„E o problemă nouă pe care am văzut-o. Dacă ați făcut cereri de înregistrare în scopuri de TVA pentru obținerea codului de TVA în regim simplificat și v-ați trezit cu un control de la Antifraudă, să nu vă speriați. În principiu, înțelegem că există o interpretare -- de fapt, o practică generalizată la acest moment -- cu privire la întocmirea declarației pe propria răspundere care se depune odată cu cererea și, respectiv, criteriul opt, în care se menționează împuterniciții societății pe conturi. Și există o întrebare care spune dacă împuterniciții pe conturi sunt salariați ai societății, sunt asociați sau sunt administratori.
În măsura în care se bifează DA, iar în realitate, la bancă, mai există și alți delegați ai societății (șoferi sau alte persoane, cum am văzut cazuri) care au atribuții limitate de a opera pe conturi -- mai mult operațiuni administrative --, organele fiscale îi consideră, cel puțin în acest moment, ca fiind tot împuterniciți și răspunsul la criteriul opt este considerat unul fals. Automat, vine Antifrauda în control și cere explicații”, a atenționat recent Mihail Boian, partener D&B David și Baias, la conferința anuală de taxe organizată de PwC România.
Concret, specialistul a explicat că este o chestiune nu tocmai clară ce ține de relația firmelor cu băncile. Asta înseamnă că, atunci când o firmă are, pe lângă împuterniciți, și delegați pe conturile bancare, trebuie să aibă mare grijă la completarea solicitării pentru obținerea rapidă a codului de TVA.
„E o discuție și la nivel bancar: împuterniciții și delegații nu sunt reglementați ca atare. Este o cutumă bancară, mai degrabă. Sunt reglementați și delegații tocmai pentru a-i departaja de împuterniciți, care au puteri depline pentru a opera conturile. Înțelegem că există această interpretare generalizată la nivelul Antifraudei și că explicațiile, dacă există, sigur că se primesc. Practic, în măsura în care există delegați -- alți delegați decât administratori, salariați sau asociați -- pe conturile unei companii, trebuie să avem grijă cum întocmim acea declarație și cum bifăm criteriul opt”, a mai spus Mihail Boian.
Referitor la problema indicată de partenerul D&B David și Baias, în declarația pe propria răspundere pentru obținerea rapidă de codului de TVA scrie că „criteriul referitor la contul bancar și împuterniciții pe cont nu este îndeplinit dacă persoana impozabilă nu deține cont bancar sau persoanele împuternicite pentru a desfășura operațiuni pe conturile bancare nu dețin în cadrul persoanei impozabile inclusiv calitatea de asociat și/sau administrator”.
De la 1 februarie 2019, codul de TVA poate fi obținut de către firme chiar în ziua în care îl cer, însă numai dacă vorbim de aplicarea opțională a regimului normal de TVA. Mai precis, este vorba de înregistrarea în scopuri de TVA atunci când cifra de afaceri este sub plafonul de scutire de 300.000 de lei și contribuabilul optează, totuși, pentru aplicarea regimului normal de TVA.
Solicitarea se poate face în baza unei declarații pe propria răspundere, care se transmite online pe e-guvernare.ro. Decizia prin care se aprobă cererea de obținere a codului de TVA se emite în aceeași zi în care s-a depus solicitarea.
Însă, în 15 zile de la depunerea cererii, Fiscul verifică datele din declarația pe propria răspundere, ca să vadă dacă sunt corecte. Astfel, dacă la verificări apar neconcordanțe, este informată Direcția Antifraudă a Fiscului. În plus, în versiunea electronică a declarației pe propria răspundere scrie că, dincolo de consecințele penale ale falsului în declarații, contribuabilul este încadrat în categoria de risc fiscal ridicat.
Comentarii articol (0)