Prin măsurile oficializate sau pregătite de autorități în cursul anului 2023 s-au conturat cinci declarații fiscale noi care vor trebui folosite de contribuabili începând din anul 2024. Dacă două dintre aceste formulare deja au cadrul legal conturat și vor fi depuse chiar în ianuarie, la celelalte încă mai e puțin de lucrat. Citește articolul
Impozitul minim global se aplică, începând din 2024, pentru multinaționale și grupuri naționale mari, dacă rata efectivă de impozitare a profitului în România este sub 15%. Însă, chiar dacă primul termen de raportare și plată este stabilit la jumătatea anului 2026, aceste companii ar trebui să pregătească terenul încă de pe-acum, sunt de părere specialiștii de la PwC România. Citește articolul
Începând din anul 2024, firmele care vor să aplice impozitul micro trebuie să îndeplinească o condiție suplimentară - aceea de a depune la termenul legal situațiile financiare anuale, acolo unde este cazul. Pentru a aplica regimul în 2024, condiția se consideră îndeplinită dacă bilanțurile restante pe anii anteriori anului 2023 se depun până la 31 martie 2024. Autoritățile spun că în acest fel vor să se asigure că au informații complete pentru derularea analizelor de risc. Citește articolul
Efectele schimbărilor climatice și creșterea transparenței privind lanțurile de aprovizionare, diversitatea, echitatea sau incluziunea au dus la schimbarea cerințelor clienților și angajaților, la precauția investitorilor, precum și la creșterea semnificativă a nivelului de legiferare în domeniul sustenabilității, pe fondul tratatelor europene și internaționale, cum ar fi Pactul verde european (Green Deal) sau Acordul de la Paris. Cu alte cuvinte, companiile se confruntă cu presiuni imense pentru a acționa în domeniul sustenabilității și de a se conforma unor reglementări din ce în ce mai stricte. Cu toate acestea, pare că în substanța se realizează încă puțin în îndeplinirea criteriilor ESG. Poate fi vorba despre un decalaj între intenții și realitate? Citește articolul
O metodologie pentru raportarea durabilității, denumită și Codul Român al Sustenabilității, este inclusă într-o hotărâre oficializată marți de Guvern. Acesta este un instrument practic opțional prin care se urmărește îmbunătățirea și standardizarea modului în care companiile raportează informațiile nefinanciare privind sustenabilitatea. Citește articolul
Mai multe modificări referitoare la reglementările contabile pe care trebuie să le respecte ONG-urile au fost operate de Ministerul Finanțelor (MF) printr-un ordin publicat recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Mai multe modificări ale reglementărilor contabile au fost oficializate vineri de către Ministerul Finanțelor (MF). Acestea sunt, în principal, pentru introducerea de noi conturi contabile, dar sunt și modificări privind unele conturi contabile care deja există. Citește articolul
Dacă firma are profit neîmpărțit din anii anteriori, aceasta poate să distribuie dividende în 2023 numai în baza situațiilor financiare interimare? Răspunsul, pe scurt, este nu. Dividendele din profitul anilor anteriori pot fi distribuite direct în baza situațiilor financiare anuale, astfel că nu este nevoie de întocmirea separată de bilanțuri interimare. Citește articolul
În contextul în care termenul pentru întocmirea și depunerea raportărilor contabile semestriale din 2023 este miercuri, companiile ar trebui să știe principalele aspecte legate de aceste bilanțuri, conform regulilor date de Ministerul Finanțelor (MF). Citește articolul
Pentru buna desfăşurare a relaţiilor de muncă, participanţii la raporturile de muncă se vor informa şi se vor consulta reciproc, în condiţiile legii şi ale contractelor colective de muncă - dar ce înseamnă asta, concret? Printre altele, obligația de informare datorată de angajator angajatului înseamnă și, așa cum e detaliată în legi speciale, o transparență în ceea ce privește mersul afacerii. Dacă nu au această inițiativă, ea poate fi impusă de angajați, inclusiv „cu concursul” inspectorilor de muncă, iar nerespectarea obligației de informare prevăzută de lege poate fi amendată cu sume destul de mari. Citește articolul