Prescriptia extinctiva, in proiectul noului Cod Civil

Codul civil de la 1864 trateaza prescriptia, dupa modelul francez, ca o institutie unitara, desi intre cele doua forme (prescriptia extinctiva si cea achizitiva sau uzucapiunea) exista si deosebiri importante, unele reguli fiind aplicabile doar uneia dintre cele doua institutii.

De aceea, in reglementarile moderne (de exemplu, Codul civil german, Codul civil elvetian, Codul civil italian etc.), prescriptia extinctiva isi gaseste sediul in alt loc decat acela al uzucapiunii, si anume prima in cadrul materiei stingerii obligatiilor, in general, iar a doua in materia posesiei din cadrul partii rezervate bunurilor si drepturilor reale principale.

Urmand aceasta linie de gandire, legiuitorul roman, inca prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, a facut un pas important in ceea ce priveste reglementarea separata a prescriptiei extinctive, principalele prevederi din Codul civil aplicabile prescriptiei extinctive fiind astfel abrogate sau, dupa caz, modificate.

O asemenea optica a urmat si proiectul noului Cod civil, care a rezervat intr-o carte distincta regulile aplicabile prescriptiei extinctive (alaturi de decaderea din exercitiul unui drept subiectiv civil), in timp ce uzucapiunea este tratata in Cartea a III-a („Despre bunurile”), printre efectele juridice ale posesiei (art. 686 si urm.), prevazandu-se totusi, spre a se asigura corelarea dintre ele, ca dispozitiile aplicabile uzucapiunii se completeaza, in mod corespunzator, cu cele de la materia prescriptiei extinctive.

Din punct de vedere normativ, noua reglementare preia, cu imbunatatiri substantiale, prevederile Decretului nr.167/1958 (Titlul I), sistematizate pe probleme specifice (dispozitii generale, termenul prescriptiei extinctive, cursul prescriptiei extinctive, implinirea prescriptiei extinctive), la care se adauga o reglementare generala a termenelor de decadere (Titlul al II-lea), aceasta din urma constituind o noutate absoluta in dreptul civil roman.

Proiectul delimiteaza prescriptia dreptului material la actiune fata de prescriptia dreptului de a cere executarea silita, supusa, din considerente practice in primul rand, dispozitiilor Codului de procedura civila, care se vor completa cu cele de drept comun in masura in care ar fi neindestulatoare.

Termenul general de prescriptie ramane la 3 ani, astfel cum a fost fixat prin Decretul nr. 167/1958.

De asemenea, se propune reglementarea termenului de prescriptie extinctiva in materia raspunderii civile delictuale, prin fixarea unui termen de prescriptie de 10 ani, in cazul in care prejudiciul este cauzat prin tortura sau acte de barbarie, prin violenta sau agresiuni sexuale comise nu numai contra unui minor (cum prevedea art. 1946 alin. 2, ab initio, in forma adoptata de Senat in 2004), ci si contra unei persoane aflate in imposibilitate de a se apara ori de a-si exprima vointa, - cand termenul de prescriptie, spre a se asigura acestor persoane o protectie sporita, este de 10 ani.

In vederea adaptarii dispozitiilor in materie de prescriptie la cerintele economiei de piata, se prevede, dupa modelul legislatiilor moderne, posibilitatea partilor ca, in limitele si conditiile prevazute de lege, sa modifice durata termenelor de prescriptie ori sa modifice cursul prescriptiei extinctive. Se excepteaza insa cazul drepturilor la actiune de care partile nu pot sa dispuna, precum si actiunile derivate din contractele de adeziune, de asigurare si cele supuse legislatiei consumatorului.

De asemenea, se mai are in vedere instituirea unui nou caz de suspendare a prescriptiei extinctive foarte util in practica, si anume cazul negocierilor purtate in scopul rezolvarii pe cale amiabila a neintelegerilor dintre parti. Se are in vedere faptul ca, in asemenea situatii, continuarea curgerii prescriptiei ar fi nejustificata si inechitabila in privinta celui care a incercat sa evite un litigiu judiciar, purtand cu buna-credinta negocieri de rezolvare a diferendului.

Cat priveste efectul prescriptiei extinctive, stingerea dreptului material la actiune nu poate fi invocat din oficiu de catre organul de jurisdictie, ci numai de catre partea interesata, in acord cu dispozitiile actuale din Codul civil (art. 1841).

In plus, prin derogare de la regula accesorium sequitur principale, in materia garantiilor ipotecare, prescriptia dreptului la actiune privind creanta principala nu atrage si stingerea dreptului la actiunea ipotecara. In acest din urma caz, creditorul ipotecar va putea urmari, in conditiile legii, doar bunurile mobile sau imobile ipotecate, insa numai in limita valorii acestor bunuri. Aceasta solutie, inspirata din dreptul german si elvetian, se armonizeaza si cu regulile de carte funciara, unde ipoteca inscrisa este considerata ca exista cat timp nu este radiata si atesta faptul ca, desi accesoriu, ipoteca este in acelasi timp si un drept relativ autonom, bucurandu-se de o existenta juridica proprie.

Titlul III, intitulat Calculul termenelor cuprinde regulile generale de calcul aplicabile tuturor termenelor, fara deosebire de natura si izvorul lor, legal, conventional sau judiciar.

_______

Surse:

- Expunerea de motive a proiectului noului Cod civil; 
- Proiectul noului Cod civil.