Implicatiile Napster si ale aplicatiilor peer-to-peer in legislatia romaneasca

 Concepte utilizate in acest studiu

In 1987, un grup de specialisti in cinematografie (Moving Picture Experts Group), a pus la punct o solutie standard pentru stocarea inregistrarilor audio in format digital, solutie denumita MPEG-3, in prescurtarea uzuala acum MP3. Aceste fisiere MP3 sunt create printr-un proces tehnologic denumit popular RIPPING. Prin intermediul acestui procedeu, i se permite detinatorului unui computer copierea unui CD audio direct pe hard-disckul computerului prin compresia informatiei de pe Cd-ul audio in format mp3. Formatul mp3 se remarca in primul rand prin rapiditatea transmisiei fisierelor audio digitale de la un computer la altul cu ajutorul postei electronice sau al oricarui alt protocol de transfer de fisiere.

Napster INC. a facilitat transmiterea mp3-urilor intre utilizatorii sai. Prin intermediul unui proces cunoscut sub denumirea "partajare de fisiere", Napster a facilitat utilizatorilor sai:

• intermedierea transmiterii muzicii stocate pe hard-discurile utilizatorilor individuali prin download catre orice alt utilizator Napster ;
• cautarea printre titlurile muzicale stocate pe hard-discul altor utilizatori Napster;
• transferul copiilor exacte ale unui fisier mp3 de la un computer la altul prin intermediul internetului

Toate aceste facilitati au fost posibile prin intermediul Napster MusicShare, program disponibil gratuit la situl www.napster.com

Napster a furnizat in acelasi timp suport tehnic pentru indexarea si cautarea fisierelor mp3, ca si alte functiuni incluzand clienti de chat unde utilizatorii se pot intalni sa discute muzica sau forumuri unde artistii pot furniza informatii despre muzica lor.

     Drept raspuns la activitatea Napster INC., acesta a fost actionat in judecata de o coalitie a caselor de discuri americane pentru incalcarea drepturilor de autor ale artistilor pe care casele respective de discuri ii reprezentau.

 Argumente si legislatie in SUA

In apararea pozitiei sale, Napster a adus argumentul folosirii „fair use”, aplicabil potrivit legislatiei copyrightului american acelui tip de folosire necomerciala a unei opere protejate de copyright. „Fair use” implica o utilizare a materialului aflat sub copyright fara a se incalca legea copyrightului, pentru stabilirea acestui tip de caracter avand o mare importanta si scopul utilizarii operei (comercial sau necomercial). Napster a sustinut scopul necomercial al partajarii  fisierelor de catre utilizatorii sai.

Ca raspuns la acest argument, instanta a considerat ca utilizatorii Napster s-au angajat intr-o utilizare comerciala a materialelor aflate sub copyright, in principal datorita:

·        Un utilizator care trimite un fisier mp3 nu poate fi considerat a partaja acest tip de fisier pentru „uzul privat” atunci cand distribuie acest fisier tuturor celor care il cer;

·        Utilizatorii Napster primesc gratuit ceva ce in mod obisnuit ar trebui sa cumpere.

"Beneficiul economic direct nu este singurul care poate sa demonstreze caracterul comercial al utilizarii operei fasra dreptul de autor. Mai degraba, copierea repetata si cu rea-credinta a unei opere sub copyright, chiar daca copiile nu sunt oferite spre vanzare, oate constitui utilizare in scop comercial al operei respective.", a mai retinut instanta americana.

Principiul „fair use”, atunci cand este aplicat corect, este limitat la copierea operei fara ca acest lucru sa afecteze piata de desfacere a operei in cauza. Dovada care sa demonstreze prejudiciul prezent sau viitor al pietei de desfacere a operei variaza in functie de scopul si caracterul utilizarii:

·        A combate „utilizarea necomerciala” a unei opere sub copyright necesita o dovada ca acea utilizare este prejudiciabila sau ca, daca acea utilizare devine cunoscuta, va afecta piata potentiala a operei sub copyright. Cand se admite ca folosirea este in scop comercial, atunci prejudiciul este prezumat. Daca insa apararea vizeaza tocmai demonstrarea caracterului necomercial al utilizarii, atunci prejudiciul care transforma acest tip de utilizare intr-una comerciala trebuie demonstrat.

·        Napster a sustinut in instanta ca utilizatorii sai descarca fisiere mp3 ca „demo” al albumelor pe care nu stiu daca sa se decida sa le cumpere sau nu..

Varianta romaneasca a principiului "fair use"

In Romania, principiul „fair use” isi gaseste aplicare in regula „copiei private”. Potrivit legislatiei romane, reproducerea se realizeaza, de regula, in scopul instrainarii cu titlu oneros a obiectului reprodus. Reproducerea este facuta in scop de folosinta publica, ori de cate ori acest lucru se realizeaza in scopul cesionarii catre terti a exemplarelor fabricate, fiind irelevant pentru calificare ca publica a reproducerii, faptul ca cesiunea se face cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Exista asadar o reproducere in scop de folosinta publica si atunci cand reproducerea se realizeaza nu in scopul cesionarii catre terti a exemplarelor, ci a utilizarii reproducerii in raport cu clientela. Este cazul utilizarii fragmentelor de opere, reproduse nu in scopul vanzarii lor catre consumatori, ci pentru a insoti mesajele publicitare transmise catre clienti.

Reproducerea pentru folosinta privata, care nu necesita acordul autorului, isi are argumentarea in doua randuri de idei:

·        In perioada in care aceasta reglementare s-a impus, reproducerea cu caracter privat se realiza manual (copiere sau transcriere) si nu reprezenta pentru autor decat un pericol nesemnificativ. Acest tip de argumentare este depasit de actuala explozie a mijloacelor de reproducere rapida a oricarui tip de opera.

·        Daca regimul copiei private ar fi fost supus principiului autorizarii, atunci probabil ca fenomenul ar fi scapat de sub controlul autoritatilor insarcinate cu respectarea dreptului de autor. Legiuitorulo a considerat deci licit un procedeu a carui interzicere nu ar fi reprezentat niciodata mai mult decat o reglementare teoretica.

Discutia devine interesanta atunci cand incercam sa aplicam regimul copiei private la fisierele mp3. Potrivit definitiei lor, fisierele mp3 sunt copii ale unor opere sonore.

In Romania, pentru ca drepturile si interesele autorilor sa fie protejate si in cazul operelor sonore si audiovizuale, s-a recurs la solutia unei licente legale: reproducerea pentru folosinta privata a operei sonore sau audiovizuale este libera, dar nu este gratuita. Suma cuvenita autorului pentru astfel de reproduceri este inclusa in pretul de vanzare a suporturilor pe care se pot realiza inregistrari, sonore sau audiovizuale si a aparatelor care permit reproducerea acestora, si reprezinta 5 % din pretul de vanzare.

Putem insa considera PC-ul ca pe un aparat destinat inregistrarii sau reproducerii? Daca ar fi sa interpretam legislatia in vigoare, „pretul de vanzare al aparatelor pe care se pot realiza inregistrari…”, putem concluziona ca PC-ul face parte din aceste aparate destinate inregistrarii copiilor private.

Aplicatii peer-to-peer si Legea drepturilor de autor

In acelasi timp cu decaderea Napsterului, in internet si-au facut un public tot mai larg aplicatiile peer-to-peer (WinMX, Morpheus, etc.).

Acest tip de aplicatie este destinat partajarii de informatie intre utilizatorii lor. Le putem deci considera retele private prin intermediul carora utilizatorii gasesc si isi transfera unul altuia fisiere din cele mai diverse.

In incercarea de a defini pozitia legislatiei romanesti in privinta acestui tip de program, trebuie sa avem in vedere cateva lucruri:

·        Aplicatiile peer-to-peer functioneaza fara a avea un server central care sa indexeze informatia. O aplicatie peer-to peer functioneaza ca o imensa retea in care sunt conectate computerele utilizatorilor care o folosesc.
  Indexarea nu se face in cadrul unui server central, ci prin intermediul cautarilor pe care utilizatorul le face pentru a gasi fisierul dorit. Prin urmare, definitia clasica prin care aceste aplicatii erau asociate unor baze de date este cel putin discutabila.

·        Retelele private de utilizatori care folosesc aceste aplicatii ridica un semn de intrebare asupra caracterului public al reproducerilor operelor partajate intre membrii retelei.

Daca consideram orice tip de astfel de aplicatie drept o baza de date, atunci devine aplicabil art. 140 din Legea nr. 8 din 1996 care incrimineaza drept infractiune (sanctionata cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda de la 200.000 la 3 milioane de lei) fapta persoanei care, fara a ava autorizarea sau, dupa caz, consimtamantul titularului drepturilor recunoscute prin lege:

c) permite accesul public la bazele de date pe calculator, care contin sau constituie opere protejate.

Observam insa ca legea incrimineaza expres pe cel care detine un server-index al fisierelor partajate de astfel de aplicatii. Am observat insa ca existenta acestor retele nu se bazeaza pe existenta unui server central, care sa indexeze fisierele si sa le prezinte apoi utilizatorilor.

In concluzie, acest text de lege nu poate fi aplicabil utilizatorilor aplicatiilor peer-to-peer.

Acelasi art. 140, la litera g), atribuie acelasi regim de infractiune faptei celui care „prezinta intr-un loc public inregistrarile sonore ale unui producator” .

Poate fi considerata reteaua aplicatiilor peer-to-peer drept un loc public?

Potrivit legislatiei din Romania, notiunea de comunicare publica se poate defini prin raportare la doua elemente:

·        Cel al locului: este considerata publica orice comunicare facuta intr-un loc deschis publicului;

·        Cel al participantilor la receptia comunicarii: se considera publica orice comunicare a unei opere facuta intr-un loc in care se aduna un numar de persoane care depaseste cercul normal al membrilor unei familii si al cunostintelor acesteia, indiferent daca membrii care compun acel public susceptibil de a receptiona astfel de comunicari pot sau nu sa o faca in acelasi loc sau in locuri diferite ori in acelasi timp sau in momente diferite.

Aplicatiile peer-to-peer sunt, in opinia autorului, locuri publice tocmai prin oferta pe care orice utilizator o face tuturor celor interesati sa descarce fisierele pe care le le pune la dispozitia publicului.
        
         Concluzia:

  Potrivit legislatiei romanesti in vigoare, aplicatiile peer-to-peer sunt o modalitate sanctionabila de a incalca drepturile de autor ale celui care a creat opera, potrivit Legii nr. 8 din 1996.