La modul concret, el stabilește ce categorii de personal sunt vizate. Mai exact, după cum apare în document, “prin personal cu statut special se înţelege cadrele militare în activitate, poliţiştii şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate din unităţile Ministerului Afacerilor Interne”.
Apoi, activitățile pentru care se va acorda majorarea în cazul prestării de muncă suplimentară, ce nu poate fi compensată cu timp liber plătit, sunt cele desfăşurate în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situaţii de urgenţă, în personalizarea, emiterea şi evidenţa generală a documentelor de identitate, a paşapoartelor simple, a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere și pentru îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu specifice unităţii potrivit competenţelor legal stabilite.
Totuși, majorarea de 75% din salariu sau soldă se va acorda doar în cazul în care aceste activități vor îndeplini una dintre următoarele condiţii:
- au un grad ridicat de risc asupra integrităţii fizice, sănătăţii sau vieţii personalului implicat;
- au un grad ridicat de complexitate şi dificultate;
- presupun intervenţia specializată în funcţie de nivelul de urgenţă şi/ sau gravitate al situaţiei/ evenimentului;
- la creşterea capacităţii operaţionale a unităţii, precum şi în situaţii de catastrofe, calamităţi, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente.
Majorarea se va plăti, după cum e prevăzut în ordin, personalului cu statut special dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
- există ordinul/ dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare, scris(ă) şi emis(ă) conform competenţelor şi regulilor stabilite la nivelul fiecărei unităţi. În situaţiile care implică desfăşurarea de urgenţă a muncii suplimentare, ordinul/ dispoziţia şefului ierarhic va putea fi comunicat(ă) şi verbal, dar cu obligaţia de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;
- nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensaţii etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
- compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu e posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;
- se asigură încadrarea în fondurile bugetare alocate cu această destinaţie.
Alături de categoriile amintite mai sus, de majorarea salarială de 75% pentru munca suplimentară ce nu poate fi compensată cu timp liber vor beneficia și polițiștii din penitenciare.
Comentarii articol (0)