Procesele nu vor mai putea fi suspendate in cazul ridicarii unei exceptii de neconstitutionalitate, potrivit unei legi publicate, luni, in Monitorul Oficial. Legea vizeaza, printre altele, eliminarea efectului suspensiv a judecarii unei cauze judiciare in cazul invocarii exceptiei de neconstitutionalitate.
Legea nr. 177/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala al Romaniei a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 672, din 4 octombrie 2010.
Legea vizeaza, printre altele, eliminarea efectului suspensiv a judecarii unei cauze judiciare in cazul invocarii exceptiei de neconstitutionalitate.
Astfel, legea abroga alineatul 5, art 29 din legea nr 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, prin care se prevedea ca
"pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate judecarea cauzei se suspenda.”
Proiectul de lege vine sa constituie o intoarcere radicala de macaz in privinta CCR, astfel incat in nici un proces de pe rolul instantelor de judecata in care se vor ridica exceptii de neconstitutionalitate, NU se va mai putea decide de catre judecator suspendarea solutionarii cauzei pana la pronuntarea CCR.
Se elimina astfel un fenomen devenit in ultimii ani sport national in randul justitiabililor care, ridicau exceptii de neconstitutionalitate a unor texte de lege doar ca sa traga de timp si sa tergiverseze solutionarea unor cauze , in special penale, trenand astfel obtinerea unor verdicte de condamnare in Justitie, ceea ce altera si performanta instantelor de judecata.
Si Comisia Europeana s-a sesizat, in ultimul raport asupra progreselor realizate de Romania in ceea ce priveste reforma in justitie, in ceea ce priveste tergiversarea proceselor, ca urmare a invocarii unor exceptii de neconstitutionalitate.
"Procesele raman de lunga durata si nu au fost pronuntate inca decat putine hotarari in prima instanta impotriva unor politicieni cunoscuti. Exceptiile de neconstitutionalitate continua sa intarzie judecarea cauzelor de coruptie la nivel inalt, in timp ce un proiect de lege prin care se elimina obligativitatea suspendarii procedurilor judiciare atunci cand sunt invocate exceptii de neconstitutionalitate asteapta sa fie adoptat in Parlament", se arata in raportul Comisiei.
Astfel, in cazul in care ( judecarea cauzei nefiind suspendata), Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care au facut obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, legea adoptata prevede o noua cauza de revizuire.
Ca urmare a acestor modificari, in situatia in care se constata neconstitutionalitatea unei dispozitii cu care a fost sesizata, Curtea Constitutionala va comunica hotararea sa nu numai Parlamentului si Guvernului, ci si instantei care a facut sesizarea.
In cazul in care, pana la data comunicarii deciziei Curtii Constitutionale, cauza se afla pe rolul altui organ judiciar, instanta comunica acestuia decizia.
De asemenea, daca in cauza a fost pronuntata o hotarare definitiva, decizia CCR va fi comunicata instantei in fata careia hotararea a ramas definitiva. In cauzele penale, instanta va comunica decizia si parchetului competent sa introduca cererea de revizuire.
Legea prevede, de asemenea, si
abrogarea unui text cuprins in Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, care continea prevederi derogatorii de la dreptul comun. Textul prevedea faptul ca, in materiile pe care le reglementeaza, suspendarea cauzelor in cazul invocarii exceptiilor de neconstitutionalitate este lasata la aprecierea instantelor.
Avand in vedere faptul ca noua lege stabileste chiar aceasta regula, nu mai este necesara mentinerea dispozitiilor din legea speciala, acesteia urmand a i se aplica dreptul comun.
Comentarii articol (43)