Monitorul Oficial, Partea I, nr. 599:
Legi și decrete
185. - Lege privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate
757. - Decret pentru promulgarea Legii privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate
Decizii ale Curții Constituționale
356. - Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 şi art. 106 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, precum şi a celor ale art. 219 alin. (3)-(5) şi art. 221 alin. (1) din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
Acte ale organelor de specialitate ale administrației publice centrale
845. - Ordin al ministrului sănătății privind completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora
3.644. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială CEPROCIM - S.A. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a produselor pentru construcţii şi de certificare a controlului producţiei în fabrică
Acte ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei
1.054. - Decizie pentru abrogarea Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.423/2016 privind desemnarea Societăţii Comerciale GRUP DEZVOLTARE REŢELE - S.A. în vederea operării sistemului de distribuţie a gazelor naturale în localitatea Zimnicea, aparţinătoare municipiului Zimnicea, judeţul Teleorman
Acte ale Casei Naționale de Pensii Publice și ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
953/783. - Ordin pentru aprobarea Procedurii privind prelungirea concediului medical peste 183 de zile pentru cel mult 90 de zile, în raport cu evoluţia cazului şi cu rezultatele acţiunilor de recuperare
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 600:
Hotărâri ale Guvernului României
509. - Hotărâre pentru modificarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Complex Sportiv Craiova - Stadion de fotbal“, prevăzuţi în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 900/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Complex Sportiv Craiova - Stadion de fotbal“, bd. Ştirbei Vodă nr. 34, municipiul Craiova, judeţul Dolj, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A.
510. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa
514. - Hotărâre pentru aprobarea plăţii contribuţiei financiare voluntare a României pentru anii 2017 şi 2018 către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE
515. - Hotărâre privind aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului şi a contului de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2016
Acte ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
37. - Decizie Dosar nr. 88/1/2017
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 601:
Acte ale Consiliului Concurenței
279. - Ordin privind punerea în aplicare a Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedură a Consiliului Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar
376. - Ordin privind punerea în aplicare a Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Concurenţei
377. - Ordin privind punerea în aplicare a Regulamentului de procedură al Consiliului Concurenţei
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 602:
Decizii ale Curții Constituționale
246. - Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 84 alin. (1) din Codul de procedură civilă
298. - Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
303. - Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (4) lit. d), art. 218 şi art. 219 din Codul de procedură penală
366. - Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
Hotărâri ale Guvernului României
508. - Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Guvernului nr. 977/2016 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2016, pentru judeţul Neamţ
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 603:
Acte ale organelor de specialitate ale administrației publice centrale
1.026. - Ordin al ministrului finanțelor publice privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 517/2016 pentru aprobarea de proceduri aferente unor module care fac parte din procedura de funcţionare a sistemului naţional de raportare - Forexebug
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 604:
Decizii ale Curții Constituționale
324. - Decizie referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală
Hotărâri ale Guvernului României
513. - Hotărâre pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti la 13 iunie 2017 şi la Paris la 23 iunie 2017 între Guvernul României şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finanţarea Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa, precum şi instruirea personalului aferent, semnat la Bucureşti la 29 ianuarie 2007 şi la Paris la 9 februarie 2007
516. - Hotărâre privind suplimentarea pe anul 2017 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 399/2014 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiţii „Autostrada Sebeş-Turda“, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 399/2014
517. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 185/2011 privind stabilirea unor măsuri în vederea finanţării unor proiecte şi programe din bugetul Fondului pentru mediu
Acte ale organelor de specialitate ale administrației publice centrale
743. - Ordin al ministrului economiei privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV dublu circuit (d.c.) Gutinaş-Smârdan“
744. - Ordin al ministrului economiei privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA ) 220 kV dublu circuit (d.c.) Ostrovu Mare-RET“
745. - Ordin al ministrului economiei pentru modificarea anexei la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 1.444/ 2016 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV dublu circuit (d.c.) Cernavodă-Stâlpu şi racord în staţia Gura Ialomiţei“
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 605:
Legi și decrete
190. - Lege pentru ratificarea Acordului dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind cooperarea şi activităţile Reprezentanţei Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în România, semnat la Londra la 11 noiembrie 2016 şi, respectiv, la Bucureşti la 29 noiembrie 2016
Acord între România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind cooperarea şi activităţile Reprezentanţei Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în România
762. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind cooperarea şi activităţile Reprezentanţei Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în România, semnat la Londra la 11 noiembrie 2016 şi, respectiv, la Bucureşti la 29 noiembrie 2016
*
776. - Decret privind trecerea în rezervă a unui general-maior cu două stele din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
777. - Decret privind trecerea în rezervă a unui general din Serviciul de Telecomunicaţii Speciale
Comentarii articol (0)