Despre webinarii
Doar abonații premium au acces regulat la webinariile premium, realizate împreună cu specialiști de top, pe o multitudine de domenii - de la legislația muncii și fiscalitate până la cea de mediu sau GDPR.
Informațiile oferite de specialiști au o utilitate imediată și vin să rezolve probleme reale cu care orice companie se confruntă.
Buna seara. Am contractat o firma pentru o lucrare de montaj pavaj pe alei și trotuare la mine acasă. Firma a plecat fără să termine de montat toți cei 60 mp de pavaj, iar cei montați deja au deficiențe majore: pante inverse ale trotuarelor (spre casă), denivelări mari, pavele montate sub cota bordurii perimetrale, pavele care nu sunt fixate, rosturi necolmatate etc. Apoi administratorul acestei firme a început să mă hărțuiască telefonic și cu vizite la domiciliu pentru a ii plati banii, deoarece nu am platit din cauza celor menționate mai sus. A insinuat chiar și că i-am sechestrat sculele, iar familia mea se simte deja amenințată de acest om. Mai am contract valabil cu ei până miercuri, iar astăzi mi-a scris pe whatsapp că vrea să vina sa "încerce" să repare și să termine lucrările. Evident că nu aș mai vrea să îl las, deoarece mă tem de ceva rău, însă nu știu cum să refuz in această situație astfel încât să nu invoce faptul că nu l-am lăsat să remedieze. Va rog sfaturi! Mulțumesc frumos!
Dacă nu-l lăsați poate să vă ceară daune pentru că nu și-a putut desfășura activitatea. Cât despre intimidări, angajați un bodyguard pentru câteva zile.
Fise post
iulia_ghi
Buna seara!!
Am si eu nevoie de niste fise de post. Cine ma poate ajuta???
Ptr.
-sef serviciu comert cu amanuntul si ridicata
-FISA POSTULI CONDUCATOR ... (vezi toată discuția)