Opinie: Ce ar putea însemna introducerea unui sistem de bonus/malus în materia asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale

Unul dintre efectele negative pe care le-a generat transferul contribuțiilor sociale în sarcina exclusivă a salariaților a fost și comasarea altor contribuții în una singură, denumită în prezent „contribuția asiguratorie pentru muncă”, adică un procent de 2,25 % din fondul de salarii, iar la Sistemul de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale ajunge a douăzecea parte din acest procent, adică 0,1125% din fondul de salarii.

Dacă ne-am raporta la salariul minim brut pe țară garantat în plată de 3.000 de lei, pentru că în acest moment aproximativ 40% dintre contractele de muncă sunt la acest nivel, la fondul din care sunt plătite aceste asigurări ajung aproximativ 3,4 lei per contract plătit cu minimul pe economie, adică o sumă foarte mică și care, în mod evident, nu poate acoperi un astfel de risc.

Luând în calcul cele aproximativ 6 milioane de contracte și salariul mediu (6.679 lei) și aplicând cei 0,1125%, constatăm că în noiembrie 2022 acest sistem de asigurare a încasat aproximativ 49 milioane de lei, ceea ce la prima vedere pare foarte mult, însă trebuie să ținem cont și de gradul mare de subraportare a accidentelor de muncă și, în special, a bolilor profesionale ori legate de profesie.

Asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale este în sarcina angajatorului, el fiind cel asigurat, nu lucrătorul, iar acest aspect evidențiază faptul că titularul obligației privind asigurarea unui mediu de muncă sigur și sănătos este angajatorul, nu salariatul. Mai precis, angajatorul este cel asigurat, chiar dacă de prestațiile medicale și/sau sociale, după caz, beneficiază salariatul.

Într-un raport special pe zona de SSM recent publicat, Avocatul Poporului propune introducerea în Legea nr. 346/2002 a conceptului de bonus/malus în materia accidentelor de muncă și boli profesionale, cunoscut deja la nivel european/ internațional, „sistem prin care asiguratul este încadrat în una dintre clasele de bonus pentru rezultate pozitive în activitatea SSM (ceea ce ar conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus pentru rezultate negative în activitatea SSM - cum ar fi accidentele de muncă sau îmbolnăvirile profesionale (ceea ce ar conduce la majorarea primei de asigurare), în funcție de istoricul de daunalitate al acestuia în perioada de referință; reglementarea și dezvoltarea de stimulente economice în special pentru IMM-uri, pentru a încuraja promovarea securității și sănătății la locul de muncă (bonus-malus, premii, convenții de obiective de prevenire)”.

Ca urmare a introducerii unui concept de „bonus/malus” în privința asigurării pentru accidente de muncă și boli profesionale ar putea crește, în primul rând, gradul de conformare, iar stimularea ori, după caz, penalizarea angajatorului pe criteriul conformării și asigurării unor condiții sigure și sănătoase pentru lucrători va avea efecte pozitive pe piața muncii.

Totuși, în condițiile fiscale și legislative actuale un astfel de concept este nu numai imposibil de pus în aplicare, ci și ineficient, atât din cauza comasării contribuției specifice cu alte contribuții (fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, bugetul asigurărilor pentru șomaj, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru plata concediilor medicale și o cincime care se face venit la bugetul de stat), cât și din cauza nivelului actual scăzut al contribuției.

Noile provocări privind digitalizarea, dar și posibilitatea stabilirii unui program individualizat atunci când se utilizează un mod de organizare flexibil a timpului de muncă, impun o atenție sporită în privința securității și sănătății lucrătorilor.

Deși sănătatea lucrătorilor este, de cele mai multe ori, inclusă pe nedrept în categoria „printre altele”, riscurile în această zonă sunt chiar mai mari și în unele situații pot avea consecințe ireversibile, nu neapărat din cauza gravității afecțiunilor, ci pentru că sunt luate în considerare mult prea târziu și nu sunt corect încadrate.

Mai concret, dacă în cazul unui accident de muncă lucrătorul resimte efectele imediat și astfel pot fi luate măsuri pentru prevenirea unor evenimente similare, în cazul bolilor profesionale și în special în cazul celor legate de profesie, consecințele apar în timp și o supraveghere medicală profilactică necorelată cu riscurile profesionale specifice aduce un prejudiciu direct lucrătorului și indirect angajatorului și statului.

Pe lângă măsurile legislative privind stimularea conformării angajatorilor prin acordarea unor bonificații și printr-o reglementare mai strictă, măsuri care pot contribui la îmbunătățirea condițiilor de muncă, este necesară și o strategie de informare a lucrătorilor, una care să-i implice în mod activ pentru punerea în aplicare a măsurilor de SSM.

Supravegherea sănătății lucrătorilor, deși potrivit normelor în vigoare reprezintă o prioritate pentru angajator, trebuie să devină o prioritate și pentru lucrători, ei fiind primii afectați în mod direct, iar în cazul în care anumite afecțiuni sunt de natură profesională, încadrarea corectă a lor este esențială pentru a putea beneficia de toate drepturile recunoscute de lege.

În funcție de gravitate, o afecțiune poate conduce la pierderea capacității de muncă, fie temporar, fie chiar permanent, deci o viziune pe termen mediu și lung este esențială, în primul rând, pentru lucrător.

În privința SSM, legislația națională este și în acest moment acoperitoare, având  la bază o serie de directive europene, însă deficitară este punerea ei în aplicare, iar aici putem lua, de exemplu, HG 1028/2006, un act normativ care deși nu a fost modificat din august 2006, răspunde în mare măsură noilor forme flexibile de muncă și tranziției digitale.

Am ales acest act normativ în primul rând pentru că el nu a suferit modificări și pentru că, deși se referă la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, nu este luat în calcul de cele mai multe ori nici după oficializarea telemuncii (2018), forma de muncă ce presupune, în primul rând, utilizarea acestor echipamente.

De exemplu, lucrătorii care utilizează, potrivit sarcinilor de serviciu pe care le au de executat, ar trebui să beneficieze, printre altele, și de scaune care să corespundă cerințelor descrise de pct. 1 lit. e) din Anexa la HG 1028/2006, însă aceste măsuri nu sunt puse în aplicare, de multe ori, nici în cazul autorităților și instituțiilor publice.