ACCES GRATUIT
Decizie CJUE
Refuzul la îmbarcare anticipat: Pasagerii au dreptul la o compensație chiar dacă nu s-au prezentat la înregistrare și au fost informați din timp
Într-o hotărâre pronunțată recent, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că pasagerii au dreptul la compensație în cazul unui refuz la îmbarcare anticipat, chiar dacă nu s-au prezentat la înregistrare și au fost informați despre refuz cu cel puțin două săptămâni înainte de ziua zborului.
Articolul continuă mai jos
În acest caz,
potrivit CJUE, o pasageră nu a reușit să se înregistreze pentru zborul pe care îl rezervase la un operator aerian pentru ziua următoare, astfel încât a luat legătura cu o altă companie de transport aerian. Operatorul aerian a informat-o la îmbarcare, fără să o atenționeze anterior, că o transferase către un zbor efectuat în ziua anterioară. De asemenea, pentru că nu s-a îmbarcat pentru zborul dus, operatorul de zbor a anunțat-o că rezervarea sa pentru zborul de întoarcere, care trebuia să fie efectuat peste
mai mult de două săptămâni, fusese blocată.
Ca urmare a acestei situații, pasagera a solicitat companiei aeriene suma de 250 de euro, drept compensație a refuzului la îmbarcare pentru zborul de întoarcere cu două săptămâni înainte de data de plecare prevăzută.
CJUE a decis că, în cazul unui refuz la îmbarcare anticipat, cerința de a se prezenta la înregistrare, în condițiile în care acest pasager dispune de o rezervare confirmată, ar fi o formalitate inutilă și că
dreptul la compensație se aplică și în acest caz.
De asemenea, CJUE a stabilit că nu există niciun motiv pentru a aplica refuzurilor la îmbarcare regula prevăzută pentru anulările zborurilor, potrivit căreia operatorii de transport aerian sunt exonerați de obligația de a compensa pasagerii dacă îi informează despre anularea zborului cu cel puțin două săptămâni înainte de ora de plecare prevăzută.
În concluzie, CJUE a stabilit acum că pasagerii au dreptul la o compensație chiar dacă nu s-au prezentat la înregistrare și chiar dacă au fost informați despre refuzul de îmbarcare cu cel puțin două săptămâni înainte de data stabilită pentru efectuarea zborului.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)