Legea nr. 156/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a trecut de mai multe ori prin Parlament până să ajungă să fie publicată. În forma care a ajuns în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 554 din 3 iulie 2018, legea a intrat azi în vigoare.
O primă schimbare pe care o aduce proiectul e legată de vechimea minimă pentru a participa la un concurs de recrutare pentru funcțiile de conducere. Concret, vechimea în specialitatea studiilor necesare pentru a participa la un astfel de concurs este:
- cinci ani (în loc de doi) în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere de: şef birou, şef serviciu şi secretar al comunei, precum şi a funcţiilor publice specifice asimilate acestora;
- șapte ani (în loc de trei) în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, altele decât cele de mai sus.
De o vechime mai mare au nevoie înalții funcționari publici, unde sunt necesari cel puțin șapte ani (nu cinci) de vechime în specialitatea studiilor necesare.
Totuși, de vechime mai mică au nevoie cei care vor să ocupe funcții publice de execuție de grad profesional superior. Aceștia necesită șapte ani în specialitatea studiilor, iar nu nouă, cum prevedea legea până acum.
Atenție! Aceste noutăți nu se aplică concursurilor în derulare la acest moment, ci doar celor care se organizează de acum înainte.
A dispărut sistemul de promovare rapidă în funcție
O noutate majoră pe care o aduce Legea nr. 156/2018 este eliminarea cu totul din Legea funcționarilor publici a promovării rapide în funcția publică. Prevederile respective sunt, așadar, abrogate definitiv, începând de azi.
Potrivit prevederilor actuale ale Legii nr. 188/1999, sistemul de promovare rapidă în funcția publică îi ajută pe cei care nu îndeplinesc condițiile legale de vechime să urce pe poziția următoare pe scara funcțiilor publice, dacă îndeplinesc anumite condiții.
Un exemplu clasic al celor care au beneficiat de aceste promovări este cel în care funcționarii au absolvit anumite programe pentru a obține statutul de manager public. Aceste programe nu-i vor mai ajuta însă pe funcționari pe viitor, pentru că vor fi nevoiți să intre în corpul funcționarilor sau să promoveze în funcție în condițiile generale stabilite prin lege.
Șapte ani vechime pentru a deveni înalt funcționar public
Potrivit legii publicate, pentru a putea deveni înalt funcționar public, care realizează managementul de nivel superior în administrația publică centrală și în autoritățile administrative autonome, o persoană trebuie să aibă cel puțin șapte ani vechime în specialitate. Vă reamintim că, până acum, au fost necesari doar cinci ani vechime, așadar și în cazul înalților funcționari va fi nevoie de o vechime mai mare.
În plus, recrutarea în vederea intrării în corpul funcționarilor publici nu se va mai face prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice. Mai precis, de azi, recrutarea se va face exclusiv prin intermediul unui concurs, fiind eliminată din textul legii referirea la limita mai sus menționată.
Totodată, înalţii funcţionari publici şi funcţionarii publici de conducere vor putea fi numiţi în funcţii de demnitate publică numai după suspendarea, în condiţiile legii, a raporturilor de serviciu. Înainte, aceștia pot să fie numiți în astfel de funcții numai după încetarea raporturilor, deci modificarea e în avantajul acestora. De asemenea, aceeași condiție e impusă și în cazul înalților funcționari publici care vor dori să candideze pentru o funcție de demnitate publică.
Legea mai include și o excepție de la interdicția de a face parte din partide politice. Astfel, înalții funcționari pot să facă parte din partide atunci când sunt numiți sau candidează pentru funcții de demnitate publică, din moment ce raporturile lor de serviciu sunt suspendate.
Comentarii articol (1)