Ministerul Finantelor Publice (MFP) vrea sa introduca o prevedere noua, care sa stimuleze constructia de locuinte noi, in cazul celor care vor sa se asocieze. Totodata, pensiile si salariile se platesc si nu exista niciun fel de risc ca un cetatean roman care asteapta aceste drepturi de la statul roman sa nu le primeasca, a declarat ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, in cadrul unei conferinte de presa, organizate joi.
In cadrul aceleiasi conferinte, ministrul finantelor a mai declarat ca este de acord cu platile compensatorii in cazul managerilor din sectorul public.
„S-ar putea ca aceasta masura, a platilor compensatorii sa fie o masura care sa incerce sa dea o stabilitate, si daca este asa, sunt de acord cu ea, in acelasi timp, nu cred ca aceste conduceri ale institutiilor ar trebui sa fie schimbate in mod constant, o data cu schimbarea puterii politice”, a afirmat Vladescu.
In ceea ce priveste numarul disponibilizarilor din acest an, ministrul de finante a declarat ca nu exista o estimare.
„Noi lucram cu fondul de salarii si ceea ce dorim este sa ne incadram in acest fond de salariu”, a adaugat acesta.
De asemenea, Vladescu a dat asigurari ca, pensiile si salariile se vor plati, si nu exista niciun fel de risc ca un cetatean roman care asteapta aceste drepturi de la statul roman sa nu le primeasca.
Intrebat despre programul „Prima Casa” si propunerile primite din partea Centrului de Analiza a Politicilor Publice, referitoare la eliminarea garantiei maxime de 60 de mii de euro, si acordarea unei garantii de la stat pe metrul patrat, astfel incat, sa fie apropiata de preturile din piata, ministrul de finante a raspuns ca piata este extrem de flexibila, iar o definire a preturilor este complicata.
„Definirea preturilor din piata este foarte complicata, ar trebui sa definim un pret minim, un pret maxim. Piata este extrem de flexibila, avem preturi intre cel la care, contruieste ANL-ul, si preturi de locuinte care includ valori ale terenului foarte mari sau excesive. Noi vom incerca sa stimulam constructia de locuinte noi, printr-o noua prevedere care va stimula pe cei care se asociaza. Daca un grup de 10-15 sau mai multi doritori de locuinte se asociaza, pot beneficia de un plafon mai mare decat cei care construiesc locuinte individuale, a mentionat Sebastian Vladescu.
Acesta a mai adaugat ca nu se pot acorda, in acest moment, garantii constructorilor sau dezvoltatorilor, pentru ca acestea ar fi considerate ajutor de stat.
„Schema de garantare, asa cum este gandita, este facuta pentru persoane individuale, iar constructorii sau dezvoltatorii au scheme care sunt in functiune pentru sustinerea activitatii economice din diverse fonduri de garantare. In ceea ce priveste programul „Prima Casa”, fiind o schema dedicata indivizilor, in limita a 80% din valoarea achizitiei, suntem acoperiti si nu va exista nicio intarziere in program”, a mai a declarat Vladescu.
In ceea ce priveste bugetul general consolidat, ministrul finantelor publice a declarat ca pe luna ianuarie nu exista motive de ingrijorare referitoare la veniturile bugetare.
„ Precum v-am spus, luna ianuarie a fost o luna normala, am incasat cat ne-am propus, am facut plati in limitele pe care ni le-am propus. Am putut sa finantam cu costuri din ce in ce mai reduse necesarul, atat de rollover, cat si de finantare noua, deci nu am avut niciun fel de problema cu platile, cu incasarile si cu cash flow-ul trezoreriei”, a mai afirmat Sebastian Vladescu.
In aceeasi ordine de idei, ministrul finantelor a adugat ca imprumuturile bancare reprezinta politica normala a unei Trezorerii a Ministerului Finantelor Publice.
Intrebat de ce salariile din Fondul Proprietatea si Exim Bank sunt confidentiale, Vladescu a afirmat ca din punctul sau de vedere, nu exista salariu confidential in sistemul public si ca va incerca sa rezolve aceasta problema.
Referitor la acelasi subiect Vladescu a completat ca Exim Bank nu este in subordinea Ministerului de Finante.
Comentarii articol (1)