Tratamentul fiscal in cazul acordarii de cadouri angajatilor:
1. Pentru angajator
In prezent, cheltuielile cu cadourile in bani si in natura sunt incadrate in categoria cheltuielilor sociale, care sunt deductibile la calculul impozitului pe profit in limita unei cote de pana la 2%, aplicata asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului.
Incepand cu 1 ianuarie 2016, aceasta cota creste la 5%. Astfel, entitatile vor putea deduce o suma mai are in astfel de scopuri.
Nu uitati ca in aceasta categorie de cheltuieli nu intra doar cele aferente cadourilor acordate salariatilor. Alte exemple ar fi:
- ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii, ajutorarea copiilor din scoli si centre de plasament;
- contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pentru salariatii proprii si membrii lor de familie, precum si contributia la fondurile de interventie ale asociatiilor profesionale ale minerilor;
- alte cheltuieli cu caracter social efectuate in baza contractului colectiv de munca sau a unui regulament intern.
Atentie! Observati formularea utilizata si in prezent si in Noul Cod fiscal. Pentru angajator, cadourile in bani sau in natura, inclusiv tichetele cadou pot fi oferite atat salariatilor, cat si copiilor minori ai acestora (nu exista conditia ca salariatii sa aiba copii minori).
2. Pentru angajati
Inainte de 1 ianuarie 2016
Conform Codului fiscal (art 55, alin 4, lit a) din vechiul Cod fiscal, cadourile constand in bani sau in bunuri oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei. In cazul copiilor, plafonul stabilit se aplica pentru fiecare copil minor al fiecarui angajat.
Tichetele cadou sunt considerate avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor. Astfel, tichetele cadou acordate potrivit legii, indiferent daca sunt acordate in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului sau angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie, in limita sumei de 150 lei sau peste acest plafon sunt supuse impozitului pe venit. Astfel, la stabilirea impozitului pe venituri din salarii se iau in calcul aceste avantaje, care sunt cuprinse in venitul brut lunar din salarii, avantaje care se impoziteaza cu cota de 16%.
In prezent, avem de-a face cu un tratament discriminatoriu. Daca acorzi un cadou in bani cu ocaziile de mai sus este considerat neimpozabil, iar daca acorzi tichete cadou le impozitezi cu 16%. Nu este normal sa se intample astfel, iar Noul Cod fiscal rezolva aceasta problema.
Tichetele cadou acordate potrivit legii nu se cuprind in baza lunara de calcul a contributiilor sociale obligatorii.
Asadar, din punct de vedere al angajatilor, cadourile pot fi acordate doar in beneficiul copiilor minori ai acestora.
Exemplu:
Entitatea Leader are 2 angajati:
- Cristina nu are copii;
- Georgiana are un copil minor.
Cu ocazia Craciunului, entitatea acorda celor 2 angajati un cadou in bani de 150 lei/persoana.
Pentru entitate, atat timp cat se incadreaza in limita de 2% din cheltuielile cu salariile, aceasta cheltuiala cu cadourile de 300 lei este deductibila, chiar daca Cristina nu are copii.
Pentru Cristina, suma de 150 lei va fi considerata venit salarial si impozitata cu 16%.
Pentru Georgiana, suma de 150 lei va fi considerata venit neimpozabil pentru ca se acorda in beneficiul copilului si nu intra nici in vaza de calcul a contriutiilor sociale.
Dupa 1 ianuarie 2016
Conform art 76, alin. (4) lit. a) din Noul Cod fiscal, cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori salariatilor, cat si cele oferite in beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea acestora pentru fiecare persoana in parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei.
Observati asadar ca tichetele cadou, daca sunt acordate cu acele ocazii speciale:
- nu vor mai fi considerate venituri salariale si
- nu vor mai fi impozitate cu 16%.
De retinut:
- cadourile oferite in situatiile de mai sus sunt neimpozabile pentru toti salariatii, nu doar pentru copiii angajatilor;
- regulile de neimpozitare in aceste ocazii se aplica si tichetelor cadou.
Practic, in exemplul de mai sus, inclusiv pentru Cristina suma de 150 lei ar fi considerata venit neimpozabil, chiar daca nu are copii.
Comentarii articol (8)