ACCES GRATUIT
A doua editie a VentureConnect va avea loc in data de 8 decembrie
Cea de-a doua editie a evenimentului VentureConnect, organizata de Biris Goran in parteneriat cu Evensys, va avea loc in data de 8 decembrie 2010 la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, sub umbrela NetCamp 2010, informeaza un comunicat de presa al Biris Goran. VentureConnect este o initiativa unica pe piata romaneasca, menita sa faciliteze contactul direct intre investitori si antreprenorii care deruleaza proiecte de succes in mediul online.
Articolul continuă mai jos
VentureConnect isi propune sa fie o platforma prin care dezvoltatorii sa interactioneze cu nume mari de pe piata de investitii, sa afle bunele practici in cazul unei investitii si sa atraga capital suplimentar pentru propria afacere.
Proiectul a fost lansat in acest an, iar prima editie, desfasurata in data de 10 iunie 2010, a adus fata in fata 9 antreprenori locali care deruleaza start-upuri online viabile si investitori dispusi sa ofere finantari importante.
“Romania ramane un “teritoriu inca nedescoperit” pentru majoritatea investitorilor straini in sectorul online si, prin urmare, ritmul investitiilor este inca unul lent. Cu toate acestea, VentureConnect a reusit sa creeze o punte intre investitori si antreprenorii romani, dat fiind ca interesul investitorilor si al antreprenorilor pentru urmatorul eveniment ne-a depasit deja asteptarile”, declara Daniel Visoiu, Partner la Biris Goran.
VentureConnect se bucura de sprijinul unui Advisory Board care aduna mari jucatori de pe piata de online, cunoscuti antreprenori locali si experimentati avocati. Rolul acestora este de a selecta proiectele si a-i indruma pe participanti pe parcursul competitiei, pentru a-i ajuta sa foloseasca eficient toate resursele si atuurile business-ului.
Pe langa membrii sai fondatori, Ana Maria Andronic (Senior Associate, Biris Goran) si Daniel F. Visoiu (Partner la Biris Goran), din componenta board-ului mai fac parte: Marius Ghenea, (cunoscut antreprenor si business-angel), Radu Georgescu (antreprenor si Presedinte Gecad), Orlando Nicoara (general manager Apropo Media si antreprenor online) si Dragos Roua (experimentat antreprenor online).
VentureConnect va include doua sesiuni. In prima parte a zilei, antreprenorii selectati isi vor prezenta proiectele in fata investitorilor prezenti, fiind ulterior invitati sa participe la o sesiune de discutii detaliate despre propriul proiect cu investitorii direct interesati.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)