Un număr de nouă programe naționale de finanțare vor fi lansate, în acest an, sub coordonarea Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, acestea acoperind nevoi de finanțare diverse. Totuși, cele mai multe dintre acestea se adresează microîntreprinderilor, astfel că PFA-urile și II-urile vor trebui să se mulțumească doar cu fondurile alocate activităților meșteșugărești și de artizanat.
În prezent, dintre programele europene de finanțare, singurele sesiuni deschise sunt cele aferente afacerilor agricole, lansate de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Deși pentru moment se pot accesa fonduri doar pentru livezi, pe parcursul acestui an se vor deschide multe alte programe de finanțare în mediul rural.
Fondurile nerambursabile sunt oferite pentru domenii variate
PFA-urile pot accesa cele mai numeroase finanțări în domeniul agricol, practic toate măsurile de finanțare cu fonduri nerambursabile din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală fiind accesibile. În prezent sunt lansate doar câteva sesiuni de primire a proiectelor, însă în perioada următoare vor fi lansate mai multe programe de finanțare.
Printre principalele domenii de activitate pentru care PFA-urile pot primi fonduri nerambursabile sunt:
- investiții în plantații pomicole sau agricole;
- industrie alimentară și procesarea produselor agricole;
- investiții în afaceri non-agricole din spațiul rural;
- sprijin pentru vânzarea produselor artizanale și meșteșugărești.
- Mai multe informații privind domeniile de activitate în care investițiile realizate de către PFA-uri sunt eligibile, poți citi în acest articol.
Afaceri pe care PFA-urile le pot dezvolta în 2018
În cadrul unui articol anterior, am prezentat cinci idei de afaceri pentru care PFA-urile și II-urile pot accesa fonduri naționale sau europene în anul 2018. Exemplele alese au șanse sporite de a primi sprijin nerambursabil, astfel că ele pot fi pregătite încă de acum și depuse atunci când programele de finanțare vor fi lansate.
Lansarea în 2018 a măsurilor destinate afacerilor non-agricole din spațiul rural va face ca PFA-urile să poată accesa fonduri și pentru activități precum: pensiuni agroturistice, centre de fotocopiere, coafor și servicii de întreținere, creare a paginilor web, etc.
Ideile de afaceri selectate de noi sunt prezentate în acest articol.
Etapele pe care trebuie să le parcurgă solicitantul
Obținerea unei finanțări nerambursabile este un proces standardizat, regulile aplicabile fiind stabilite prin intermediul ghidului solicitantului aferent fiecărui program de finanțare. Deși fiecare dintre acestea finanțează idei de afaceri diferite, totuși, procesul de pregătire și depunere a unui proiect este similar.
Orice proiect demarează cu identificarea ideii de proiect și continuă cu pregătirea planului de afaceri conform instrucțiunilor din ghidul solicitantului.
Etapele complete ale unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile au fost detaliate în cadrul acestui articol.
Sfaturi pentru accesarea cu succes a finanțărilor
Pentru creșterea șanselor de a primi finanțare, PFA-urile trebuie să aplice câteva recomandări. În acest fel, vor evita principalele greșeli făcute în accesarea fondurilor nerambursabile. Aceste sfaturi se referă la alegerea programului de finanțare optim nevoilor afacerii, dar și pregătirii documentației necesare.
De asemenea, persoanele care se vor ocupa de pregătirea și implementarea proiectului trebuie să fie cunoscute încă de la început, iar expertiza acestora să fie corelată cu specificul activității desfășurate.
Mai multe sfaturi pentru PFA-uri pot fi citite în acest articol.
Comentarii articol (3)