Examenul de absolvire INM le va permite celor care sunt auditori de justiție să finalizeze pregătirea lor pentru a deveni magistrați. Conform anunțului făcut azi de CSM, probele examenului din această toamnă urmează să se desfășoare pe 23, 25 și 27 octombrie 2017. Consiliul a aprobat prin Hotărârea CSM nr. 694/2017 tematica, bibliografia, modalitatea de examinare și calendarul de desfășurare a examenului de absolvire din această toamnă.
Potrivit regulamentului de concurs (Hotărârea CSM nr. 439/2006), examenul constă în trei probe scrise la disciplinele:
- drept civil și drept procesual civil (23 octombrie);
- drept penal și drept procesual penal (25 octombrie);
- etică și organizare judiciară (27 octombrie).
Auditorii de justiție vor trebui să redacteze acte procedurale pe baza unor dosare selectate de comisiile de elaborare a subiectelor și unele spețe la disciplina ce privește organizarea judiciară. Corectarea lucrărilor de examen și afișarea primelor rezultate se va face în perioada 27 octombrie - 7 noiembrie 2017, iar rezultatele finale obținute de auditori vor apărea pe 24 noiembrie 2017. Pentru a absolvi INM, candidații trebuie să obțină media generală de minimum 7, fiind necesar ca la fiecare probă să obțină cel puțin nota 5. Absolvenții vor primi un atestat prin care se va certifica absolvirea INM, promoția și media generală obținută.
Examenul de absolvire se susține obligatoriu după încheierea cursurilor din cadrul INM, astfel încât să poată fi verificat dacă auditorii de justiție și-au însușit cunoștințele necesare exercitării funcției de judecător/procuror, conform regulamentului. Durata examenului e de cel mult patru ore, timp în care candidații au voie să consulte legislația indicată în bibliografie (anexată la acest articol), dar nu pot fi admise actele normative comentate sau adnotate.
Pe timpul desfășurării probei, candidații nu au dreptul să dețină asupra lor mijloace de comunicare sau alte surse de informare care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Încălcarea acestor dispoziții constituie fraudă și poate atrage eliminarea din examen. În cazul fraudelor dovedite, candidații vor fi eliminați din examen.
„Din momentul deschiderii plicurilor în care se află subiectele de examen multiplicate pentru fiecare sală de examen niciun candidat nu mai poate intra în sală și niciun candidat nu poate părăsi sala decât dacă predă lucrarea scrisă și semnează de predarea acesteia. Candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului pierd dreptul de a mai susține proba respectivă. Pe toată durata desfășurării probei este interzisă părăsirea sălii de examen de către candidați. În cazuri excepționale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el trebuie să fie însoțit de una dintre persoanele care supraveghează, până la înapoierea în sala de examen”, scrie în regulament.
Comentarii articol (0)