ACCES GRATUIT
Teatrele și sălile de concerte vor trebui să-și facă spectacolele mai accesibile persoanelor cu dizabilități
Toate instituțiile de stat care organizează spectacole sau concerte vor trebui să-și accesibilizeze producțiile artistice pentru ca mai multe persoane cu dizabilități să se poată bucura de ele, potrivit unui proiect legislativ ce a trecut deja de primul vot din Parlament, cel al senatorilor. Practic, teatrele și sălile de concerte vor trebui să adapteze o astfel de producție, astfel încât să fie accesibilă și persoanelor cu dizabilități.
Articolul continuă mai jos
Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap se va modifica, dacă
propunerea legislativă care merge, pentru dezbatere și votul decisiv, la Camera Deputaților va ajunge să se aplice, astfel încât persoanele ce au diverse dizabilități să aibă acces mai ușor la o serie de spectacole.
La modul concret, în proiect scrie că
“instituţiile publice de spectacole sau concerte, indiferent de nivelul de subordonare şi de finanţare, singure sau în parteneriat, asigură persoanelor cu handicap accesibilizarea producţiilor artistice, pentru minimum o producţie artistică anual, la alegere: dedicată, adaptată din repertoriul propriu sau găzduită”.
Așadar, teatrele și sălile de concerte de stat, printre altele, vor trebui să pregătească cel puțin un spectacol pe an pentru persoanele cu dizabilități.
Obligația ar urma să se aplice, potrivit propunerii, chiar de la începutul anului viitor.
“În condiţiile în care accesul la cultură este un drept fundamental, iar persoanele cu dizabilităţi au aceeași nevoie și dorinţă de a experimenta și de a se bucura de muzică, de teatru, de operă, de spectacole și alte forme de expresie culturală ca orice altă persoană, propunem ca instituţiile publice de spectacole sau concerte, indiferent de nivelul de subordonare și de finanțare, singure sau în parteneriat, să asigure persoanelor cu handicap accesibilizarea producțiilor artistice, pentru minimum o producţie artistică anual, la alegere: dedicată, adaptată din repertoriul propriu sau găzduită. Propunem ca măsura să se aplice începând cu data de 1 ianuarie 2025, pentru a permite instituţiilor să aibă la îndemână un termen rezonabil pentru a se organiza și a putea îndeplini în cele mai bune condiţii această obligație legală”, după cum subliniază inițiatorii măsurii.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să primească votul Camerei Deputaților, să fie promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)