Codul Dialogului Social restrange obligatia angajatorilor de a initia negocierea colectiva

Articol scris de Adelina Iftime
Wolf Theiss si Asociatii SCA

In practica, aceasta obligatia era indeplinita mai mult sau mai putin real si efectiv, in conditiile in care legea nu prevedea expres modalitatea de realizare a acestei obligatii. Cel mai adesea se utiliza metoda publicarii la avizier, consemnata intr-un proces-verbal, si care in fapt nu asigura informarea reala a salariatilor cu privire la aceasta initiativa.

Interpretarea prevederilor Legii Dialogului Social conduce la o concluzie diferita de cea enuntata de vechea reglementare. Vom sintetiza initial (cu comentarii) prevederile relevante, in lipsa carora nu poate fi urmarit rationamentul logic, iar in final vom prezenta concluziile la care am ajuns in baza textelor de lege.

(A) Prevederi relevante

Articolul 129 alineatele (1) si (2) enunta, aparent cu caracter de principiu, ca negocierea colectiva este obligatorie la nivel de unitate pentru societatile care au cel putin 21 de salariati si ca initiativa negocierii apartine angajatorului. Nicio referire la periodicitatea (de exemplu anuala) a acestei initiative.

Alineatul (3) al articolului 129 prevede obligatia societatii care este deja parte la un contract colectiv de munca la nivel de unitate de a initia negocierea intr-un anumit termen inainte de expirarea contractului in vigoare.

Alineatul (4) al articolului 129 prevede ce se intampla in cazul in care angajatorul nu initiaza negocierea, respectiv faptul ca initiativa negocierii trece la sindicat/reprezentantii salariatilor (caz in care angajatorul devine obligat sa „purceada” la negociere si sa convoace partile, cu urmarea procedurii de la articolul 130), fara a clarifica daca aceasta obligatie a angajatorului se refera la situatia din alineatul (3) (respectiv la societatile care au deja un contract colectiv la nivel de unitate) sau si la textele de principiu enuntate in primele doua alineate (respectiv se aplica tuturor societatilor care au minim 21 de salariati).

Mai departe, articolul 217 prevede sanctiunea aplicabila in cazul in care angajatorul refuza (atentie!!! - nu atunci cand angajatorul nu are initiativa negocierii) sa inceapa negocierea contractului colectiv de munca. Notam ca refuzul presupune intotdeauna o solicitare anterioara din partea sindicatului/reprezentantilor salariatilor. Mai mult, pentru ca acest refuz sa fie incriminat ca si sanctiune, el trebuie sa intervina intr-o situatie in care solicitarea venita din partea salariatilor sa fi fost obligatorie pentru angajator.

Finalmente, articolul 141 alineatul (3) prevede ca, in cazul in care intr-o unitate nu exista un contract colectiv de munca, partile pot conveni negocierea acestuia in orice moment. Din acest text rezulta ca, in societatile in care nu exista un contract colectiv de munca la nivel de unitate, negocierea poate incepe in orice moment, dar doar daca ambele parti sunt de acord cu privire la acest aspect. Daca partile nu se inteleg, se poate ajunge la conflicte colective de munca (foste conflicte de interese), poate chiar la greva, dar in niciun caz la aplicarea unei sanctiuni contraventionale.

(B) Concluzii

Textele amintite mai sus sunt susceptibile de cel putin trei interpretari, in functie de cum raportam alineatul (4) al articolului 129 la celelalte alineate ale aceluiasi articol si in functie de cum raportam intregul articol 129 la articolul 141 alineatul (3).

In opinia noastra, indiferent de interpretarea preferata/aleasa, concluzia este aceeasi: angajatorul care nu este deja parte la un contract colectiv de munca la nivel de unitate nu are obligatia initierii negocierii, sau cel putin (in interpretarea cea mai putin favorabila angajatorului) nu poate fi constrans in acest sens prin aplicarea unei sanctiuni contraventionale de catre Inspectoratul Teritorial de Munca.

Mai exact, Inspectoratul Teritorial de Munca nu are baza legala pentru a impune o masura sau o sanctiune contraventionala pentru lipsa de initiativa a angajatorului in inceperea negocierilor colective la nivel de unitate. Sanctiunea contraventionala poate fi aplicata doar: (i) in caz de refuz a unei solicitari prealabile in acest sens din partea salariatilor si doar daca (ii) angajatorul era obligat sa dea curs initiativei venite din partea salariatilor.

Opinam ca angajatorul este obligat sa dea curs initiativei de a negocia venita din partea salariatilor doar in situatia in care in respectiva societate era deja in vigoare un contract colectiv de munca la nivel de unitate la momentul intrarii in vigoare a Legii Dialogului Social, altfel nu s-ar explica existenta articolului 141 alineatul (3) care prevede ca, in cazul in care in societate nu exista contract colectiv de munca, partile pot conveni negocierea acestuia in orice moment si doar daca ambele sunt de acord cu acest demers.

Din paragraful anterior decurge si concluzia ca articolul 141 alineatul (3) este singurul aplicabil situatiei inexistentei unui contract colectiv de munca la nivel de unitate in derulare. In astfel de societati, negocierea poate incepe doar daca ambele parti sunt de acord, fara a exista vreo sanctiune pentru partea care nu initiaza negocierea sau care refuza inceperea negocierii.

Restul prevederilor analizate si relevante (art. 129, 130 si 140) se refera exclusiv la situatia societatilor care au contracte colective la nivel de unitate in derulare. Doar in astfel de societati: (i) angajatorul are obligatia concreta de a incepe negocierea intr-un termen anume; (ii) daca acest lucru nu se intampla, si initiativa vine din partea sindicatului/reprezentantilor salariatilor, angajatorul este obligat sa inceapa negocierile, iar (iii) daca angajatorul refuza sa tina cont de initiativa venita din partea sindicatului/reprezentantilor salariatilor, se expune atat amenzii prevazute de art. 217, cat si conflictelor colective de munca.