Normele de aplicare ale ordonanței privind concediile medicale au fost completate recent cu mai multe prevederi necesare în contextul stării de urgență pricinuite de coronavirus. Concret, sunt facilitate trimiterile electronice de documente și sunt acordate perioade suplimentare pentru a acorda certificate de concediu medical și pentru a duce anumite documente în original. Citește articolul
Atunci când se impune carantina, iar angajații trebuie să întrerupă activitatea, aceștia intră în concediul medical pentru carantină și au dreptul la indemnizația aferentă. Totuși, până de curând, lucrurile nu erau foarte simple pentru toți angajații intrați în carantină, deoarece cei ce voiau să intre în concediu medical și să primească și banii pentru acesta erau nevoiți să îndeplinească condiția unui stagiu minim de cotizare. Citește articolul
Așa cum explica recent și redacția noastră, cei aflați în autoizolare la domiciliu au dreptul la concediu medical, asemenea celor aflați în carantină, iar acum avem și un text oficial în acest sens. Mai exact, confirmarea apare într-un ordin al Ministerului Sănătății (MS), document publicat joi în Monitorul Oficial. Prin urmare, celor ce se află în autoizolare nu trebuie să li se suspende contractele de muncă sub auspiciul forței majore (care momentan nu este declarată) sau nu trebuie considerați ca fiind în concediu fără plată. Citește articolul
În contextul răspândirii cazurilor de coronavirus, autoritățile au luat mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii infecției. Astfel, Poşta Română se alătură acestor demersuri, dispunând măsuri pentru protejarea salariaţilor poştali care intră în contact cu persoanele aflate în carantină sau autoizolare. În același timp, angajatorii sunt obligați să asigure salariaților săi materiale igienico-sanitare pentru prevenirea contaminării cu coronavirus. Citește articolul
La muncă egală, salariu egal, potrivit unui principiu care se regăsește și în legislația noastră. Atunci când decide să ridice salariile unor angajați care lucrează în condiții similare, un angajator nu ar trebui să facă diferențieri salariale în funcție de cât de mult a stat unul sau altul în concediu medical. Pentru că e discriminatoriu. Citește articolul
De-acum, cei diagnosticați cu SIDA, cancer sau tuberculoză (TBC) beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai lungă decât în trecut, iar militarii și polițiștii beneficiază, alături de alte categorii de salariați, de concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav. Aceste schimbări se găsesc într-o ordonanță de urgență oficializată recent. Citește articolul
Pe viitor, cadrele militare, adică cei ce au grad de ofițer, maistru militar sau subofițer, vor putea beneficia, în cazul în care suferă un accident de muncă, iar recuperarea depășește perioada maximă legală de 300 de zile, de un concediu medical suplimentar de peste un an. Măsura este conținută de un proiect de act normativ pus recent în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Citește articolul
Angajații au dreptul la mai multe tipuri de concedii medicale, din cauză că sunt asigurați pentru astfel de cazuri. De asemenea, persoanele asigurate pentru accidente de muncă și boli profesionale au dreptul la anumite prestații și servicii specifice, inclusiv la concediul medical și indemnizația aferentă pentru cei care au suferit un accident de muncă sau care au o boală profesională. Citește articolul
Anul trecut au apărut mai multe noutăți ce vizează concediile salariaților, fie ele de odihnă, medicale sau pentru creșterea copilului. În acest context, îți spunem care sunt principalele modificări din domeniul concediilor de care ar trebui să ții cont neapărat în anul 2019. Citește articolul
Atunci când un salariat se îmbolnăvește și nu mai poate ajunge la serviciu, indiferent că lucrează în România sau în Italia, prima grijă a acestuia ar trebui să fie anunțarea angajatorului. În Italia, acest lucru se poate face prin mai multe metode, inclusiv prin mijloace electronice, adică prin serviciul de mesagerie sau prin intermediul altui program instalat pe telefonul mobil. Citește articolul