Angajatorii nu pot încheia convenții cu angajații part-time privitoare la suportarea total/parțial de către aceștia din urmă a contribuțiilor sociale suplimentare

Diferența ce rezultă în urma suprataxării contractelor part-time este pusă în mod expres în Codul fiscal, de OG nr. 16/2022, în sarcina angajatorului. "În cazul în care contribuţia de asigurări sociale calculată (...) este mai mică decât contribuţia de asigurări sociale stabilită potrivit alin. (5⁶) (cea raportată la salariul minim brut pe țară, n.red.), diferenţa se suportă de către angajator/plătitorul de venit în numele angajatului/beneficiarului de venit”, potrivit ordonanței. Prevederea aplică în mod corespunzător și contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate. 

În mod concret, angajatorul care vira la stat suma X drept contribuții pentru un contract part-time plătit la minimul pe economie va avea acum de plată diferența dintre X și Y - suma ce rezultă dacă se plătesc contribuțiile la salariul de 2.550 de lei. Iar diferența trebuie să o suporte obligatoriu angajatorul. În anumite cazuri, diferența nu va fi tocmai însemnată; în altele, da. 

Angajatorii nu au aici spațiu de manevră însă - legea fiscală e destul de clară cu privire la cine suportă diferența, iar acela nu e salariatul. Ca atare, angajatorii nu au voie să impute nici total, nici parțial această diferență din veniturile contractuale ale angajaților part-time. 

Orice convenție care i-ar impune angajatului plata acelei diferențe ar avea șanse zero să stea în picioare în fața unei instanțe de judecată. Sarcina fiscală este apanajul legiuitorului, acesta stabilind cine și cât datorează statului ca impozit, contribuție sau taxă ori acciză de vreun fel. Prin urmare, un angajator și un angajat nu pot să schimbe voința legiuitorului și să încalce astfel legea fiscală.

Angajații au dreptul să primească salariul prevăzut în contract, orice modificare salarială urmând să fie făcută doar cu acordul ambelor părți. 

Totodată, angajatorii ar trebui să aibă în vedere art. 38 din Codul muncii: „Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”.