avocatnet.ro 
Copiii noștri sunt parcă vrăjiți de magia jocurilor din telefoane și tablete și ușor-ușor simt că se îndepărtează se frenezia copilăriei adevărate. Hai să nu lăsăm asta să se întâmple, hai să-i scoatem din casă în fiecare zi, să le arătăm noi ce înseamnă distracția adevărată. Hai să ne julim coatele împreună, să batem mingea și să strigăm cât ne țin plămânii că vrem ostași ori că vine Omul negru. Hai să readucem la viață jocurile copilăriei, și să facem asta împreună!
Jocurile copilăriei, cu cântec
Podul de piatrăCe se cântă: „Podul de piatră s-a dărâmat/ A venit apa și l-a luat/ Vom face altul pe râu, în jos/ Altul mai trainic și mai frumos”.
Cum se joacă: În timpul cântecelului-joc, doi copii care stau față în față își țin mâinile împreunate și ridicate formând un pod. Ceilalti copii trec pe sub „pod” (mânuțele celor doi copii) cântând. În clipa în care ultimul cuvânt din cântecel va fi pronunțat (cuvântul „frumos” în cazul nostru) cei doi copii vor lăsa mâinile în jos, prinzând copilul care trecea pe sub pod în brațele lor.
Acel copil nu va mai trece pe sub pod, va sta în spatele unuia dintre cei doi copii și va aștepta până când toți ceilalți vor fi prinși și vor face parte din zidul podului (așezându-se alternativ de o parte și de alta în spatele copiilor). La final se trasează o linie între cele două ziduri, iar copiii aparținând fiecărui zid vor încerca să tragă zidul (respectiv echipa adversă). Câștigă echipa care își menține locul și nu este trasă peste linie.
Alunelul
Ce se cântă: „Alunelu, alunelu hai la joc/ Să ne fie, să ne fie cu noroc/ Cine-n horă o sa joace/ Mare, mare se va face/ Cine n-o juca de fel/ Să rămână mititel/ Alunelu alunelu hai la joc/ Să ne fie, să ne fie cu noroc”.
Cum se joacă: Este foarte simplu. Copiii se iau de mâini, formează o horă și fac doi pași în față și doi în spate interpretând versurile cântecelului. Mișcările și versurile pot fi repetate ori de câte ori își doresc participanții. N-ar strica să intre în horă și adulții, de dragul vremurile trecute.
Ești o floare, ești un crin
Ce se cântă: „Ești o floare, ești un crin/ Ești parfumul cel mai fin/ Și-n semn ca te prețuiesc, colo jos mă iscălesc/ Șă-ți trimit din departare, un buchet de lăcrămioare/ Și pe fiecare floare câte-o caldă –mbrățișare”.
Cum se joacă: Copiii sunt adunați în cerc. Un copil este desemnat de să fie în mijloc pentru a începe jocul. La semnal copiii din cerc încep să cânte, în timp ce copilul din mijloc se învârte în cerc trecând prin dreptul fiecărui jucător.
La versul „Colo jos mă iscălesc” copilul din mijloc face un semn cu piciorul în dreptul celui ales. La versul „și pe fiecare floare câte-o caldă îmbrățișare” copilul ales vine în mijloc și dă mâna cu cel care l-a preferat. Jocul continuă după aceeași regulă până când toți copiii din cerc ajung în mijloc și fac o alegere.
Deschide urechea bine!
Ce se cântă: „Deschide urechea bine/ Să vedem ghicești ori ba/ Cine te-o striga pe nume/ Hai ghicește nu mai sta”.
Cum se joacă: Copiii sunt așezati pe scăunele în semicerc. Un copil stă cu mâinile la ochi și cu spatele la ceilalți. Un altul îl strigă pe nume. Dacă acesta ghicește, va trece în locul său, alături de ceilalți copii, dacă nu ghicește este „pedepsit” dându-i-se diferite sarcini (pedepse amuzante). Ca să îl deruteze, își schimbă vocea.
Ursul doarme și visează
Ce se cântă: „Ursul doarme și visează/ Că papucii lui dansează/ Ce să-i dăm noi de mâncare/ Lapte dulce, o cafea/ Să se-așeze unde-o vrea”.
Cum se joacă: Copiii sunt așezați în cerc și, în mijlocul acestuia stă un copil, cu ochii acoperiți. Ceilalți se rotesc ușor în jurul lui cântând melodia specifică. Când se termină cântecelul, cel din mijloc se așează lângă un copil la întâmplare și trebuie să-i ghicească numele. Acel copil îi va lua locul în mijlocul cercului. Dacă nu ghicește, va primi o pedeapsă amuzantă.
Un elefant se legăna
Se alege un copil ce stă în centrul grupului, se preface că dansează (de fapt se leagănă), iar ceilalți stau jos, în cerc în jurul lui și cântă: „Un elefant se legăna/ Pe o pânză de păianjen/ Și pentru că nu se rupea A mai chemat un elefant. Doi!”.
Cel din mijloc cheamă încă un copil. Amândoi se țin de mână și dansează. Se cântă din nou. Cei doi devin trei, apoi patru și tot așa până la ultimul, când se cântă: „Zece elefanți se legănau/ Pe o pânză de păianjen/ Și pentru că pânza s-a rupt/ Toți elefanții au căzut”.
Este momentul preferat de copii pentru că toți cad la pământ, se amuză și se distrează de minune! Jocul este o împletire de educație muzicală cu socializare și bună dispoziție.
Jocuri cu creta pe asfalt
Melcul
Ia o cretă și desenează o spirală, un traseu care se termină în centru. Împarte spirala în căsuțe egale ca mărime, astfel încât să aibă între 15 și 30 de spații. Pe prima scrie „start”, iar pe ultima „stop”.
Copiii trebuie să parcurgă tot traseul sărind într-un picior dintr-o căsuță în alta, fără a le atinge marginile. Cine reușește să facă asta, își scrie cu creta inițiala numelui într-o căsuță. Următorul jucător va trebui să sară peste căsuțele marcate și jocul se termină atunci când nimeni nu mai poate sări fiind prea multe căsuțe cu inițiale în ele. Câștigă copilul care a marcat cele mai multe căsuțe.
Șotronul
Desenezi pe asfalt un șotron cu opt căsuțe, așa cum făceai și tu la vârsta copilului tău. Fiecare jucător trebuie să se doteze cu o piatră plată pe care o va arunca în fiecare căsuță, pe rând. Începe cu prima căsuță, după ce a aruncat piatra în ea parcurge traseul într-un picior. Excepție fac căsuțele patru și cinci în care sare simultan, cu ambele picioare, fiind un bun prilej să se odihnească câteva clipe jucătorul.
După parcurgerea completă, aruncă din nou piatra în a doua căsuță, apoi în a treia căsuță și tot așa până la ultima. Dacă greșește (nu aruncă piatra corect sau calcă liniile șotronului) atunci îi vine rândul următorului, el reluând mai târziu de unde a rămas. Câștigă cine termină primul întregul șotron.
Jocul mai are și alte variante pentru a spori gradul de dificultate, cea mai cunoscută fiind săritura cu picioarele încrucișate în loc de cea într-un picior.
Jocurile copilăriei pline de haz
Telefonul fără fir
Când noi jucam acest joc, cine ar fi îndrăznit să viseze că propriul său copil chiar va avea un telefon fără fir? Pentru noi, ținea de domeniul fantasticului, tocmai de aceea era atât de popular acest joc! Există două forme de organizare a găștii de copii: ori în cerc, ori în șir. Principiul este același: un copil spune un cuvânt, șoptit, celui de lângă el, o singură dată.
Acesta, la rândul său, va transmite mai departe cuvântul sau, mai exact, ce a înțeles din el! Ultimul are voie să spună cu glas tare ce a auzit. De cele mai multe ori cuvântul este cu totul altul decât cel inițial și asta face jocul atât de amuzant.
Mima
Acesta este un alt joc care nu are vârstă! Îl poți juca și tu acum, alături de copii tăi și vei avea aceeași bucurie din copilărie! Parcipanții vor forma două echipe. Prima se gândește la un cuvânt pe care îl dau de mimat unuia dintre membrii echipei adverse. Acesta va trebui ssă exprime prin gesturi cuvântul respectiv, cât mai expresiv, astfel încât colegii săi de echipă să-l poată ghici.
Cel care mimează nu are voie să scoată niciun sunet. Se fixează de la început un timp pentru mimă (să zicem 5 minute). Dacă în intervalul stabilit echipa ghicește cuvântul mimat, câștigă un punct. În caz contrar, punctul îl câștigă echipa adversă.
Jocurile copilăriei. Baba Oarba
Spune sincer: cât de mult ai râs când erai mic(ă) alături de prietenii tăi la acest joc? Mult, nu? Hai să ne amintim cum se juca: se delimitează în primul rând spațiul de joacă, de preferință o cameră ori, dacă sunteți afară, câțiva metri pătrați.
Unul dintre copii este ales „Baba Oarba” (printr-un cântecel de alegere) și va fi legat bine de tot la ochi ca să nu vadă nimic.
Ceilalți copii se mișcă în jurul lui și încearcă să nu fie prinși de „Babă”. Atunci când prinde un copil, va trebuie să ghicească cine este folosind doar două simțuri: pipăit și mirosit. Dacă ghicește, copilul prins îi va lua locul, dacă nu, va mai fi încă o dată legat la ochi. Jocul, pe lângă amuzament, stimulează intuiția, auzul, mirosul și simțul tactil.
Roaba
Nici nu are nevoie de prea multe explicații: „Roabă” am fost toți măcar o dată în viață. De ce să nu-i învățăm și pe copiii noștri ce înseamnă distracția adevărată? Dacă sunteți mai mulți, puteți chiar să faceți întrecere între… roabe.
Roabă devine un copil care stă și merge în mâini, în timp ce un alt copil îl ține de picioare. Toți cei de față se vor amuza copios, iar copiilor li se dezvoltă, prin joc, musculatura, articulațiile și mobilitatea.
Domino cu cărțile din bibliotecă
Chiar dacă pe tine părinții nu prea te lăsau să te joci așa ceva și o făceai mai mult pe furiș, când nu erau ei acasă, tu joacă-te „Domino” cu cărțile din bibliotecă alături de copilul tău. Scoate tot de pe un raft, poate chiar două și așează cărțile ca pe niște piese de domino.
Dărâmă prima carte și distrați-vă cum se vor prăbuși și celelalte. Când amuzamentul a atins cote maxime, roagă-ți copilul să te ajute să le așezați frumos, la loc, pentru a-i stimula astfel responsabilitatea.
Apă, apă, foc!
Se poate juca orice copil de la trei la… 99 de ani. Un copil iese din încăpere, iar ceilalți vor ascunde bine de tot un obiect pe care acesta trebuie să-l găsească. După se ce întoarce în camera de joacă, va fi foarte atent la informațiile oferite de grup. Dacă se apropie de locul în care este ascuns obiectul, va auzi „foc, foc!”, dacă se îndepărtează i se va spune „apă, apă!” și tot așa până îl găsește! Pentru depărtare se folosește „gheață, gheață!”, iar pentru imediata apropiere copiii vor spune „arde, arde!”
Elasticul
Îl jucau mai ales fetele, deoarece este un joc al mișcărilor grațioase. Sunt de obicei 3 jucătoare, două țin elasticul întins, iar a treia trebuie să realizeze o serie mai lungă de exerciții, de la cele mai simple la unele foarte complexe. Exercițiile constau în sărituri într-unul sau ambele picioare, călcarea elasticului, prinderea acestuia cu piciorul, diverse întoarceri etc.
La început elasticul este ținut cu gleznele, apoi cu gambele, apoi cu genunchii, coapsele, fundul, mijlocul, chiar și gâtul… Când greșește, una dintre celelalte două fete îi ia locul.
Jocurile copilăriei. Telefonul din pahare
Învață-l pe cel mic cum să-și creeze propriul telefon! Luați două pahare de plastic de unică folosință și perforați-le centrul fundului cu un ac. Se bagă o ață pe gaură și se fixează cu un băț de chibrit. Ața poate fi oricât de lungă, chiar și de zece metri, și, când încep să „vorbească” cei mici la telefon trebuie să fie perfect întinsă și să nu atingă niciun obiect, asta pentru a funționa foarte bine.
Copiii vor fi extrem de surprinși să constate că, atunci când vorbesc într-un pahar, sunetul este transmis prin fir, la interlocutorul său, care ține celălalt pahar lipit de ureche va auzi destul de clar ce i s-a spus.
De-a v-ați ascunselea (sau Pititea)
Câte după-amieze nu ai petrecut alături de amicii tăi cu acest joc? Se poate juca oricând și oriunde, chef de distracție să fie! Tu câte variante de numărătoare inițială mai știi? Iată câteva dintre cele mai cunoscute din vremea în care noi eram copii:
- Varianta 1: An-tan-te/ Di-ze ma-ne pe/Di-ze ma-ne compane/ An-tan-te;
- Varianta 2: Oan-ciu-fri/ Pamela vrea copii/ Dar Bobby nu o lasă/ Că este prea frumoasă;
- Varianta 3: Una mia suta lei/ Ia te rog pe cine vrei/ Din grămada cu purcei/ A lui Moş Andrei/ Dacă n-ai pe cine/ Ia-mă chiar pe mine!;
- Varianta 4: Tom şi Jery/ Cheamă pompierii/ U-iu-iu/Ieşi afară tu!;
- Varianta 5: Din oceanul Pacific/ A ieșit un peşte mic/ Şi pe coada lui scria:/ Ieşi afară dum-nea-ta.
Jocuri de mișcare
Rațele și vânătorii
Din întreg grupul de copii se aleg doi, prin cântecele de numărătoare sau la mica înțelegere care vor fi vânătorii și ceilalți devin rațe. Rațele stau în centrul terenului de joc și fac tot posibilul să nu fie atinse de mingea vânătorilor.
Dacă vântătorii sunt generoși, le pot da rațelor câte 1-3 vieți de la început ca jocul să dureze mai mult și rațele să fie entuziasmate, cel puțin la început! Ultimele două rațe devin automat vânători în următorul joc. Și uite așa toată lumea prinsă-n joc își dezvoltă atenția, viteza de reacție, spiritul de echipă și mobilitatea în ansamblul său.
Păsărică, mută-ți cuibul!
Pentru acest joc este nevoie de un număr mai mare de copii, pentru că se desfășoară astfel: câte doi copii se țin de ambele mâini, pentru a forma cuibul și un al treilea va sta în mijloc, adică în cuib! Un copil rămâne fără cuib și dă semnalul începerii jocului, „Păsărică, mută-ți cuibul!” și toți aleargă să ocupe un alt cuib, inclusiv cel care a dat strigăturl de începere.
Dacă doi aleargă spre același cuib, îl câștigă cel care ajunge primul. Cel care rămâne fără cuib iese din joc. În mijloc vine alt copil (cuibul lui fiind eliminat din joc). Acesta strigă „Păsărică, mută-ți cuibul!” și jocul continuă până rămân câștigători trei copii.
Țară, țară, vrem ostași!
Grupul se împarte în două echipe, egale ca număr, dar și ca forță a copiilor. Eventual se pot desemna doi copii drept căpitani și fiecare își va alege propria echipă. Echipele se așează față în față ca la război și una dintre ele strigă: „Țară, țară, vrem ostași!” Ceilalți le răspund cu o întrebare: „Pe cine?” „Pe Bogdan.” (să zicem).
Și Bogdan începe să alerge din tot sufletul pentru a rupe una dintre legăturile de mâini adverse. Dacă nu reușește, rămâne acolo. Dacă reușește, se întoarce în echipa sa împreună cu alt copil pe care îl alege el. Apoi rolurile se schimbă. La final câștigă echipa care are cei mai mulți membri.
Jocul este vechi, din vremea războaielor mondiale, atunci când tinerii erau luați cu forța din sânul familiilor lor și puși să lupte alături de ostașii cu experiență. A fost invetat pentru a alina dorul din inimile fraților mai mici rămași acasă, și transmis așa, de la o generație la alta și poate îți vei învăța și tu copiii să-l joace, în cinstea vremurilor de demult.
Sticluța cu otravă
Gașca de puști alege un „șef” și fiecare copil trebuie să se țină de un deget al acestuia. Șeful începe să enumere diverse denumiri de „sticluțe” (sticluța cu apă, sticluța cu ceai, sticluța cu lapte), dar la un moment dat va striga „sticluța cu otravă” și acesta este momentul în care ceilalți copii o iau la fugă pentru a se feri de atingerea „șefului”.
Dacă ești atins vei „împietri” pe loc, dar poți fi „despietrit” dacă un alt copil trece printre picioarele tale, fără să-l vadă șeful, bineînțeles! Jocul se termină atunci când conducătorul de joc îi va tranforma în stană de piatră pe toți și ultimul copil atins îi va lua locul.
Jocuri din copilărie, pe hârtie
ȚOMANAP
Îl pot juca doi copii, dar se poate juca și pe echipe. ȚOMANAP reprezintă inițialele următoarelor domenii: țări, orașe, munți, ape, nume de persoane, animale, plante, puncte. Fiecare jucător realizează un tabel pe foaia lui cu aceste domenii în capătul de sus al coloanelor. Unul dintre ei începe să spună alfabetul în gând până celălalt spune „stop” și rostește cu glas tare litera la care a ajuns.
Dacă, de exemplu a ajuns la C, ambii trebuie să scrie în maxim 1 minut câte un cuvânt care începe cu acea literă, pentru fiecare domeniu în parte (de exemplu: Canada, Caracal, Carpați, Crișul Alb, Corina, cangur, cais). Dacă unul dintre jucători termină în mai puțin de un minut, spune „stop”, iar ceilalți trebuie să se oprească. Se numără răspunsurile corecte și în ultima coloană se notează punctajul total.
Se acordă zero puncte pentru răspunsul incorect, cinci puncte pentru răspunsul corect, dar care a mai fost dat și de alții, 10 p pentru răspunsul corect dar care nu a mai fost dat și de alții (asta în cazul în care se joacă pe echipe). Apoi se alege altă literă și se joacă până când tabelul este plin. Câștigă jucătorul sau echipa care a acumulat cele mai multe puncte.
Pâinicile
Se pot juca doi copii și fiecare are nevoie de o foaie și un pix. Primul copil va scrie pe foaia sa un număr de la unu la zece, dar se va ascunde după mâna stângă (sau dreaptă, dacă este stângaci), astfel încât adversarul său să nu vadă ce a scris, dar să poată intui după mișcarea pixului.
Dacă ghicește, va trage o line sub acel număr, pe foaia lui, dacă nu ghicește, cel care a scris va trage o linie pe foaia sa. Apoi fac schimb de sarcini. Când un copil adună trei liniuțe sub un număr le încercuiește sub forma unei pâinici. Evident, câștigă copilul care a reușit să „facă” cele mai multe pâinici.
Spânzurătoarea
Se poate juca în doi sau chiar în mai mulți! Un copil se gândește la un cuvânt și desenează pe o foaie tot atâte liniuțe câte litere are cuvântul respectiv. Îi spune adversarului doar domeniul din care face parte cuvântul ales.
Acesta începe să spună litere, din dorința de a găsi mai repede cuvântul. Dacă litera este corectă, va fi trecută deasupra liniuței, dacă nu, va fi trecută sub spânzurătoare și va desena câte o parte a corpului a omulețului ce va fi… „spânzurat”.
Dacă toate părțile corpului au fost desenate și cuvântul nu a fost ghicit, adversarul pierde și jocul se reia! Unii copii aleg să permită mai multe greșeli și se spun litere până se desenează ochi, nas, gură, urechi, etc. Este bine ca aceste reguli să fie stabilite de la bun început, pentru a evita disputele.
Jocurile copilăriei. Avioanele
Cei doi adversari au nevoie de câte o foaie cu pătrățele (din caietul de matematică), ce nu poate fi văzută de celălalt cât durează jocul. Fie fiecare foaie se trasează câte un pătrat de 10X10 căsuțe. Axa verticală este notată cu cifre de la unu la zece, iar cea orizontală cu litere de la A la J și în interior au dreptul să deseneze câte trei avioane constituite astfel: un cap (o căsuță), aripi cu lățimea totală de cinci căsuțe, apoi un corp de o căsuță și o coadă lată de trei căsuțe.
Scopul este să identifici poziția avioanelor adversarului și, pentru a avea o imagine de ansamblu, mai desenezi pe foaia ta încă un careu în care notezi punctele lovite ori ratate. Pe rând, fiecare dă coordonate folosind un indicativ de pe verticală și unul pe orizontală. De exemplu: „C,6” și va primi ori răspunsul „lovit” ori „nelovit”, în funcție le prezenta unei părți a avionului în indicativul rostit. Atunci când se nimerește capul avionului, răspunsul va fi „Cap lovit!”. Jocul continuă până când unul dintre copii reușește să identifice poziția celor trei avioane ale adversarului.
X și 0
Un joc simplu și distractiv, care pune foarte mare accent pe atenția și viteza de reacție a participanților. Se joacă în doi, tot pe foaia de matematică. Unul e cu x, celălalt cu 0. Se trasează un careu cu nouă pătrățele egale (3X3). Copiii notează pe rând x sau 0 în căsuțele respective. Câștigă cel care face o linie, coloană sau diagonală completă de X sau de zerouri.
Jocurile copilăriei cu un grup mare de copii
Alergatea (Prinsa, Leapșa, Atinsa)
Principiul de joc este cât se poate de simplu: unul îi aleargă pe ceilalți, iar dacă îl atinge pe altul, acela îi ia locul. De cele mai multe ori aceasta se petrece într-o succesiune foarte rapidă. Jocul poate avea și o variantă de scăpare, folosindu-se de un domeniul stabilit de la începutul jocului.
De exemplu: „hai să jucăm Leapșa pe nume de țări!”. Când cel care aleargă grupul se apropie de tine spui un nume de țară înainte să te atingă și rămâi „înghețat”, nemișcat până când un alt coleg te atinge și de poate astfel debloca.
1, 2, 3, la perete stai!
Se alege un copil care stă cu fața la perete, iar ceilalți stau cam la 10-15 m distanță de el. Cu spatele la ei va striga (de obicei destul de repede!) „1,2, 3, la perete stai!”, iar ceilalți încearcă se se apropie cât mai mult de el când face asta. Imediat după ce a terminat de rostit se întoarce brusc și, dacă surprinde vreun copil ca se mișcă în acea clipă, acela se va întoarce la linia de start. Câștigă copilul care ajunge primul la perete!
Omul negru
Copiii „se numără” pentru a alege cine este primul „Omul Negru”. Acesta are dreptul de a desemna dintre participanți un „ajutor”. Cei doi aleg împreună un număr de la 1 la 12. Omul negru rămâne departe de grup, iar ajutorul dă startul jocului.
Copiii se țin de mânuțe, formând un cerc și vor cânta: „Ora unu a sosit, Omul negru n-a venit! Ora doi a sosit, Omul negru n-a venit și tot așa până când ajung la numărul stabilit de Om și de ajutor. În acea clipă ajutorul strigă: „Ora X a sosit, Omul negru a venit!” și toată lumea începe să fugă, inclusiv ajutorul pentru a nu fi prinși de Omul Negru. Cel prins devine Omul negru și jocul se reia cu același entuziasm.
Mațele încurcate
Copiii stau în cerc ținându-se de mâini. Păstrând tot timpul legătura mâinilor, se încurcă cum pot mai bine: unul trece printre alții, se bagă pe sub picioarele altuia etc. până când fostul cerc ordonat devine o grămadă încâlcită. Un alt copil, care nu a observat modul de amestecare, trebuie să descurce… „mațele încurcate”.
Jocurile copilăriei. Adevăr sau provocare
Are două variante de joc: în prima copiii stau în cerc și cineva învârte de o sticlă. Când sticla se oprește cel spre care este îndreptat vârful său în va întreba pe cel spre care este fundul sticlei ce alege „Adevăr sau provocare”? Dacă alege „adevărul” îi va pune o întrebare stânjenitoare, dacă alege „provocarea” trebuie să îndeplinească o poruncă la fel de stânjenitoare.
A doua variantă este și mai…dură! Se folosește un cântecel de numărat și se alege un copil care va sta în fața grupului. El va alege adevărul sau provocarea și va primi întrebări sau pedepse de la toți ceilalți participanți.
Flori, fete, filme sau băieți
Se aleg doi jucători care vor alege un număr secret de la 1 la 10 sau la 20 în funcție de câți copii participă la joc. Cei doi se întorc la grup, iar ceilalți jucători, pe rând, trebuie să ghicească numărul secret. Jucătorul care reușește alege o categorie din flori, fete sau băieți, filme și cântăreți. Cei doi jucători aleși la început se îndepărtează din nou de grup și vor alege două nume din categoria propusă.
De exemplu, dacă domeniul ales este „flori”, cei doi pot alege „ghiocel” și „trandafir” – un jucător este „ghiocelul” și celălalt este „trandafirul”. Apoi se întorc la grup și-i prezintă câștigătorului cele două variante din care el trebuie să aleagă una. Dacă alege „ghiocelul” va merge cu copilul care-și alesese această floare pentru a stabili un nou număr secret. Și tot așa până când majoritatea copiilor reușește să ghicească măcar o dată numărul secret.
Țările
Se desenează un cerc foarte mare, încât să intre în el toți jucătorii. Fiecare va scrie undeva în cerc numele unei țări pe care o reprezintă și-i va desena un mic contur. Un copil desemnat prin numărătoare cinstită (!) va da semnalul de începere a jocului strigând: „Să tragă, să tragă, mâța de coadă țara… X”.
Toți copiii încep în acea clipă să fugă, mai puțin cel cu țara aleasă, care trebuie să prindă mingea. Când a prins-o strigă „Stop”, iar ceilalți trebuie să se oprească. Apoi alege un copil, face trei pași spre el și aruncă mingea încercând să-l lovească. Dacă reușește, are dreptul să îi ia o bucată (a treia parte) din țară. Dacă nu îl atinge, respectivul îi ia lui o parte din țară. Jocul se reia, cel care aruncă mingea în sus fiind cel țintit la runda precedentă. Câștigă cel care cucerește țările tuturor.
Scaune muzicale
Pe vremea noastră un copil cânta o melodie, acum poți folosi youtube-ul ca să pui muzică la Este un joc distractiv pentru orice petrecere, dar se poate juca și fără o ocazie specială! Se așează un număr de scaune în mijlocul camerei, cu unul mai puțin decât numărul jucătorilor. Când muzica se oprește, toți copiii încearcă să se așeze cât mai repede pe un scaun. Unul nu va reuși și va ieși din joc. După fiecare eliminare, iese din ring și un scaun.
Verde stop!
Era jocul onoarei și al ecologiei, al conectării permanente cu ceilalți copii! Mereu trebuia să ai cu tine ceva „verde”: o frunză, o crenguță, un fir de iarbă! Dacă te întâlneai, să zicem pe stradă cu un alt copil care-ți spunea „Verde stop!” trebuia să îi demonstrezi imediat că ai asupra ta ceva verde. Dacă nu aveai, parcă scădeai în ochii lui, era o chestiune de onoare, nu? Ce grozav ar fi ca în buzunarele copiilor noștri să stea o frunză în loc de telefon și asta să fie cea mai mare onoare când se întâlnesc.
Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.
mouse20
Comentarii articol (0)