Cinci spețe din materia relațiilor de muncă pe care merită să le reții la finele acestui an

1. Instanța nu poate obliga un angajator să fie de acord cu efectuarea telemuncii de către un salariat. Deoarece dorea să își continue activitatea tot prin intermediul telemuncii, așa cum s-a întâmplat pe perioada pandemiei, un salariat a solicitat angajatorului semnarea unui act adițional la contractul de muncă pentru trecerea la regim de telemuncă. Întrucât angajatorul nu a fost de acord, salariatul a decis să își caute dreptatea în instanță. Potrivit judecătorilor care au analizat speța, instanța nu poate face aprecieri asupra modului în care angajatorul își organizează activitatea, drept stabilit acestuia prin chiar Codul muncii: "Instanța nu poate aprecia asupra aspectelor de oportunitate referitoare la organizarea și funcționarea unității, care rămân la latitudinea angajatorului, acesta fiind cel mai în măsură să cunoască modul în care fiecare salariat își poate organiza activitatea zilnică".

2. Eliminarea temporară a unor atribuții din fișa postului unui salariat nu înseamnă o modificare unilaterală a contractului de muncă. Curtea de Apel București a stabilit, în acest an, că în situația în care unui salariat i se restrâng atribuțiile din fișa postului, fiindu-i permis să desfășoare doar unele dintre ele, cât timp salariul acordat a fost păstrat, nu se poate vorbi despre o modificare unilaterală a contractului de muncă. Restrângerea atribuțiilor viza o măsura temporară ca urmare a unor suspiciuni privind comiterea unor infracțiuni în legătură cu serviciul. Curtea și-a motivat decizia prin faptul că enumerarea unor atribuții în fișa postului nu înseamnă neapărat exercitarea tuturor acestora de către angajat, ci că, pe durata relației de muncă, angajatul poate solicita, în funcție de nevoile acestuia, exercitarea oricărei atribuții acceptate în prealabil de către angajator: "Cum în cauză, atribuțiile efectuate de intimat în urma deciziei atacate sunt atribuții la care acesta și-a manifestat consimțământul, nu se poate considera că dispunerea de către angajator a efectuării doar a unora dina ceste atribuții reprezentă o modificare unilaterală a contractului".

3. Pe de altă parte, dacă atunci când sunt delegați, salariaților li se schimbă felul muncii, aceștia pot obține daune morale în instanță. În situația unei spețe asupra căreia Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat în acest an, atunci când atribuțiile incluse în decizia de delegare emisă de angajator sunt specifice unei alte funcții, care nu are nicio legătură cu activitatea pentru care salariatul a fost angajat, fiind în fapt o retrogradare, salariatul are dreptul la primirea unor daune morale pentru prejudiciul moral, prin atingerea adusă demnității lui și stimei de sine. 

4. Dacă salariatul e declarat inapt medical, o decizie în privința contractului său poate fi luată numai dacă concluziile sunt definitive. Tribunalul Arad a stabilit că nu este legală suspendarea unui contract de muncă al unui salariat pe baza concluziilor medicului de medicina muncii, care nu erau definitive, deoarece fuseseră contestate de salariatul în cauză. Instanța a precizat că angajatorul trebuia să știe că acele concluzii ale medicului de medicina muncii puteau fi valorificate doar dacă acestea erau definitive, fie pentru că au rămas astfel după contestare, fie pentru că nu au fost contestate. În acel dosar, angajatorul a fost obligat la calcularea și plata drepturilor salariale cuvenite salariatului pe durata suspendării contractului. 

5. Merită amintită și o speță ce a vizat angajații statului și dreptul lor de a primi vouchere de vacanță. Speța a vizat dreptul la voucherele de vacanță neacordate angajaților de către angajatorul-instituție publică pe durata mai multor ani, motivată de lipsa resurselor financiare necesare. Potrivit OUG 8/2009, instituțiile publice sunt obligate să acorde anual, dacă nu se dispune altfel prin alte acte normative, vouchere de vacanță angajaților lor. Instanța a subliniat că dreptul salariaților de a primi vouchere de vacanță impune obligația instituției de a cuprinde în buget sumele corespunzătoare, iar „simpla susținere, în lipsa oricărei dovezi, că nu a dispus de resursele financiare necesare nu este de natură a justifica măsura luată”.