avocatnet.ro 
Asa ca am intrat in Turcia putin mototolit de drum. Si m-am gandit ca ar fi bine sa n-am norocul sa continui asa, ca e de rau. Imediat ce iesi din aeroport, ai un fata un sir de microbuze, autocare si taxiuri. Daca ti-ai facut temele de acasa, stii cam cat costa fiecare si cum ai putea ajunge mai repede la hotel. Noi am ales varianta Havas ("naveta" in limba turca), un autocar cu 60 de locuri care face curse regulate, din ora in ora, de la aeroport la Piata Taksim, punct central pentru transportul in comun din Istanbul. Drumul dureaza cam o ora sau o ora si jumatate, in functie de ambuteiajele de pe autostrada dintre aeroport si piata.
Drumul cu Havas-ul a fost o experienta in sine. Ne-am urcat in autocar, am asteptat sa vina vanzatorul de bilete si am platit cele 12 lire (1 euro = 2,53 lire turcesti / 1 lira turceasca = 1,7 ron). Asa ca ne-am asezat pe locurile ramase libere. Pentru ca n-am mai reusit sa gasim doua locuri alaturate, eu unul am prins un loc langa un domn turc, undeva pe la 50 sau 60 de ani, dotat cu o valiza din lemn de genul celor pe care le foloseau tinerii pe vremuri, atunci cand plecau la armata.
Amabilitatea turceasca
Intr-un exces de curiozitate, l-am intrebat daca are idee cam cat facem de la aeroport la Piata Taksim. Ca sa ma fac si mai bine inteles, i-am aratat ceasul si am spus "Taksim", incercand sa-i sugerez intrebarea. Omul a raspuns in limba lui, revarsand asupra mea un puhoi de cuvinte pe care nu le intelegeam. Am inceput sa-i fac semn ca nu inteleg, dar n-am reusit sa ne comunicam nici prin semne. Adica, noi paream ca ne intelegem, dar fiecare vorbea despre cu totul altceva. Pentru el, semnele mele insemnau simplu ca nu aud bine, asa ca s-a apropiat poznas de urechea mea si a inceput sa-mi vorbeasca tare cu acelasi potop de sunete ca si inainte. Apoi m-a privit lung, gandindu-se probabil ca sunt surd bine si mi-a zambit intelegator in timp ce se retragea spre scaunul lui. Si am continuat calatoria fara sa schimbam alte cuvinte.
Intr-un tarziu, aproape de piata Taksim :), a tresarit puternic si m-a batut usor pe umar. Isi daduse seama ce il intrebam si mi-a aratat triumfator un deget (aratatorul:) ) si a pronuntat apoi "bir saat" / "o ora" (dupa cum aveam sa aflu mai tarziu ca se spune la ora in limba turca). In urmatoarele 5 minute, ma batea iar pe umar si imi arata Piata Taksim. Inainte de coborare, ne-am salutat indelung aplecandu-ne unul catre celalalt, precum japonezii. Si am realizat ca tocmai facusem cunostinta cu amabilitatea turceasca.
Mai apoi, pe parcursul celor trei zile cat am stat la Istanbul, am primit raspunsuri la fel de politicoase de la toti cei pe care ii intrebam lucruri. Turcii au un mod de a se purta cu turistii care ma face sa cred ca, dincolo de diferentele sociale, religioase, chiar si materiale dintre turist si turcul obisnuit, Istanbulul este un oras care constientizeaza importanta turistilor si le da senzatia ca sunt bineveniti orice nevoi ar avea. Iar lucrul acesta, din pacate, nu se intalneste in Bucuresti si nici in multe alte zone din Romania. La noi, turistii sunt mai degraba musafiri nepoftiti, care trebuie sa-si castige dreptul de a li se raspunde la intrebari.
De la Taksim, am folosit, pe rand, funicularul care mergea spre Kabatas, apoi tramvaiul T1, spre zona cartierului SultanAhmet.
Merita amintite cateva lucruri si in privinta transportului in comun din Turcia.La SultanAhmet am coborat si, dupa ce am intrebat pe rand un sofer de taxi si un politist, am reusit sa gasim hotelul fara prea mare bataie de cap. Era aproape 10 seara cand am ajuns la Star Hotel, unul dintre zecile de hoteluri care exista de-a lungul strazii Akbiyik. Asa se incheia prima seara a calatoriei in Istanbul.
Biletele sunt, de fapt, niste jetoane, pe care le cumperi de la automate aflate foarte aproape de portile de intrare. Un jeton costa 2 lire turcesti, adica aproape 3,5 ron. Daca planuiesti sa te plimbi mai mult cu mijloacele de transport in comun, atunci ai putea cumpara un card "Istanbulkart" (similar cardului cu calatorii din Bucuresti/ in principiu, e un card pe care incarci bani si, ulterior, la fiecare statie unde atingi cardul de cititoarele de la intrare, ti se deduce o anumita suma de bani pentru calatoria respectiva). Cardul in sine costa 10 lire turcesti, iar ulterior calatoriile costa 1.75 de lire.
Hoteluri in IstanbulCe asteptari avem de la hoteluri?
E important de spus cate ceva despre hotelurile din centrul Istanbulului si, mai ales, despre multe dintre hotelurile din zona SultanAhmet. Cartierul in sine e inima Istanbulului. Si daca vrei sa vezi orasul cu adevarat, e unul dintre locurile in care merita sa te cazezi. Sute de hoteluri, cu preturi pornind de la 20 / 30 de euro pe noapte si pana la sute de euro pe noapte sunt imprastiate pe toate stradutele mici si intortocheate ale zonei.
Inainte de plecarea la Istanbul citisem pe internet cateva recenzii ale turistilor care statusera anterior in hotelurile din SultanAhmet. Si am gasit cateva puncte comune ale plangerilor lor: camerele foarte mici, strazile sunt foarte zgomotoase pana tarziu in noapte, difuzoarele de la moschei sparg linistea noptii, in jurul orei 5 sau 6, cu chemarea la rugaciune etc.
Citind in continuare, mai ales comentarii ale unor turisti americani, am inceput sa inteleg cat de putin sunt interesati sa stea in Istanbul si cat de mult isi doresc sa stea in propria casa, daca se poate, si sa viziteze tot felul de locuri din lumea intreaga. Turistul modern a inceput sa confunde turismul cu divertismentul de masa. Si nu pricepe de ce obiceiurile locale sunt mult mai importante decat obiceiurile propriei tale culturi, atunci cand calatoresti.
Cazarea la un hotel aflat pe o strada napadita zi si noapte de turisti (ceva gen Centrul Vechi din Bucuresti, strada Republicii din Brasov si multe asemenea), aduce cu sine si agitatia strazii. Atunci cand mergi intr-o tara musulmana, unde conformarea la normele religioase e unul dintre stalpii vietii zilnice si te declari deranjat de chemarea la rugaciune ("adhan" in limba turca) pe care o striga un Muezin, inseamna ca intelegi gresit conceptul de turism. Ai putea foarte bine sa stai acasa, sa-ti cumperi carti si CD-uri si sa vezi la propriul tau televizor, pe propria ta canapea, intreaga lume, fara sa te declari deranjat de obiceiurile ei.
<!-- I.Sosirea in Instanbul -->
Palatul Topkapi
A doua zi, am pornit spre primul obiectiv turistic pe care ne doream sa il vizitam: Palatul Topkapi (ar putea fi tradus prin Poarta Tunului), centrul administratiei Imperiului Otoman intre anii 1478 si 1856.
Palatul este localizat in Sarayburnu, un promontoriu care vegheaza asupra Cornului de Aur si Marii Marmara, cu stramtoarea Bosfor accesibila privirii din mai multe puncte ale complexului de cladiri. Locul pe care a fost construit palatul este deluros si este unul dintre cele mai mari maluri ale marii din tot Istanbulul. In trecut, inainte de ocupatia turceasca, pe acelasi loc a fost construit vechiul oras Byzantion, precursorul orasului Constantinopole.
Cu cateva zeci de metri inainte de intrarea in Palat, m-am gandit cat de interesant trebuie sa fi aratat locul acum cateva sute de ani, cand Vlad Tepes a fost luat de sultan spre a fi crescut si educat la Istanbul in spiritul culturii imperiului otoman. Cum trebuie sa fi aratat viata in acele vremuri? Ce gandeau locuitorii orasului atunci cand se aflau in apropierea palatului? Intrebari la care, probabil, e complicat sa-mi dea cineva un raspuns astazi, mai ales ca turismul a transformat vizitarea unor locuri istorice intr-o goana permanenta dupa spatiu si un loc cat mai bun pentru fotografia perfecta. Citisem insa cateva lucruri despre momentul i care turcii au devenit stapanii orasului. Si pentru cei interesati recomand o carte publicata cu multa vreme in urma: Caderea Constantinopolui, de Vintila Corbu. Ca mai intotdeauna, daca pentru crestini momentul a reprezentat un loc de martiriu si macel, pentru turci e clipa victoriei unui asalt de cateva luni. La fel ca si in vremurile noastre, cucerirea a fost dictata de orgoliul unui sultan care voia sa ramana in istorie :).
Mahomed Cuceritorul (1451-1481)In vremurile moderne, Istanbulul este supus unui asediu continuu al hoardelor de turisti din toata lumea. In fiecare dintre lunile de vara, palatul este vizitat de aproape un milion de oameni, care se inghesuie sa vada, sa fotografieze si sa atinga cat mai multe vestigii ale unei istorii de mii de ani. La tot pasul intalnesti grupuri alerte de turisti care urmaresc un ghid inzestrat cu o umbrela / bucata de plastic lunga / bucata de hartie pe care o tine in sus pentru ca pozitia sa-i poata fi observata usor. Printre toti acesti oameni trebuie sa te strecori pentru a intra in Palat. Asa ca, tiptil-tiptil, trecem pe langa un grup de japonezi cu nelipsitul Nikon agatat la gat, depasim un grup de americani de varsta a treia porniti in descoperirea lumii si ajungem la poarta palatului.
La moartea lui Murad al II-lea in 1451, Mahomed al II-lea a inceput a doua sa domnie. Traditia otomana cerea ca noul sultan sa-si inceapa domnia cu o cucerire importanta. Pentru Mahomed, telul sau a fost Constantinopol. De mai bine de un secol, otomanii isi extinsesera imperiul in mai toata Europa Balcanica si in vestul Anatoliei, costruind castele care le fortificau prezenta si punand-si la punct flota militara. In acest context, cucerirea marelui Constantinopol devenise doar o problema de timp. In aprilie 1453 au inceput asediul. Pana in mai, cucerisera deja orasul. Incepand cu acel moment, Mahomed al II-lea a devenit cunoscut ca Mahomed Cuceritorul si este una dintre figurile cele mai slavite in istoria si folclorul turcesc.
Biletul de intrarePasul de inceput la mai toate locurile de vizitat din Turcia este trecerea printr-o poarta care detecteaza metale. Razboiul constant cu fanaticii minoritatii kurde, precum si frica de actiunile unor fanatici religiosi au pus Turcia in alerta maxima, atunci cand este vorba despre protejarea monumentelor sale. Imediat ce depasesti detectorul de metale, ajungi in prima curte a palatului, unde iti atrage atentia Biserica bizantina Hagia Irene ("Sfanta Pace"), cladire pastrata de otomani dupa cucerire si transformata in Armurerie Imperiala.
Biletul de intrare costa 20 de lire turcesti de persoana, iar daca vrei sa vizitezi si Harem-ul mai trebuie sa scoti din buzunar inca 12 lire turcesti.
Am traversat gradina si am ajuns la Poarta Salutului, cunoscuta si ca Poarta de Mijloc (Orta Kapi). Pe dreapta, putin inainte de poarta, sta Fantana Calaului, locul unde acesta isi spala mainile dupa momentul unei executii. Am patruns in cea de-a doua gradina a palatului alaturi de un card de copii de ciclu primar, imbracati in uniformele rosii ale scolarilor turci. Si ma gandeam, in tot acest timp, la scandalul monstru iscat in Romania de folosirea uniformelor in scoli, precum si la modul in care intelegem sa percepem noi ideea de uniforma. Toti acei copii, rosii si zambareti, dadeau castelului un soi de imagine aparte. Vreo trei sau patru turisti i-au rugat sa stea la poza si invatatorul lor i-a aliniat intr-un sir oarecum drept si i-a rugat sa le faca cu mana celor care ii fotografiau.
In fata noastra, chiar dincolo de Poarta Salutului, se intindea in vechime o curte plina cu pauni si gazele, in centrul careia se afla Sala Audientelor. Aceasta a doua curte era folosita de sultan in principal pentru scopuri judiciare si pentru a-si tine audientele. Procedura era construita in asa fel incat sa impresioneze vizitatorii. Ambasadori ai Venetiei sau Frantei au lasat memorii scrise ale modului in care decurgeau lucrurile intr-o astfel de audienta. Ambasadorul Philippe du Fresne-Canaye, insarcinat in 1573 sa reprezinte Franta pe langa sultan, povesteste:
Citisem textul de mai sus cu ceva vreme in urma, cand am inceput sa invat cate ceva despre istoria Istanbulului. Si ma gandeam, pe masura ce ne plimbam gradina a doua, cat de putine stiau vizitatorii despre istoria adevarata a Palatului. Turismul modern a devenit un soi de goana nebuna dupa poze, suveniruri si tinte atinse. Mai toti vizitatorii acelor alearga in stanga si dreapta, fac poze dupa poze, apoi alerarga la urmatorul obiectiv turistic.Istoria in cuvintele unui ambasador francez din secolul 16
"Pe mana dreapta era asezat Aga Ienicerilor, iar langa el stateau cativa dintre mai-marii imperiului. Ambasadorul ii saluta inclinandu-si capul, iar ei se ridicau din scaun si se aplecau in semn de salut. La un moment dinainte stabilit, toti ienicerii si ceilalti soldati care asteptau de-a lungul zidului se aplecau la unison, construind o imagine asemanatoare matasii unui lan de porumb inclinat sub adierea usoara a Zefirului [n.r. Vant lin, caldut, care sufla primavara dinspre apus]. Noi priveam cu mare placere si cu mare admiratie la acest numar impresionant de ieniceri si alti soldati ai curtii, aliniati de-a lungul zidului, cu mainile impreunate in fata asemeni calugarilor, pastrand o liniste atat de crunta incat parea ca ne uitam la statui si nu la oameni. Iar ei ramaneau in acest fel mai multe ore, fara sa vorbeasca si fara sa se miste. Atunci m-am gandit ca este imposibil sa intelegi acest tip de disciplina si ascultare, daca n-ai vazut acele imagini niciodata".
Aproape nimeni nu-si pune problema sa vada dincolo de prezent, sa inteleaga cateva dintre emotiile, dramele si idealurile cu care au fost impregnate acele ziduri in trecut. In fond, istoria nu e un pumn de pietre, nu e o cladire sau alta, nu e un candelabru sau o podea macinata de timp. Toate acele lucruri sunt trecatoare, restaurabile, infinit mai neimportante decat cele care conteaza cu adevarat. Pentru ca lumea, asa cum o cunoastem noi, e mai mult o insiruire de intamplari triste sau vesele, de inovatii si intunecari ale mintii, de arta si distrugere, de razboi si pace, decat un lego format din pietre, stofa sau lemn.
Revenind insa la Topkapi si a doua sa gradina, vizitatorul curios poate intalni aici cladiri care, nepozitionate intr-un context istoric, nu inseamna pentru el nimic mai mult decat un stil arhitectural. Bucatariile palatului, garajul palatului (locul unde se tineau carutele sultanului), grajdul imperial, consiliul imperial, turnul justitiei, trezoreria imperiala, armureria, fiecare dintre aceste cladiri au ele insele o istorie intreaga de spus, daca cineva le-ar face sa vorbeasca.
Cu aceste ganduri in minte am ajuns la urmatoarea poarta a Palatului, pas de trecere spre locul in care, timp de secole, s-au ascuns unele dintre bogatiile cele mai importante ale Istanbulului. Intr-o logica perfecta, cum ai putea intra in acel loc daca nu prin Poarta Fericirii?
A treia curte a palatului, denumita si Curtea Interioara, este locuinta sultanului si un spatiu in care nimeni nu avea acces decat in conditii speciale. Nici macar Marele Vizir (Primul-Ministru al acelor vremuri) nu putea intra aici decat in anumite zile si in anumite conditii. Imediat dupa intrarea pe poarta se afla Camera de Audienta, care masca restul curtii de privirile indiscrete ale vizitatorilor din afara.
De jur imprejurul curtii se mai gasesc: Dormitorul Fortei Expeditionare, Pavilionul Cuceritorilor, Tezaurul Imperial, Libraria Imperiala, Camerele Private ale sultanului si..., bineinteles, Haremul.
Haremul Imperial ocupa una dintre sectiunile apartamentelor private ale sultanului si avea peste 400 de camere. Haremul era casa mamei sultanului. Tot aici locuiau concubinele si sotiile sultanului, precum si ceilalti membri ai familiei sale. Dincolo de orice, insa, aici locuiau povestile si miturile care au aprins ani de-a randul imaginatia lumii intregi.
<!-- II. Palatul Topkapi -->
Haremul Imperial
Daca ar fi sa ne luam dupa gura lumii, atunci cand vizitezi haremul ar trebui sa te gandesti la obsesia occidentalilor in privinta sexualitatatii societatii islamice. Din acest punct de vedere, Haremul Imperial este cel mai bun exemplu de mit construit in jurul ideii de senzualitate. Preocupata de propria monarhie absolutista si de nevoia de a-si mentine standardele deja existente, Europa Occidentala a creat, in secolele 16 - 17 adevarate mituri ale unor orgii sexuale in Haremul Imperial. In realitate, pentru un musulman, cuvantul Harem nu este legat de sexualitate, ci de ideea de interzis, spatiu inviolabil, tabu.
O fata necunoscuta a HaremuluiPrivitorul modern, plimbat de o banda calauzitoare si impins de la spate de hoardele de turisti e constrans sa alerge pe culoare si sa priveasca fugar putinele tablite care povestesc despre istoria acelor vremuri. Daca n-as fi citit mai multe despre acel loc, as fi plecat cu ideea ca haremul turcilor este un spatiu intunecat si inutil, un fel de tarc al unor femei siluite si impinse sa-si traiasca toata viata intre niste ziduri reci de piatra.
Chiar daca nu e el insusi divin, sultanul, umbra divinitatii pe Pamant, a creat prin prezenta sa un spatiu sacru, spatiu pe care muritorii de rand nu-l puteau vizita. Haremul devine astfel punctul central in politica reproducerii, o politica ce a mentinut clasa familia conducatoare in Imperiul Otoman timp de secole de-a randul. Aparitia si cresterea puterii exercitate de Haremul Imperial este una dintre cele mai interesante povesti ale secolului 16, in Imperiul Otoman. Secole de-a randul, femei din dinastia otomana s-au bucurat aici de un grad de putere si expunere publica mai mare decat in oricare alta perioada a acelor vremuri.
Mergem spre Eminonu
Odata cu iesirea din Harem s-a terminat si lista lucrurilor de vazut in Palatul Topkapi, asa ca, dupa mai bine de 3 ore de cand intrasem in palat, ne-am indreptat spre iesire. La intrare, coada se marise de cateva ori de cand am intrat noi (e chiar indicat sa mergi sa vizitezi locul undeva la 9.30 - 10, pentru ca ulterior se varsa acolo autocare intregi cu turisti). Am revenit in piata SultanAhmet si ne-am facut planul pentru locurile pe care urma sa le vizitam in continuare. Am decis sa lasam Hagia Sofia (sau AyaSofia - Sfanta Sofia) pentru dimineata zilei urmatoare, iar Moscheea Albastra pentru dimineata ultimei zile. Si am pornit usor, de-a lungul liniei de tramvai T1, spre portul Eminonu, in cautarea unui vaporas cu care sa facem o plimbare pe Bosfor.
Pe drum, aproape tot timpul, esti asaltat de localnici care vor sa te invite sa mananci in localul lor, sa le cumperi hartile turistice, sa le cumperi inelele, bratarile si toate celelalte productii ale unor ateliere de mici mestesugari. Turcii au un soi de politete studiata, agresiva daca nu-ti place ideea sa fii invitat undeva, placuta pentru oamenii care vor sa interactioneze cu Turcia adevarata. Mai intotdeauna, discutia porneste atunci cand privirea ta si a lui intra in contact. Acela este momentul in care esti invitat sa cumperi. Daca refuzi, omul te intreaba politicos si cu o curiozitate de rutina "Where are you from?" / "De unde esti?". Si asteapta cuminte, sperand sa fii dintr-un loc in a carui limba rupe putine cuvinte, incercand sa te induioseze, sa deveniti prieteni si, de ce nu, sa-i devii client. Sunt sigur ca multi romani, auzind de Adgi (Hagi), auzind cum turcul ii intreaba "ce faci?" sau le zice "multumesc" s-au gandit altfel la oferta lui.
Un parc imens (Gulhane Park) e chiar in drumul spre Eminonu. In parc, daca esti interesat de astfel de vizite, poti intra la Muzeul de Istorie a Stiintei si Tehnologiei Islamice.
<!-- III. Haremul imperial -->
Croaziera pe Bosfor
Jos, aproape de port, e o agitatie pe care n-am vazut-o in multe locuri pana acum. Iar motivul e cat se poate de simplu. Fiecare turist care intra in acel spatiu e asaltat de unul sau mai multi turci care incearca sa le vanda o croaziera pe Bosfor. Ne uitam in jur, comparam preturi si oferte si alegem (habar n-am care e cea mai buna varianta) un tur de 6 ore pe Bosfor. Vom merge o ora si jumatate pana la Anadolu Kavagi, vom sta acolo 2 ore si ne vom intoarce apoi, inca o ora si jumatate, la Eminonu.
Biletul costa 25 de lire turcesti (cam 10 euro), dar poti face acelasi drum cu feribotul pentru unu sau doi euro mai putin. Asteptam vreo 30 de minute pana cand vaporul trage la ponton, apoi urcam alaturi de alte vreo 200 de persoane si ne cautam un loc cu vedere cat mai buna. Ambarcatiunea, veche si vopsita destul de prost, are banchetele puse absolut aiurea. In plus, multe dintre locurile de pe punte au vederea incetosata de geamurile zgariate ale vaporului.
Trecem insa peste inconvenient si privim constructiile ce se infatiseaza pe stanga sau dreapta croazierei, de-o parte si de alta a Bosforului. Pe rand, poti vedea Palatul Dolmabahce (locul unde s-a mutat administratia centrala a Turciei incepand cu secolul 19, dupa ce au parasit Palatul Topkapi), Palatul Ciragan, Fortaretele Anatoliene si multe alte constructii impunatoare. Recunosc ca pe mine recunosc m-au impresionat mai degraba podurile peste Bosfor si turnurile bizantine de aparare a Bosforului, construite in cel mai ingust punct al stramtorii, acolo unde malurile sunt la doar 600 de metri unul de celalalt.
Anadolu Kavagi
La sosirea la Anadolu Kavagi am inteles ca Turcia adevarata n-are foarte mare legatura cu varianta sa vopsita pe care o reprezinta centrul Istanbul-ului. Anadolu Kavagi e un sat pescaresc, in care toata suflarea traieste de pe urma turistilor adusi de feriboturile regulate si de croazierele care fac aici opriri de cateva ore. Pentru mine insa, localitatea insemna cu mult mai mult.
In trecut, se pare ca locuitorii din Anadolu Kavagi au avut ocupatii interesante. Spre exemplu, in una dintre epocile de inceput ale Imperiului Otoman, oamenii din Anadolu Kavagi foloseau noaptea torte aprinse pentru a pacali vapoarele, care confundau astfel tortele cu farurile de pe Bosfor. Vapoarele naufragiau, iar oamenii le "usurau" de incarcatura. Un fel de piraterie pe uscat. :)
Cu si mai multi ani in urma, Anadolu Kavagi a fost numit de greci Hieron (loc sacru). Locul a fost apoi cucerit in perioada Imperiului Bizantin si a fost transformat in Castelul Yoros. Un lant gigantic a fost legat de aceasta parte a Bosforului si de cealalta parte la Rumeli Kavagi. Si ori de cate ori voiau sa inchida stramtoarea, oamenii aduceau lantul la suprafata si blocau astfel trecerea din Marea Marmara spre Marea Neagra si invers.
Chiar si astazi, acolo sunt stationati militari a caror localizare arata ca zona este de importanta strategica pentru Turcia. Pregateste-te pentru un urcus de cateva sute de metri atunci cand mergi sa vizitezi castelul. 152 de trepte, un drum ce trece pe langa unitatea militara din zona si o plimbare printre mai multe terase ale unor restaurante locale te duc in varful dealului, la ruinele Castelului ale carui ziduri sunt inca vizibile. Locul arata rau, iar singura salvare a calatorului este privelistea pe care o ofera asupra stramtorii. In larg, in dreapta mea, am vazut doua vapoare, care "faceau cercuri" cu plasele de pescuit. In stanga, privind spre Cornul de Aur, am vazut locul in care stramtoarea ajuta la impreunarea apelor Marii Marmara cu Apele Cornului de Aur. Si am stat acolo o vreme, gandindu-ma la forta impunatoare pe care o exercitau in vechime aceste locuri asupra corabiilor care se incumetau sa traverseze stramtoarea.
Pe drumul de intoarcere de la Anadolu Kavagi spre Eminonu vaporul nostru a fost urmarit in permanenta de un petrolier de mare tonaj, care-si croia drum prin stramtoare. La un moment dat, am fost abordat de un turist danez, care m-a intrebat din senin daca stiu cati locuitori are Istanbul-ul. Si i-am raspuns, lasandu-l cumva si mai surprins decat inainte. Parea ca se asteapta sa nu stiu si probabil ca l-a surprins sa afle ca a gasit pe unul mai ticnit ca el. In fond, de cand exista experienta AvocatNet.ro, colegii mei s-au obisnuit ca stiu multe cifre. Inainte de plecare am cautat cateva date interesante despre Istanbul. Si daca tot le-am gasit atunci, m-am gandit ca e interesant sa le afli si tu:
Statistici despre IstanbulIti place o astfel de relatare? Vrei sa continue? Daca da, lasa un comentariu si zilele urmatoare voi continua sa-ti povestesc alte lucruri pe care le-am aflat, gandit si vazut in plimbarea prin Istanbul.
13.260.000 de locuitori are orasul Istanbul in vremurile noastre.
1.000.000 de turisti primeste Istanbul-ul lunar, in lunile de maxima valtoare turistica.
61,246 spatii de cazare licentiate pot gazdui pana la 106.191 de oameni acelasi timp, in capitala neoficiala a Turciei.
19.000 de taxi-uri fac zilnic aproape 20 de milioane de curse in Istanbul.
40% din PIB-ul Turciei aduce Istanbul-ul.
O zi frumoasa.
<!-- IV. Croaziera pe Bosfor-->
ContSters297103 
POPA GHEORGHE
Comentarii articol (43)