Salariul minim brut pe țară a crescut, de la 1 ianuarie 2019, de la 1.900 la 2.080 de lei, conform Hotărârii Guvernului nr. 937/2018.
Totodată, cei care ocupă posturi ce necesită studii superioare, dacă au o vechime minimă de un an în domeniul respectivelor studii, primesc un salariu minim diferențiat de 2.350 de lei. Iar cei din domeniul construcțiilor primesc un salariu minim diferențiat de 3.000 de lei.
În aceste condiții, angajatorii trebuie să știe că au două mari obligații de îndeplinit în cazul în care au salariați plătiți cu minimul pe economie.
Prima este reflectarea, pe plan intern, a majorării salariului minim. Acest lucru se poate face ori prin decizie colectivă, ori prin acte adiționale la contractele individuale de muncă.
„Strict din perspectiva legii, pentru înregistrarea noului salariu în [Revisal] nu este nevoie de încheierea unor acte adiționale la contractele de muncă, fiind suficientă o decizie internă a angajatorului în acest sens. Cu toate acestea, recomandarea noastră ar fi ca și în această situație să se încheie acte adiționale la contractele de muncă”, ne-a spus în trecut Mihai Anghel, managing associate la Țuca Zbârcea & Asociații.
Dacă s-a ales varianta actelor adiționale, acestea s-au încheiat, conform Codului muncii, înainte să se producă majorarea, deci cel târziu la 31 decembrie 2018.
A doua obligație este raportarea majorării salariului minim în Revisal. Așa cum scrie în noul cadru legal al registrului, reprezentat de Hotărârea Guvernului nr. 905/2017, orice modificare a salariului brut trebuie transmisă în Revisal în 20 de zile lucrătoare de la data producerii modificării.
Adică, din moment ce majorarea salariului minim s-a produs la 1 ianuarie 2019, raportarea se face până pe 31 ianuarie 2019.
Comentarii articol (13)