Politica e o femeie imbracata in negru

Sunt lucruri despre care nu vorbesc niciodata. Motivul: un soi de teama fata de consecintele a ceea ce as spune coroborata cu neplacerea de a repeta ceea ce deja altii au zis. Azi, insa, voi face o exceptie.

Am crescut intr-o familie implicata intens in viata politica postdecembrista, parintii mei fiind dintotdeauna sustinatori ai liberalilor. Discutiile celor mari m-au atins si pe mine indeajuns de mult incat sa identific politica cu posibilitatea de a imbunatati soarta celor din jur, de a ajuta la progresul societatii.

Multi ani am crezut cu tarie ca se va gasi un lider politic care sa reaseze lucrurile. Insa, cei despre care ai mei vorbeau cu admiratie deveneau din ce in ce mai absenti de pe scena politica, iar atunci cand ii vedeam la televizor sau prin ziare, le observam privirile obosite, tacerile prelungite, mainile tremurande. Imbatranisera neputinciosi in fata vechilor temniceri.

Asa ca, resemnarea lor ulterioara m-a gasit in ipostaza de a nu mai spera in cineva care sa aduca binele sau – daca vreti voi – luminita de la capatul tunelului.

Mult mai tarziu, dupa ce am pus fata in fata povestile cu iz politic depanate la masa de seara si cartile de istorie, mi-am dat seama ca idealizarilor mele trebuia sa le pun capat in 1995, atunci cand s-a stins din viata Corneliu Coposu. El era singurul om politic care se incadra in portretul creionat de mine unui veritabil lider.

Insa acum, din valorile si principiile dupa care el s-a ghidat de-a lungul vietii - panaceul suferintelor sale - nu a mai ramas nimic. Nici in curtea partidului sau, si nici in ce ii priveste pe ceilalti politicieni.

In plus, niciunul dintre cei aflati in perimetrul politic actual nu are ragazul de a se opri si de a cugeta asupra a ceea ce inseamna sa crezi cu adevarat intr-un ideal. Azi, puterea exemplului se aplica la alte frecvente in ce ii priveste atat pe cei care ne conduc, cat si cei pentru care votul nu este doar un drept constitutional, ci o marfa. Pentru marea majoritate, Corneliu Coposu este un nume de strada.

N-am avut energia sa imi exercit dreptul la vot decat o singura data, in 2004. Altii au votat pentru mine in ultimii 7 ani si jumatate. Oricat as fi incercat sa gasesc o alternativa – cel mai mic rau dintre doua rele – nu mi-a iesit. Am avut mustrari de constiinta in numeroase randuri, mai ales cand mi se reprosa ca sunt responsabila pentru abuzurile actualei puteri. Poate ca votul meu ar fi schimbat ceva. Insa, realist vorbind, un vot in plus sau minus nu conteaza absolut deloc - nici macar doua voturi si-un sfert nu au relevanta.. Iar eu nu am votat strict dintr-un principiu pe care mi-l asum: nu am crezut in niciunul dintre candidati. Nici acum nu cred. Nu mi-am permis sa fac compromisuri in fata unei simpatii perene. Poate ca am gresit, poate ca nu..

In ultimii ani, interesul meu referitor la mediul politic s-a diminuat din ce in ce mai mult. Am ajuns sa ii vad pe toti imbracati in aceeasi culoare: negru, caci politica din Romania este vaduvita de verticalitate, de inteligenta, de intentii pozitive.

Fiecare dintre ei, indiferent de partidul de provenienta, este setat dupa acelasi mecanism. A devenit sinistru sa mai privesti talkshow-uri sau sa citesti ziare. Circul domina pretutindeni si mi se pare trist ca educatia pe care mass-media ne-a facut-o ne indeamna sa fim martorii isteriei lor, in loc sa constientizam ca, dupa Revolutie, nu am avut decat amagiri si deceptii.

La urma urmei, ultimii 21 de ani nu se deosebesc prea mult de cei 45 de dinainte. Romania este invaluita de acelasi parvenitism, de aceeasi subjugare in fata banului, de aceleasi institutii corupte, de aceeasi superficialitate in a trata cetateanul. Iar daca cineva le-ar vorbi de “Ferma animalelor”, i-ar supraestima.

Si nu, nu ma intereseaza cati bani a dat X sau Y pe o haina, dar ma intereseaza de ce parlamentarii sunt salvati de un NUP. Nu ma intereseaza ca presedintele acestei tari face a mia oara o gluma proasta. Ma intereseaza sa vad o reala dezbatere asupra unui proiect de act normativ care afecteaza soarta a cel putin jumatate din populatie. Nu ma intereseaza ce telefon mobil foloseste un ministru. Ma intereseaza ce se intampla cu contributiile platite lunar de angajatorul meu statului. Nu ma intereseaza cuvintele urate pe care puterea si opozitia si le adreseaza reciproc, atat timp cat calomnia nu este reglementata in legislatia romana.

Guvernare Europeana, Statele Unite ale Europei pot fi solutii viabile, insa porblemele noastre sunt de fond, nu de forma. Tot ei vor fi inserati in structuri, facand aceleasi promisiuni de mai bine intr-o engleza stricata.

_
Ce ramane de facut, nu stiu. Insa, daca aveti voi o solutie, o parere, un gand, nu ezitati sa mi le spuneti.

EDITORIAL

Politica e o femeie imbracata in negru

Ioana Vlad ,

Comentarii articol (36)