La câți kilometri la oră îți permiți înțelepciunea

Pentru noi ceilalți, veșnic încercați de neajunsuri, stres, dezamăgiri, neplăceri, înțelepciunea este ceva ce ni se arată - precum iepurele ogarului -  acolo, dar intangibilă. Viața pe repede înainte, cu multiple mingi care trebuie ținute în aer, nu acordă o șansă reală la înțelepciune. Pentru noi, înghesuiții prea-lungilor liste de to-do zilnice, luxul înțelepciunii ca mod de viață rămâne exact asta – un lux. 

Înțelepciunea celor care trăiesc sub zi nu seamănă cu cea al favorizaților soartei, și asta pentru că,  din viteza precarității, ca și atunci când mergi cu 150km/h, dispar atât detaliile de finețe, cât și vederea de ansamblu. Înțelepciunea celor care trebuie să facă totul singuri, sau să mai aibă și grija altora – copii, părinți – este slabă și verde la față, zighinașă tare, o înțelepciune redusă la minimum, utilitară și nu neapărat de succes.

M-am uimit întotdeauna de sfaturile medicilor în legătură cu reducerea stresului, și continui să o fac, în paralel cu căutarea febrilă și falimentară a butonului la care se referă dumnealor. Precum și de sfaturile binevoitoare ale prietenilor care îți recomandă să o iei mai ușor, să nu mai pui la suflet, să nu te mai necăjești. Sau ale părinților care te tot îndeamnă să mănânci cum trebuie, să dormi suficient și să te bucuri de viață. 

Și știți de ce? Pentru că nimeni nu îți zice și cum anume să o faci. Cum să decelerezi, la ce să renunți, când să te oprești, când e prea mult... Și toate astea în contextul în care viața actuală e compusă eminamente din criterii cantitative și de rapiditate – mai mult, mai multe, mai repede. Succesul școlar este legat de note cât mai mari, mediul fiind extrem concurențial. Succesul profesional este măsurat în bani cât mai mulți, care înseamnă și ore mai multe petrecute la slujbă. Succesul familial este o casă cât mai mare, copii la școli cât mai costisitoare, vacanțe exotice, petreceri și evenimente cu mulți invitați.

Cursa socială nu lasă timp prea mult pentru sine, nu te lasă să respiri sau să stai în compania unei cărți, a unei discuții plăcute cu un prieten de suflet, a unei emisiuni educative. De scris sau de reflectat la lucruri importante, cu atât mai puțin. Gândirea critică este condamnată la a găsi soluția elasticizării timpului personal și a ticlui cea mai eficientă ordine a operațiunilor zilnice de care nu poți scăpa.

Te afli într-un tren de mare viteză, dacă vrei să sari din el riști mult de tot. Nu ai vreme să fii înțelept, nu ai vreme să fii. Ai vreme doar să faci. Și asta pentru că nimeni, niciodată, nu te-a învățat să triezi între trebuințele zilnice, și pentru că hora cea mare a modernității nu se oprește. Niciodată. Pentru nimeni. 

De la 150km la oră, înțelepciunea e o străvezie fata morgana. Oare de la câti kilometri la oră începe înțelepciunea?