Propunerea legislativă privind modificarea și completarea OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță vine cu o propunere inedită: angajatorii privați să poată cere de la stat, mai exact, de la finanțele publice județene, vouchere de vacanță pentru angajații lor, în valoare de 1.450 de lei pentru fiecare angajat. Propunerea se află însă abia la începutul parcursului legislativ, trebuind să fie adoptată la deputați (Forul decizional) și aprobată prin semnătura președintelui statului pentru a ajunge să se aplice. Ca orizont de timp, parlamentarii (numeroși) semnatari propun aplicarea viitoarei legi din ianuarie 2024.
Pentru că a fost depășit termenul pentru dezbatere la Senat, propunerea a trecut tacit de prima Cameră, iar acum se îndreaptă spre deputați, la votul final.
În mare, parlamentarii au stabilit în propunerea de față ca fiecare angajat din mediul privat să poată primi vouchere de vacanță de 1.450 de lei anual, dar numai de la un singur angajator, la care va depune o declarație pe propria răspundere manifestându-și opțiunea pentru a primi pe respectivul contract de muncă voucherele.
Dacă vă întrebați care e sursa de finanțare a acestor cheltuieli pe care le-ar avea statul, răspunsul este oferit prin chiar propunerea legislativă: din impozitul pe venit datorat de angajat. De aici însă vedem, din start, că unele categorii de angajați sunt excluse din start de la beneficiul acordării voucherelor: cei scutiți de impozitul pe venit. O altă problemă e în cazul celor care au contribuit mai puțin la stat sau au contracte pe perioadă determinată ce nu se întind pe întreaga perioadă a anului fiscal - e discutabil în ce măsură un angajat care a avut doar câteva luni de contribuție la stat în anul precedent are același drept la vouchere de vacanță cu cel care a contribuit un an întreg.
Mai mult, parlamentarii propun înlăturarea interdicției care există în prezent în OUG 8/2009 cu privire la cumularea voucherelor cu prima de vacanță sau biletele de odihnă - în același an fiscal, angajații vor putea primi și vouchere, și primă, și bilete de odihnă, dacă e cazul.
Angajatorii vor trebui să depună obligatoriu la Finanțe listele cu angajații și declarațiile de opțiune, din propunere reieșind destul de clar faptul că aceste vouchere ar urma să fie acordate tuturor angajaților plătitori de impozit pe venit - adică, cu alte cuvinte, beneficiul nu va depinde de angajator, acesta fiind doar un intermediar în obținerea voucherelor pentru angajații săi.
Motivul principal pentru care parlamentarii vor să acorde acest beneficiu pentru circa 4,2 milioane de angajați din mediul privat nu este tocmai cel evident - încurajarea turismului autohton sau suplimentarea beneficiilor pentru salariați. Deși aceste motive sunt citate în expunere, motivul principal este necesitatea de a crește gradul de conformare fiscală. Mai exact, încurajarea încheierii de contracte de muncă și, astfel, plata dărilor fiscale aferente către stat.
„Efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanță celor cca. 4,2 milioane de salariați din sectorul privat este de cca. 6,09 miliarde lei. Însă, efectul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că cca. 60%-65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc.”, scrie în expunerea care însoțește propunerea în Parlament, iar inițiatorii amintesc de efectul benefic al acordării voucherelor de vacanță personalului angajat în sectorul bugetar.
Acoperirea cheltuielilor de vacanță, voucherele ori primele de vacanță sunt printre beneficiile extrasalariale preferate de angajatori și angajați deopotrivă, o parte fiind însoțite de un regim fiscal care face cheltuiala angajatorului mai mică și câștigul angajatului, mai mare - detalii, în acest material. Ca idee, acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat, la acest moment, se face tot conform OUG 9/2008, iar nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților de la privat sub formă de vouchere de vacanță reprezintă contravaloarea a maximum șase salarii de bază minime brute pe țară - voucherele sunt impozitate cu 10%, dar nu li se aplică deloc contribuții atâta timp cât se încadrează în plafonul antemenționat. Vorbim, așadar, de o cheltuială a angajatorului, care beneficiază de un regim fiscal avantajos dacă se respectă condițiile prescrise. Ceea ce propun parlamentarii prin acest proiect, este, practic, acordarea din banii statului a aceleiași sume pe care o pot primi și bugetarii. În continuare, angajatorii cu posibilități financiare îndestulătoare vor putea să le acorde și mai mulți bani de vacanță angajaților, ca beneficiu extrasalarial, peste ceea ce le-ar oferi statul.
Atenție! Propunerea legislativă NU se aplică momentan. Aceasta trebuie să treacă de deputați, să fie aprobată de președintele statului și să fie publicată în Monitorul Oficial pentru a se aplica.
Comentarii articol (0)