(P) Povestea ta, in Apuseni

Vara de vara imi luam intr-o joaca serioasa, pentru mine, „responsabilitatile” unei zile de coasa, spre bucuria bunicului si incantarea surorii acestuia, dar chiar si a strabunicii mele. Nu ajungea cucul sa cante de opt ori, la ceasul avut deasupra capului, si eu eram deja imbracat, pregatit sa alerg spre cohea care ma ademenea cu placute mirosuri si unde era prima oprire. Apoi aerul tare de munte ma intampina in fuga spre izvor, unde umpleam galetuta pe masura mea, cu cea mai buna apa. Si era cea mai buna apa, chiar daca era si singura sursa de altfel sau cel putin asa am crescut eu, cu gandul la „cea mai buna apa de izvor, pe care nu o gaseam decat la Vidra”.

Prin iarba inca uda, dar pe cararile deja facute, sa nu culc iarba necosita, ma opream la primul popas, stiind ca „nu trebuie sa-mi scot sufletul din mine”, ca doar asa ma indemna in fiecare dimineata strabunica, o batranica simpatica si batrana din totdeauna pentru mine, bucuroasa si mandra in acelasi timp, vazand strajnicul urmas de-o schioapa, care ajungea in fiecare an s-o vada.

Bunicul, cu coasa in mana, zambind pe sub mustanta si uitandu-se la mine cum incercam sa-mi fac loc pe ultimii metri, prin iarba ce-mi depasea statura, desi insetat si flamand, imi multumea mereu ca-i duceam mancarea proaspat facuta si apa rece de la izvor, dar imi certa matinala trezire, cand as fi putut sa mai lenevesc, ca doar eram in vacanta. Acum, de as mai putea, i-as spune bunicului ca era cea mai frumoasa trezire, la ora pe care doar eu mi-o stabileam si acest drum pe care-l faceam zi-de-zi, era modul meu de a-i multumi ca ma ducea la Vidra...

In inima Apusenilor, a carei bataie o simt la fel de curata si acum, la distanta de doua decenii, am indraznit sa chem oameni pentru a trai sau retrai cu sinceritatea copilului din fiecare, aceleasi momente, dintr-un trecut ce-ar trebui sa fie mereu prezent. Vis-a-vis de locul copilariei mele am facut si un loc de popas, o mica pensiune, dar cu mult suflet... Pensiunea Craiul. Bucuria unei vieti simple, dar adesea mai profunda decat in vartejul marilor orase si tocmai gasirea unor momente de liniste, pentru cei care stiu sa la aprecieze, compun chemarea sincera adresata celora ce vor sa descopere si sa se descopere.

Exoticul sau etalarea snobismului in compania unor prieteni ce au astfel de afinitati, nu pot fi satisfacute printr-o vizita in Apuseni si nici la locatia care traieste prin oamenii care o viziteaza. Dar ceilalti prieteni, ce-si doresc o seara intima si pentru care discutiile nu se termina niciodata noaptea, iti vor multumi, daca nu i-ai uitat acasa. Vor asculta o muzica buna, se vor ospata si daca vor reusi sa simta armonia muntelui si a salbaticiei inca prezente in cea mai mare parte a Apusenilor, isi vor aduce aminte de ce avem nevoie si de astfel de momente.

Voi, aceia ce v-ati regasit in astfel de randuri, dar si-n ganduri si-n simtiri, sunteti invitati sa descoperiti Apusenii, Tara Motilor si Pensiunea Craiul. Incercam sa nu uitam si sa oferim mai departe si invatam in fiecare zi cum sa facem acest lucru, alaturi de cei care ne viziteaza.

Iti multumesc ca mi-ai citit povestea. Vino sa ne spui si povestea ta!