avocatnet.ro 
- Munca suplimentară este solicitată exclusiv de angajator pentru nevoi obiective, nu este un drept al salariatului pentru venituri mai mari și nu poate fi considerată discriminare.
- Regula fundamentală este că munca suplimentară necesită acordul explicit al salariatului, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru prevenirea accidentelor.
- Legea impune limite stricte: timpul de muncă inclusiv orele suplimentare nu poate depăși 48 ore/săptămână, cu excepții temporare în anumite condiții.
- Compensarea muncii suplimentare este obligatorie și se face prioritar prin timp liber plătit, deși în practică se ajunge frecvent la depășiri și abuzuri.
După ce am stabilit care este durata normală a timpului de muncă în materialul anterior, continuăm seria articolelor despre timpul de muncă și de odihnă și explorăm acum situațiile în care activitatea se prelungește dincolo de aceste limite.
Ce este munca suplimentară? Reamintim că ea este definită ca fiind munca prestată peste durata normală a timpului de muncă săptămânal (stabilită la maximum 40 de ore conform art. 112 din cod) și, implicit, peste durata normală zilnică (de regulă, 8 ore pentru norma întreagă).
Este important să înțelegem corect mecanismul muncii suplimentare:
- Inițiativa aparține angajatorului: Solicitarea de a presta muncă suplimentară vine exclusiv din partea angajatorului, atunci când apar nevoi obiective ale activității (ex: fluctuații de comenzi, proiecte cu termen limită, înlocuirea temporară a unor colegi etc.). Salariatul nu poate solicita sau pretinde să presteze muncă suplimentară doar pentru „a-și rotunji veniturile”. Munca suplimentară nu este un drept al salariatului la venituri mai mari, ci o necesitate punctuală a angajatorului. Prin urmare, faptul că un angajator nu solicită unui anumit salariat să presteze muncă suplimentară, dar altuia da nu poate fi considerat o nedreptate sau o discriminare, fiind decizia sa organizațională.
- Acordul salariatului ca regulă: Odată ce angajatorul a solicitat prestarea muncii suplimentare, regula fundamentală, conform art. 121 alin (1) din Codul muncii, este că aceasta necesită acordul explicit al salariatului, conform art. 120 alin (2). Prestarea muncii suplimentare nu este o obligație generală și angajatorul nu poate impune unilateral lucrul peste program în condiții normale. În acest sens, merită menționat că semnarea unui acord general pentru prestarea muncii suplimentare contravine prevederilor din Codul muncii, acordul respectiv fiind nul. Refuzul salariatului de a-și da acordul pentru munca suplimentară, în afara excepțiilor legale, nu poate constitui un motiv de sancționare.
- Excepții de la necesitatea acordului: Există situații excepționale stricte, prevăzute la art. 120 alin (2), în care acordul salariatului nu este necesar, iar munca suplimentară poate fi dispusă de angajator:
- în caz de forță majoră;
- pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării imediate a consecințelor unui accident.
Acestea sunt situații critice, unde interesul general primează.
- Interdicții specifice: Legea interzice solicitarea muncii suplimentare anumitor categorii protejate, cum ar fi tinerii sub 18 ani (art. 122 alin 2).
Care sunt limitele muncii suplimentare?
Chiar și atunci când este solicitată de angajator și acceptată de salariat (sau în cazurile de excepție), munca suplimentară nu poate fi nelimitată, la bază fiind protecția lucrătorilor.
Art. 114 din Codul Muncii impune o limită: durata maximă legală a timpului de muncă, incluzând orele suplimentare, nu poate depăși, ca regulă, 48 de ore pe săptămână.
Depășirea este posibilă doar excepțional, cu condiția ca media orelor de muncă pe o perioadă de referință (de regulă, 4 luni, în lipsa contractelor colective de muncă) să nu depășească 48 de ore pe săptămână.
Din păcate însă, miile de ore suplimentare adunate într-o perioadă de câțiva ani de muncă reprezintă o chestiune (un abuz) cu care ne întâlnim nu de puține ori, indiferent că vorbim de angajații de la privat sau din sistemul public. Uneori, așa cum prezentam în acest articol, munca suplimentară cu încălcarea limitelor legale este „legitimată” chiar prin contractele individuale sau colective de muncă - ghilimele sunt absolut necesare, întrucât legitimarea e doar aparentă.
Cum se compensează munca suplimentară?
Compensarea efortului suplimentar este obligatorie și se face, teoretic, într-o ordine strictă stabilită de lege:
- Compensare cu timp liber plătit (prioritară): Metoda principală și obligatorie inițial. Conform art. 122 alin (1), munca suplimentară se compensează cu ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuare.
- Compensare prin spor la salariu (subsidiară): În cazul în care acordarea timpului liber nu este posibilă în cele 90 de zile, presupunem că din motive justificate, munca suplimentară va fi plătită cu un spor la salariu care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază (art. 123).
Evidența orelor suplimentare
Angajatorul are obligația legală (art. 119) de a ține o evidență strictă a orelor de muncă prestate de fiecare salariat, menționând explicit orele de începere și de sfârșit ale programului.
Această evidență trebuie să permită și identificarea clară a orelor suplimentare pentru a verifica respectarea limitelor și a asigura compensarea corectă.
Așadar, munca suplimentară este o decizie a angajatorului dictată de nevoi operaționale, care necesită, ca regulă generală, acordul salariatului și este supusă unor limite și reguli stricte de compensare.
Este esențial ca ambele părți să înțeleagă corect aceste prevederi pentru a evita neînțelegerile și a asigura respectarea legii.
Merită să citești și:
- De ce nu discutăm de muncă suplimentară în weekend, atunci când angajatul a lucrat deja de luni până vineri
- Ce facem cu zilele și orele suplimentare rămase necompensate la finele raportului de muncă? Le compensăm prin sporuri, desigur, dacă timpul nu mai permite perioade de odihnă
- Cum ar trebui să arate acordul angajatului pentru prestarea de muncă suplimentară
- Angajatorul a propus semnarea unui al doilea CIM, cu alt angajator, ca să plătească salariaților orele suplimentare de pe primul contract. E legală situația?
- Nu e suficient ca în contractul de muncă să apară doar sporul pentru munca suplimentară, pentru că sporul reprezintă excepția de la regulă
lucialuca