Hotărârea de a declara greva se ia de către organizațiile sindicale reprezentative participante la conflictul colectiv de muncă, cu acordul scris a cel puțin jumătate din numărul membrilor sindicatelor respective. Pentru angajații unităților în care nu sunt organizate sindicate reprezentative, hotărârea de declarare a grevei se ia de către reprezentanții angajaților, cu acordul scris a cel puțin unei pătrimi din numărul angajaților unității sau, după caz, ai subunității ori compartimentului.
Potrivit Legii 62/2011 a dialogului social, greva reprezintă orice formă de încetare colectivă și voluntară a muncii de către angajații unei unități și poate fi declarată:
- doar dacă în prealabil au fost epuizate toate posibilitățile legale pentru soluționarea conflictului colectiv de muncă existent;
- doar după desfășurarea unei greve de avertisment;
- dacă organizatorii grevei au anunțat în scris angajatorii despre momentul declanșării cu cel puțin două zile lucrătoare înainte.
- respinge cererea angajatorului;
- admite cererea angajatorului și dispune încetarea grevei ca fiind ilegală - în acest caz, instanța poate obliga pe organizatorii grevei și pe salariații participanți la plata despăgubirilor provocate angajatorului ca urmare a acțiunii de protest.
Greva poate înceta:
- prin semnarea unui acord între cele două părți;
- în situația în care mai mult de jumătate din numărul angajaților care au hotărât declararea grevei renunță în scris la grevă;
- prin admiterea cererii angajatorului de către instanța competentă.
Sancțiunile și pedepsele prevăzute pentru greviști și angajatori
Codul muncii prevede amenzi cuprinse între 1.500 și 3.000 lei pentru "împiedicarea sau obligarea, prin ameninţări ori prin violenţe, a unui salariat sau a unui grup de salariaţi să participe la grevă ori să muncească în timpul grevei". În schimb, Legea dialogului social consideră această faptă drept infracțiune pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la trei luni la doi ani.
Legea nr. 62/2011 mai stabilește o pedeapsă cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă pentru situația în care declararea grevei este făcută prin constrângerea angajaților să participe la aceasta.
În ce sectoare/domenii de activitate nu poate face grevă
Există totuși o serie de limitări a categoriilor de angajați care pot organiza greve.
Apoi, potrivit Legii dialogului social, nu pot declara greva procurorii, judecătorii, personalul militar și personalul cu statut special din cadrul Ministerului Apărării Naționale, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Justiției și din instituțiile și structurile din subordinea sau coordonarea acestora, inclusiv al Administrației Naționale a Penitenciarelor, al Serviciului Roman de Informații, al Serviciului de Informații Externe, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, personalul angajat de fortele armate străine staționate pe teritoriul României, dar și alte categorii de personal cărora le este interzis prin lege să-și exercite acest drept.
De asemenea, nu poate declara greva, din momentul plecării în misiune și până la terminarea acesteia - personalul din transporturile aeriene, navale și terestre de orice fel.
În unităţile sanitare şi de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, în transporturile pe căile ferate, în unităţile care asigură transportul în comun şi salubritatea localităţilor, precum şi aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, greva este permisă cu condiţia ca organizatorii grevei să asigure serviciile, dar nu mai puţin de o treime din activitatea normală.
Comentarii articol (0)