, iar obținerea actelor de stare civilă se va putea face mai ușor și mai rapid.  Citește tot articolul aici 

 
Reținerile salariale pentru sumele plătite în plus, din eroare, angajaților - cum procedăm?
Timp de citire: 3 min.
Autor: Dan Năstase

Erorile de calcul salarial pot apărea în orice companie privată sau instituție de stat. Fie vorbim de sume în minus, sume ce nu au ajuns la salariat deși ar fi trebuit, pe care angajatorul trebuie să le restituie acestuia, fie vorbim de sume în plus pe care le-a încasat angajatul și pe care legea îl obligă să le dea înapoi.  Citește tot articolul aici 

 
Oficial: Experții judiciari o să fie desemnați aleatoriu printr-un sistem electronic, care să țină cont și de gradul lor de încărcare. Într-un an, MJ va trebui să stabilească funcționarea acestui sistem
Timp de citire: 2 min.
Autor: Simona Voiculescu

În ideea de a schimba o procedură învechită și aflată în disonanță cu dezideratul general de digitalizare, printr-o lege recent apărută în Monitorul Oficial se prevede numirea aleatorie a experților judiciari, de către instanțele de judecată, prin intermediul unui sistem informatizat. Implementarea concretă a noii măsuri va mai dura însă.  Citește tot articolul aici 

 
Înregistrarea fără drept a unor imagini din toaleta unei clinici nu reprezintă infracțiunea de violare a vieții private. Noțiunea de încăpere sau dependință, aceeași cu cea de la violarea de domiciliu. Decizia ICCJ, oficializată
Timp de citire: 3 min.
Autor: avocatnet.ro

În cazul infracțiunii de violare a vieții private ce presupune fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta, fapta penală este reținută doar când e vorba de spații ce intră în conținutul noțiunii de domiciliu din legea penală, la fel ca în cazul infracțiunii de violare de domiciliu, nu și când e realizată în alte tipuri de spații care, teoretic, oferă o protecție a vieții private - cum este, de pildă, toaleta unei clinici medicale. Vorbim de o decizie recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), publicată miercuri în Monitorul Oficial.  Citește tot articolul aici 

 
Noi drepturi pentru persoanele cu dizabilități, oficializate: Fără taxă de omologare a mașinilor adaptate și acces permis cu câini-ghid în orice loc public
Timp de citire: 2 min.
Autor: Cristian Stanescu

O lege publicată miercuri în Monitorul Oficial aduce o serie de schimbări privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Printre altele, persoanele cu dizabilități vor putea beneficia, din această săptămână, de scutire de la plata tarifului de omologare perceput de Registrul Auto Român pentru mașinile adaptate astfel încât să poată fi conduse de acestea, iar taximetriștii sau cei ce fac transport alternativ nu vor putea refuza transportul persoanelor cu handicap, a dispozitivului acestora de mers și a câinelui-ghid, după caz, riscând amenzi de până la 25.000 lei în caz contrar. De asemenea, câinii își vor putea însoți stăpânii în toate locațiile care asigură servicii publice, adică și în hoteluri, magazine ori restaurante.  Citește tot articolul aici 

 
Autoritățile și instituțiile publice vor putea arhiva electronic actele fără acreditarea necesară firmelor care fac asta în scop comercial
Timp de citire: 2 min.
Autor: Dragos Niculescu

Printr-un proiect de lege ce a fost deja adoptat la Senat, iar recent a primit un raport favorabil la forul ce va da votul decisiv din Parlament, respectiv la Camera Deputaților, se propune modificarea unor acte normative referitoare la arhivarea documentelor electronice, astfel încât să poată fi aplicate mai multe prevederi existente în legislația specifică a unor state europene şi nu numai, ale căror reguli și structură din domeniu se aseamănă mult cu practica arhivistică din România.  Citește tot articolul aici 

 
Refacerea inspecției fiscale: Ce reguli se aplică atunci când, în urma contestației contribuabilului, se stabilește că verificările trebuie refăcute de altă echipă
Timp de citire: 2 min.
Autor: Orlando Surugiu-Pânzaru

În situația în care se impune refacerea unei inspecții fiscale, personalul de control al Fiscului trebuie să respecte anumite reguli speciale, despre care e bine să știe orice contribuabil. Venim cu aceste informații în contextul unei spețe recente în care o impunere a Fiscului a fost anulată pentru că la refacerea inspecției au fost ignorate instrucțiunile organului de soluționare a contestațiilor.  Citește tot articolul aici 

 
 
Nu se vor mai putea aplica pedepse cu suspendare în cazul traficului de persoane sau de minori. Propunerea, aproape de votul decisiv
Timp de citire: 2 min.
Autor: Dragos Niculescu

Pentru a descuraja traficul de persoane sau de minori, pedepsele pentru aceste infracțiuni s-ar putea înăspri, potrivit unui proiect legislativ ce a primit deja aprobarea senatorilor, iar recent a primit raport favorabil la Camera Deputaților. Mai exact, nu se vor mai putea da pedepse cu suspendare în cazul acestor infracțiuni. În plus, se propune acum și majorarea pedepselor cu închisoarea pentru sclavie, trafic de persoane și de minori ori pornografie infantilă.  Citește tot articolul aici 

 
Folosirea de case de marcat neconectate la sistemul ANAF sau de aparate alterate, considerată evaziune fiscală
Timp de citire: 2 min.
Autor: Alexandru Boiciuc

Comercianții de produse și prestatorii de servicii obligați la folosirea caselor de marcat trebuie să acorde o atenție deosebită unor modificări recente la Legea evaziunii. Concret, cei care folosesc aparate neconectate la sistemul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) sau aparate alterate riscă, din 16 mai 2024, pedepse penale. În același timp, se majorează pedeapsa pentru alterarea, distrugerea sau ascunderea de memorii de aparate.  Citește tot articolul aici 

 
România evită ”la mustață” recesiunea tehnică: Creșterea anuală a economiei în T1 – doar 0,1%, PIB-ul se agață de consum
Timp de citire: 2 min.
Autor: CursDeGuvernare.ro

Economia a avansat în primul trimestru al anului cu 0,5% comparativ cu trimestrul precedent și cu 0,1% în termeni anuali (serie brută), arată datele „semnal” publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). Cu această creștere, România evită intrarea în recesiune tehică, dat fiind că în T4 din 2023 economia a scăzut cu 0,6%.  Citește tot articolul aici 

 

Părerea ta contează pentru noi!
Ne-ar ajuta, dacă este posibil, să ne spui ce crezi despre acest newsletter prin completarea formularului de feedback.

Iată părerea mea
 
Urmărește-ne pe LinkedIn
Urmărește-ne pe LinkedIn
Avocatnet.ro premium
Avocatnet.ro premium
Urmărește-ne pe Facebook
Urmărește-ne pe Facebook


Copyright © 2021 Inteligo Media, All rights reserved. 
Primiti acest email deoarece v-ați abonat la newsletterul avocatnet.ro. avocatnet.ro este un produs media al SC Inteligo Media SA. În cazul în care doriți mai multe detalii privind SC Inteligo Media SA, vă rugăm să ne contactați la office@avocatnet.ro.