Cazurile de malpraxis vor putea fi solutionate si prin procedura de mediere

4 Decembrie 2009 AvocatNet.ro

Vezi cele 3 comentarii!

Printre modificarile cele mai importante aduse Legii 192/2006 se numara cele care se refera la modul de organizare a activitatii Consiliului de mediere si a profesiei de mediator, precum si extinderea procedurii la alte domenii de activitate.

Autor AvocatNet.ro

 
Dimensiune text
print ym   
Noile reglementari au fost aduse prin Legea 370/2009,  publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 831, din 3 decembrie 2009.

Printre modificarile cele mai importante se numara  cele care se refera la modul de organizare a activitatii Consiliului de mediere si a profesiei de mediator, prin cresterea numarului de membri de la 9, cat sunt in prezent, la 12 membri, precum si al extinderii medierii si la alte domenii de activitate. De asemenea medierea este inclusa ca procedura de solutionare a litigiilor intre pacienti si personalul medical in cazurile de malpraxis, precum si consultarea expresa a autoritatilor competente in domeniul sanatatii, se arata  in raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor.

Din definitia medierii a fost scos cuvantul „facultativ”, textul legii introducand de aceasta data,  medierea, ca procedura prealabila  in  procesele si cererile in materie civila si comerciala. Un alt element introdus in textul legii, la Art. 1, al.1, prevede ca medierea se face „avand liberul consimtamant al partilor”. Legiuitorul face astfel distinctie „intre etapa procedurala de solutionare amiabila prin mediere, care poate fi obligatorie sau facultativa si medierea propriu-zisa care nu poate fi decat voluntara. Principiile sunt similare concilierii”, se precizeaza in rapostul Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor.

Profesia de mediator

O alta modificare importanta a legii 192/ 2006 se refera la conditiile pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca pentru a deveni mediator. Fata de textul vechi, in care se preciza  necesitatea  existentei unei  "vechimi de cel putin 3 ani sau   absolvirea  unui program postuniversitar, de nivel master in domeniu, acreditat conform legii si avizat de Consiliul de mediere”, potrivit noilor modificari, ambele conditii sunt obligatorii.

Totodata, prin redactarea noua a articolului 6, organele judiciare si arbitrale devin "agenti" importanti ai activitatii de mediere. Daca inainte acestea "puteau indruma" partile spre mediere, acum sintagma devine "le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele". Acest articol ar urma sa intre in vigoare in termen de 3 luni de la data publicarii modificarii legii in Monitorul Oficial.

La Art. 9 se adauga al.(4), care prevede ca documentatia care atesta competenta profesionala a mediatorilor, trebuie sa fie emisa de Consiliul de mediere.

Art. 22 prevede ca „mediatorii autorizati pot fi angajati cu contract individual de munca numai in cadrul formelor prevazute la art.22 alin.(1)", adica „in cadrul unei societati civile profesionale, al unui birou in care pot functiona unul sau mai multi mediatori asociati, cu personalul auxiliar corespunzator, sau in cadrul unei organizatii neguvernamentale, cu respectarea conditiilor prevazute de lege”.

La Art. 12, legiuitorul  introduce doua aliniate, (4) si (5), care subliniaza faptul ca profesia de mediator este exercitata doar de persoanele care au obtinut aceasta calitate conform legii in cauza, in mod contrar constituie infractiune si se va sanctiona potrivit legii penale.

Consiliul de mediere
Noile reglementari aduc modificari si in ceea ce priveste componenta Consiliului de Mediere. Acesta „este format din 9 membri titulari si 3 membri supleanti, alesi prin vot direct sau prin reprezentare de mediatorii autorizati, in conditiile prevazute in Regulamentul de organizare si functionare a Consiliului de mediere.” De asemenea este prevazut ca durata mandatului membrilor Consiliului sa fie de 2 ani, iar mentiunea potrivit careia „mandatul oricaruia dintre membrii Consiliului de mediere poate fi prelungit pentru aceeasi durata o singura data”, a fost scoasa din continutul al. (4).

Noile modificari prevad la Art. III (care va fi  introdus ulterior, conform noii numerotari), ca „in termen de o luna de la intrarea in vigoare a prezentei legi, sa aiba loc alegeri pentru Consiliul de Mediere. Orice mediator autorizat care se regaseste pe Tabloul Mediatorilor va putea candida, cu respectarea dispozitiilor art. 17 alin. (6) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege.”

Se poate observa, de asemenea, ca, noul text de lege nu mai prevede ca  membrii Consiliului de mediere sa fie  validati de ministrul justitiei.

Procesul de mediere
Totodata, la articolul 43, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, (21), cu urmatorul cuprins:„ in procesele si cererile in materie civila si comerciala, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, partile pot incerca solutionarea litigiului prin mediere."

Noile reglementari aduc modificari si in ceea ce priveste continutul contractului de mediere. Art. 45 prevede, sub sanctiunea anularii, urmatoarele clauze: mentionarea tipului sau a obiectului conflictului, declaratia partilor ca au fost informate de catre mediator cu privire la mediere, efectele acesteia si regulile aplicabile, obligatia mediatorului de a pastra confidentialitatea si decizia partilor privind pastrarea confidentialitatii, dupa caz.

Referitor la Art. 54, care descrie situatia in care mediatorul poate inchide procedura, daca scopul acesteia a fost afectat, noile reglementari modifica modul in care onorariul va fi restituit in situatia descrisa: onorariul va fi restituit , in parte, in conditiile stabilite prin contractul de mediere, si nu „proportional cu etapele de mediere neparcurse”, cum era prevazut in vechiul text al legii.

De asemenea, Art. 75 mentioneaza ca „dispozitiile prezentei legi se aplica si in medierea conflictelor de drepturi de care partile pot dispune din cadrul conflictelor de munca.”
 

Vezi cele 3 comentarii!

Iti place Avocatnet.ro? Da like la pagina noastra de Facebook!


Dimensiune text
print ym

 

COMENTARII ARTICOL (3)

Ordoneaza comentariile dupa cele mai recente | cele mai vechi
Mircea Matei (utilizator neinregistrat)
adaugat acum 2 ani

In legatura cu subiectul acestui articol, s-a creat o petitie pentru un proiect de lege inpotriva malpraxisului. Petitia poate fi citita si semnata la urmatoarea adresa:
PROIECT de LEGE a MALPRAXISULUI

http://oppinio.ro/petitie/p...

av.antoanelageaman
adaugat acum 2 ani

Articolul contine inadvertente....Medoierea nu devine obligatorie,iar art.7 ind.1 nu e cuprins in forma publicata in M.OF!!!!!!

Art. 1
(1) Medierea reprezinta o modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila, cu ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor."

2. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 6
Organele judiciare si arbitrale, precum si alte autoritati cu atributii jurisdictionale informeaza partile asupra posibilitatii si a avantajelor folosirii procedurii medierii si le indruma sa recurga la aceasta cale pentru solutionarea conflictelor dintre ele."

jurefani
adaugat acum 2 ani

Art. 6 din lege este esential. Magistratii si celelalte organe judiciare devin adevarati promotori ai medierii. Insa, nu trebuie lasat totul in sarcina acestora. Si celelalte profesii juridice (avocati, juristi) au la randul lor un rol important in mediere. Esential este sa fie inteles acest lucru.

Anonim
Utilizator
Comentariu  (Pentru intrebari cu privire la probleme juridice / de afaceri, va rugam sa accesati Forumul Avocatnet.ro.)
mai multe iconite Comunitatea Avocatnet.ro apreciaza discutiile animate si politicoase si te roaga sa respecti politica editoriala destinata comentariilor Avocatnet.ro. Multumim!
 

Parteneri Avocatnet

Depozitul de Papetarie Pro Lingua Finexpert Elsa Lista firme Laptop Oktal