Hotararea CEDO in Cauza Colceru impotriva Romaniei

(Cererea nr. 4.321/03)
In Cauza Colceru impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: Josep Casadevall, presedinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Birsan, Boštjan M. Zupanèiè, Alvina Gyulumyan, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si din Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 7 iulie 2009, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

Procedura

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 4.321/03) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Lili Colceru (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 11 decembrie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul Razvan-Horatiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La data de 12 februarie 2008, presedintele Sectiei a treia a hotarat sa ii comunice Guvernului cererea. Astfel cum prevede art. 29 § 3 din Conventie, acesta a hotarat sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si fondul cauzei.

In Fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut in anul 1955 si locuieste in municipiul Bucuresti.
5. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 2/2001, Agentia Nationala pentru Comunicatii si Informatica a fost dizolvata si inlocuita cu Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (ministerul).
Prin Ordinul din data de 3 ianuarie 2001, reclamanta, jurista in cadrul acestei agentii, a fost concediata.
6. Prin Sentinta din data de 25 aprilie 2001, confirmata in ultima instanta prin Decizia definitiva din 9 octombrie 2001 a Curtii Supreme de Justitie, Curtea de Apel Bucuresti a admis contestatia reclamantei si a obligat ministerul sa o reincadreze pe vechiul sau post, sa faca mentiunile aferente in cartea sa de munca si sa ii plateasca 14.800.000 lei vechi romanesti (ROL) pentru salariile nepercepute pentru perioada ianuarie—aprilie 2001.
7. La data de 10 ianuarie 2002, ministerul i-a achitat reclamantei suma de 16.546.400 ROL.
8. La data de 7 martie 2002, in urma plangerilor reclamantei indreptate impotriva ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei (ministrul), Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a informat-o ca numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara inceperea urmaririi penale impotriva membrilor Guvernului pentru fapte comise in exercitarea functiilor lor. Ulterior, Administratia Prezidentiala a informat-o despre inexistenta oricaror indicii ale unei eventuale comiteri a unei infractiuni si, in plus, dupa admiterea recursului in anulare (vezi mai jos), plangerea sa a fost clasata. Conform afirmatiilor reclamantei, Camera Deputatilor si Senatul nu au raspuns la plangerile sale.
La data de 4 aprilie 2003, Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a informat-o despre refuzul de a incepe urmarirea penala impotriva conducerii ministerului din cauza lipsei caracterului penal al faptelor sesizate.
9. Prin Sentinta din data de 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucuresti l-a obligat pe ministru sa ii plateasca daune cominatorii pana la executarea Sentintei din 25 aprilie 2001. Cu toate acestea, la data de 27 iunie 2002, Curtea Suprema de
Justitie a casat aceasta sentinta, trimitand-o spre rejudecare.
Reclamanta nu a informat Curtea despre modul in care s-a finalizat aceasta procedura.
10. Prin Ordinul din data de 29 aprilie 2002, ministerul a dispus reincadrarea reclamantei intr-o alta directie, cea a arhivelor.
11. Prin Decizia definitiva din 18 octombrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a anulat Ordinul din 29 aprilie 2002, statuand ca directia juridica nu fusese desfiintata.
12. In urma recursului in anulare formulat de procurorul general al Romaniei, prin Decizia din 4 noiembrie 2002, Curtea Suprema de Justitie a casat sentintele din 25 aprilie si 9 octombrie 2001 si a respins plangerea reclamantei impotriva Ordinului din data de 3 ianuarie 2001. Aceasta a statuat ca incetarea activitatii agentiei a determinat incetarea raporturilor de munca, conform Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici.
13. Prin Sentinta din 18 decembrie 2003, ramasa definitiva, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a admis actiunea ministerului, prin care se urmarea recuperarea sumelor actualizate, platite ca despagubiri. Instanta a obligat-o pe reclamanta la plata sumei de 20.385.164 ROL, plus cheltuieli de judecata.
14. La data de 14 iunie 2005, reclamanta a platit suma de 22.067.377 ROL.

II. Dreptul intern pertinent
15. Prevederile legale relevante, aflate in vigoare la data evenimentelor, sunt descrise in Hotararea SC Masinexportimport Industrial Group SA impotriva Romaniei (nr. 22.687/03, § 22, 1 decembrie 2005).

In Drept
I. Asupra obiectului cererii
16. In observatiile sale din data de 18 iulie 2008 reclamanta se plange cu privire la calomnierea sa publica prin intermediul unui comunicat de presa al ministerului din data de 2 iulie 2002, postat pe pagina de internet a acestuia si legat de situatia litigioasa dintre minister si reclamanta.
17. Curtea reaminteste ca cererea de fata a fost comunicata Guvernului conform art. 29 § 3 din Conventie potrivit caruia se procedeaza la analiza concomitenta a admisibilitatii si fondului. De asemenea, aceasta reaminteste ca a stabilit deja ca nu este cazul sa se pronunte cu privire la capete de cerere ce nu au fost formulate decat dupa comunicarea cauzei catre guvernul parat (vezi Vigovskyy impotriva Ucrainei, nr. 42.318/02, § 14, 20 decembrie 2005).
18. Avand in vedere ca acest capat de cerere nu a fost precizat inainte de comunicarea cauzei de fata, el nu va face parte din analiza Curtii. Cu toate acestea, reclamanta are posibilitatea sa sesizeze Curtea cu o noua cerere (vezi, mutatis mutandis, Dimitriu si Dumitrache impotriva Romaniei, nr. 35.823/03, § 24, 20 ianuarie 2009).

II. Asupra pretinselor incalcari ale art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1

19. Reclamanta sustine ca anularea deciziei definitive a Curtii Supreme de Justitie din data de 9 octombrie 2001 prin admiterea recursului in anulare introdus de procurorul general a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice si dreptul sau la respectarea bunurilor. Ea invoca art. 6 § 1 din Conventie si, in esenta, art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevad urmatoarele in partile lor relevante:
ARTICOLUL 6 § 1
„Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil (...) a cauzei sale de catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...).”
ARTICOLUL 1 din Protocolul nr. 1
„Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

A. Asupra admisibilitatii
20. Curtea constata ca aceste capete de cerere nu sunt vadit neintemeiate in sensul art. 35 § 3 din Conventie. De asemenea, aceasta constata ca ele nu sunt afectate de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile.

B. Asupra fondului
21. Guvernul reitereaza argumentele sale invocate in cauze similare referitoare la recursuri in anulare. In mod special, el subliniaza ca instanta suprema a facut o interpretare a dreptului, si nu a faptelor in cauza. Guvernul lasa la aprecierea Curtii analiza temeiniciei capetelor de cerere formulate in cauza.
22. Reclamanta contesta pozitia Guvernului.
23. Curtea a analizat in mai multe randuri cauze ce ridicau probleme similare cu cele ale cauzei de fata, in care a constatat incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1, avand in vedere readucerea in discutie a solutiei date in mod definitiv unui litigiu si lipsirea reclamantilor de bunurile de care beneficiau la finalul procedurii, in urma unui recurs in anulare (vezi, printre altele, Brumarescu, mentionata mai sus, §§ 61, 77 si 80, SC Masinexportimport Industrial Group SA, mentionata mai sus, §§ 32 si 46—47, si Piata Bazar Dorobanti SRL impotriva Romaniei, nr. 37.513/03, §§ 23 si 33, 4 octombrie 2007).
24. Analizand cauza de fata, Curtea considera ca Guvernul nu a oferit niciun argument convingator care sa poata conduce la o alta concluzie. In mod special, Curtea constata ca Curtea Suprema de Justitie, sesizata de procurorul general, a reanalizat cauza si ca, printr-o interpretare diferita a probelor depuse la dosar, a anulat, la data de 4 noiembrie 2002, decizia pronuntata in ultima instanta la data de 9 octombrie 2001 de Curtea Suprema de Justitie, care confirmase reincadrarea reclamantei pe postul sau si plata salariilor neincasate.
25. Avand in vedere cele de mai sus si elementele aflate in dosar, Curtea constata ca anularea de catre Curtea Suprema de Justitie a hotararii definitive mentionate mai sus a incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, incalcand dreptul reclamantei la un proces echitabil si dreptul sau la respectarea bunurilor.
26. Prin urmare, a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1.

III. Asupra celorlalte pretinse incalcari
27. Din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie, reclamanta se plange ca autoritatile au refuzat sa inceapa urmarirea penala impotriva ministrului pentru refuzul acestuia de a pune in executare o hotarare (paragraful 8 de mai sus).
28. Curtea reaminteste ca art. 6 § 1 nu presupune dreptul de a obtine urmarirea sau condamnarea unui tert in dreptul penal, nici obligatia de rezultat care sa presupuna ca orice urmarire trebuie sa se soldeze cu o condamnare sau chiar cu stabilirea unei pedepse determinate (vezi, mutatis mutandis, Perez impotriva Frantei [MC], nr. 47.287/99, § 70, CEDO 2004-I).
29. Rezulta ca acest capat de cerere este incompatibil ratione materiae cu prevederile Conventiei in sensul art. 35 § 3 si trebuie respins in aplicarea art. 35 § 4.
30. De asemenea, reclamanta se plange de neexecutarea Sentintei din data de 25 aprilie 2001, confirmata in ultima instanta prin Decizia definitiva din 9 octombrie 2001.
31. Ținand cont de concluziile sale de la paragraful 26 de mai sus, Curtea nu considera necesar sa analizeze acest capat de cerere separat.
32. Reclamanta mai invoca incalcarea art. 13 din Conventie din aceleasi motive ca si pentru incalcarea art. 6.
33. Deoarece capatul de cerere intemeiat pe art. 13 se refera, in esenta, la aceleasi aspecte vizate de capatul de cerere analizat deja din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie de mai sus, Curtea nu considera necesar sa procedeze si la o analiza din perspectiva art. 13; cerintele acestui articol sunt, intr-adevar, mai putin stricte decat cele ale art. 6 § 1 si sunt absorbite de ele in speta (vezi, printre altele, Sporrong si Lönnroth impotriva Suediei, 23 septembrie 1982, § 88, seria A nr. 52).

IV. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
34. Conform art. 41 din Conventie:
„Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
35. Reclamanta solicita suma de 162.680 euro (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-a suferit din cauza neexecutariiDeciziei definitive din data de 9 octombrie 2001 si a Sentintei din data de 17 aprilie 2002 (damnum emergens) si pentru castigul nerealizat (lucrum cessans). De asemenea, ea solicita suma de 100.000 EUR pentru prejudiciul moral suferit.
36. Guvernul contesta aceste pretentii. Acesta admite ca reclamanta are o creanta in ceea ce priveste suma de 22.067.377 ROL pe care a platit-o in urma admiterii recursului in anulare. Aceasta suma, actualizata in functie de inflatie, conform Institutului National de Statistica, se ridica la 2.680,73 lei noi romanesti (RON), adica circa 740,53 EUR. Guvernul observa ca reclamanta nu a solicitat drepturile salariale pana la reincadrarea sa, ci numai pentru o perioada determinata, si ca nu a precizat niciun temei legal pentru calcularea salariilor pretinse.
In ceea ce priveste prejudiciul moral, Guvernul considera ca nu exista nicio legatura de cauzalitate intre prejudiciul moral invocat si pretinsa incalcare a Conventiei. In plus, constata ca suma solicitata in acest sens este excesiva si ca, in orice caz, o eventuala hotarare de condamnare ar putea constitui o reparatie satisfacatoare pentru prejudiciul moral pe care reclamanta pretinde ca l-a suferit.
37. Curtea constata ca prin Sentinta din 25 aprilie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti, reclamantei i s-a recunoscut o creanta de 14.800.000 ROL, adica circa 600 EUR, la cursul de schimb mediu practicat in anul 2001 de Banca Nationala a Romaniei. Avand in vedere informatiile trimise de parti cu privire la valoarea creantei reclamantei, corectata in functie de rata inflatiei, precum si cererile de reparatie echitabila ale acesteia si comentariile Guvernului, Curtea considera ca este cazul sa ii aloce reclamantei, in echitate, suma de 800 EUR, ca daune materiale.
38. In ceea ce priveste reparatia prejudiciului moral, tinand cont de circumstantele spetei si statuand in echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea hotaraste sa ii acorde reclamantei suma de 2.000 EUR, cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata
39. Reclamanta nu solicita nicio suma in acest sens.

C. Dobanzi moratorii
40. Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene, majorata cu 3 puncte procentuale.

Pentru aceste motive,
In unanimitate,
Curtea
1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 § 1 din Conventie referitor la securitatea raporturilor juridice si pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila in ceea ce priveste capatul de cerere referitor la pretinsul refuz al autoritatilor de a incepe urmarirea penala;
2. hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
3. hotaraste ca nu este cazul sa se pronunte cu privire la celelalte capete de cerere;
4. hotaraste
a) ca statul parat sa ii plateasca reclamantei, in cel mult 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari conform art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, ce vor fi convertite in moneda statului parat la cursul de schimb valabil la data platii:
(i) 800 EUR (opt sute euro) drept daune materiale;
(ii) 2.000 EUR (doua mii euro) drept daune morale;
(iii) orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit la sumele de mai sus;
b) ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea platii, aceste sume sa se majoreze cu o dobanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de reparatie echitabila in rest.
Intocmita in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 28 iulie 2009, in conformitate cu art. 77 §§ 2 si 3 din Regulament.


Josep Casadevall,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier