Există o opinie destul de larg răspândită conform căreia, după un anumit număr de ani de separare, căsătoria este considerată desfăcută. Adevărat sau fals?
Liliana Grădinaru (avocată): „Divorțul se poate pronunța atunci când fie soții decid, de comun acord, că relația lor nu mai funcționează, fie din motive temeinice, când continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Acestea sunt cele mai întâlnite motive. Mai există, în art. 373 din Codul civil, încă două: separarea în fapt de minimum doi ani și starea de sănătate a unuia dintre soți, dar ele sunt situații excepționale.
Divorțul trebuie, în principiu, să respecte aceiași pași ca la încheierea căsătoriei: ambii soți prezenți la divorțul prin acord și cel administrativ, un termen între depunerea cererii și decizia divorțului. Atenție, însă: excepțiile menționate există numai pentru divorțul în instanță. Dacă soții sunt despărțiți în fapt, dar nu sunt divorțați, trebuie ținut seama că legea română spune că soțul mamei este tatăl copilului, iar această prezumție (presupunere) se poate infirma doar de o instanță.
Astfel, despărțirile fără divorț pot duce la complicații pe termen lung pentru părinți și copii, așa încât este de evitat a rămâne căsătorit sau căsătorită dacă viețile celor doi soți sunt, în fapt, separate. Prin urmare, legea nu consideră niciodată că cei doi soți sunt divorțați doar pentru că au stat separați o lungă perioadă de timp. Separarea de minimum doi ani poate fi considerată motiv de divorț, însă atât.
De asemenea, ar fi bine de știut, în contextul acestui mit pe care tocmai l-am demontat, că părăsirea domiciliului comun de un soț fără acordul celuilalt este motiv de divorț, însă nu este faptă penală, nu se declară la poliție, poliția nu îl/o aduce pe soț ori soție înapoi acasă, nu îl/o pedepsește și nici nu mergem să declarăm la poliție că am părăsit domiciliul comun. Este o chestiune personală între soți, nu privește poliția.”
Notă: Următoarele articole din serie vor putea fi urmărite în secțiunea specială de aici.
Comentarii articol (0)