Articol scris de Vadim Barbu, Junior Associate la DLA Piper Romania.

Respectarea cuvantului dat echivaleaza cu indeplinirea obligatiilor asumate, cel mai adesea prin incheierea de contracte, care, daca au la baza manifestarea de vointa a partilor, capata putere de lege pentru acestea (pacta sunt servanda). Tocmai de aceea, este necesara o reglementare riguroasa si atenta a cauzelor de incetare a contractului, pentru a nu da dreptul la abuzuri si a nu periclita siguranta si stabilitatea circuitului civil si a mediului de afaceri.

In cele ce urmeaza, vom face o scurta prezentare a cauzelor de incetare a contractului care prezinta cel mai mare interes in practica - denuntarea unilaterala si neexecutarea culpabila a obligatiilor (cu analiza asupra rezilierii, rezolutiunii si pactului comisoriu), privite din perspectiva Codului civil intrat in vigoare la data de 1 octombrie 2011.

Denuntarea unilaterala (art 1276 si 1277 din Codul civil )

Atat in contractele cu executare dintr-odata, cat si in contractele cu executare sucesiva, daca una din parti are dreptul de a denunta contractul (fie in temeiul legii, fie prin conventie), acesta poate fi exercitat chiar daca executarea contractului nu a inceput.

Art 1276 alin (2) stabileste regula pentru contractele cu executare succesiva, anume ca acestea pot fi denuntate unilateral chiar si dupa ce executarea lor a inceput, cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz si fara ca denuntarea sa produca efecte retroactive, nici cu privire la prestatiile deja executate, nici cu privire la prestatiile in curs de executare la momentul denuntarii unilaterale.

In conformitate cu dispozitiile aceluiasi art. 1276 alin (4), de la situatiile mai sus mentionate se poate deroga prin conventie. Avand in vedere consecintele pe care asemenea derogari le-ar putea declansa, este important a se stabili care sunt limitele in care derogarile pot fi stabilite, in acest sens urmand a fi avute in vedere urmatoarele intrebari si solutiile aplicabile acestora:

O prima intrebare care se naste este in ce masura un contract cu executare dintr-o data poate sa fie denuntat unilateral dupa ce executarea acestuia a inceput. Intr-o asemenea ipoteza, se pot ivi doua situatii.

• In primul rand, daca executarea contractului s-a realizat in intregime, in principiu denuntarea unilaterala va fi lipsita de interes, intrucat contractul si-a produs efectele si obligatiile partilor au fost executate.

O problema interesanta se naste daca partile au prevazut in contract posibilitatea de denuntare unilaterala a contractului pentru executarea necorespunzatoare a obligatiei. Daca executarea necorespunzatoare este din cupla debitorului, se vor aplica regulile de la rezolutiune, daca insa executarea necorespunzatoare este datorata element independent de culpa debitorului, se vor aplica regulile de la imposibilitatea de executare a contractului. Solutia se bazeaza pe dispozitiile art. 1266 alin (1) din Codul civil, care prevede ca termenii folositi in contract vor fi interpretati in functie de vointa partilor, iar nu in functie de intelesul lor literar. Este evident ca partile au inteles ca prin inserarea clauzei de denuntare unilaterala sa prevada incetarea contractului in caz de neexecutare, insa neavand proprietatea termenilor, au folosit notiunea de denuntare unilaterala, ca fiind aplicabila unor situatii juridice reglementate de lege prin alte institutii de drept si care isi vor gasi aplicarea ori de care ori ipoteza avuta in vedere de legiuitor se iveste ca parte a realitatii sociale.

Atat imposibilitatea de executare a contractului, cat si rezolutiunea au in vedere neexecutarea unor obligatii contractuale importante. Acest caracter al obligatiilor este dat fie de natura contractului, fie de parti prin conventie. Prin faptul ca partile au stabilit incetarea contractului prin "denuntare unilaterala" pentru neexecutarea unor obligatii, este evident ca respectivele obligatii vor capata caracter important si vor atrage aplicarea prevederilor referitoare la rezolutiune sau imposibilitatea de executare a contractului, dupa caz.

•  In al doilea rand, daca executarea contractului a avut loc partial, nu exista niciun motiv pentru a respinge din start ideea posibilitatii de denuntare unilaterala a respectivului contract, astfel ca daca exista un acord expres al partilor in acest sens, titularul dreptului va putea sa se razgandeasca chiar si la un moment ulterior, in masura in care interese de ordine publica nu vor fi afectate.

O a doua intrebare este daca un contract cu executare succesiva poate fi denuntat fara respectarea unui termen de preaviz.

Instituirea termenului de preaviz are ratiunea protejarii unui interes privat, anume posibilitatea partii fata de care s-a manifestat denuntarea de a-si gasi un nou partener contractual. Aceasta din urma va putea sa renunte la drept, iar denuntarea va putea fi declarata de cealalta parte fara acordarea unui termen de preaviz. Cu toate acestea, pentru ca denuntarea unilaterala sa produca efecte, este supusa formalitatilor de comunicare.

O a treia intrebare este daca denuntarea unilaterala a contractelor cu executare succesiva va putea sa produca, in temeiul vointei partilor care inteleg sa deroge de la prevederile legale, efecte asupra prestatiilor deja executate.

Urmatoarele ipoteze trebuie avute in vedere:
a) Daca atat prestatia executata, cat si contraprestatia corespunzatoare se afla in imposibilitate de a fi restituite, atunci se va restitui echivalentul lor.
b) Daca prestatia executata se afla in imposibilitate de a fi restituita, in timp ce contraprestatia se poate restitui, atunci se va restitui echivalentul prestatiei, iar contraprestatia va fi restituita in natura.
c) Daca ambele prestatii executate vor putea fi restitite, atunci se vor restitui in natura, in conformitate cu vointa exprimata a partilor.

Pentru primele doua ipoteze se va ajunge insa la aceeasi situatie ca si cand partile nu ar fi convenit restituirea prestatiilor ca urmare a exercitarii dreptului de denuntare unilaterala. Pentru a evidentia aceasta concluzie, vom apela la urmatorul exemplu: A, in calitate de locator incheie cu B, in calitate de locatar, un contract de locatiune cu privire la un bun X, in schimbul unei chirii Y. In cazul in care una din parti denunta unilateral contractul, cu efect asupra prestatiilor executate, B va trebui sa restituie folosinta, iar A va trebui sa restituie chiria. Cum folosinta nu poate fi restituita in natura, va fi restituit echivalentul ei. Avand in vedere ca la semnarea contractului de locatiune, partile au stabilit in mod conventional echivalentul folosintei bunului la valoarea chiriei, partile se afla in ipoteza unei compensatii, astfel ca prestatiile nu vor mai trebui restituite.

Avand in vedere precizarile facute anterior, se observa ca manifestarea de vointa a partilor de a deroga de la prevederile legale care stabilesc regimul juridic aplicabil denuntarii unilaterale poate produce efecte nefavorabile pentru stabilitatea si siguranta circuitului civil sau poate declansa consecinte nefavorabile fata de care a fost declarata denuntarea . De aceea, partile trebuie sa uzeze cu cea mai mare precautie de posibilitatea de a deroga de la prevederile legale referitoare la denuntarea unilaterala, iar instanta va avea un rol activ in cenzurarea exercitiului acestui drept.in raport de fiecare situatie concreta.

In cazul contractelor incheiate pe perioada nedeterminata, dispozitiile legale au de aceasta data caracter imperativ. Legea confera partilor la astfel de contracte posibilitatea de a pune capat relatiilor contractuale in orice moment, cu conditia respectarii unui termen rezonabil de preaviz. O prevedere contrara ar presupune, in lipsa unor alte cauze de incetare, perpetuitatea contractului, ceea ce ar putea duce chiar la o situatie absurda de transmitere vesnica a obligatiilor contractuale catre succesorii partilor.In cazul derogarii de la aceste dispozitii legale, art 1277 C Civ stabileste sanctiunea: inexistenta respectivei clauze. Fara a intra in detalii, avand in vedere regimul juridic aplicabil inexistentei, se poate afirma ca aceasta este o forma de nulitate, dar care produce consecinte relative doar la clauza inexistenta si in niciun caz nu va putea atrage nulitatea intregului contract.

Avand in vedere ca legea nu determina continutul notiunii de termen rezonabil, va cadea in sarcina instantei sa aprecieze de la caz la caz daca termenul rezonabil de preaviz a fost respectat. Un criteriu obiectiv de stabilire a caracterului rezonabil al termenului ar fi raportarea la termenul efectiv necesar unei persoane diligente pentru a gasi un nou partener contractual.

Cu titlu de exemplu si cu valoare orientativa, termenul de preaviz in materia contractului de asigurare nu poate fi mai mic de 20 de zile¹, iar in materia contractului de inchiriere, termenul de preaviz nu poate fi mai mic de 60 de zile².

Rezolutiunea si rezilierea (art 1549-1554 din Codul Civil)

Rezilierea si rezolutiunea sunt concepute ca remedii acordate creditorului pentru neexecutarea culpabila a obligatiei de catre debitor Dispozitiile legale referitoare la reziliere/rezolutiune, desi au un caracter imperativ, confera o serie de prerogative partilor. In timp ce rezolutiunea se aplica contractelor cu executare dintr-odata, rezilierea se aplica in cazul contractelor cu executare succesiva. Pentru a califica un contract ca fiind cu executare succesiva, este suficient ca obligatiile unei singure parti sa fie cu executare succesiva. De exemplu, contractul de renta viagera va fi calificat ca un contract cu executare succesiva, chiar daca prestatia credirentierului se va executa dintr-odata, intrucat debirentierul este obligat la plata unei sume de bani in mod periodic, pe toata durata de viata a credirentierului. Pentru a se putea invoca rezolutiunea sau rezilierea contractului, este necesar ca debitorul sa se faca vinovat de neexecutarea obligatiilor care ii incumba, cu alte cuvinte trebuie retinuta o culpa din partea sa.

Din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 1551 alin (1) C. civ., rezulta o a doua conditie pentru ca rezolutiunea/rezilierea sa poata opera, anume caracterul insemnat al neexecutarii. Aceasta conditie este asemanatoare conditiei stabilite sub vechiul cod, de neexecutare de catre debitor a unei obligatii esentiale. Cu toate acestea, in cazul contractelor cu executare succesiva, rezilierea va opera chiar daca neexecutarea este de mica insemnatate, cu conditia cumulativa de a avea un caracter repetat.

Si de aceasta data, legiuitorul alege sa lase in sarcina instantei sa stabileasca sfera semantica a unor concepte relative: neexecutare insemnata/neinsemnata si caracter repetat. In ceea ce priveste caracterul insemnat/neinsemnat al neexecutarii, acesta poate fi determinat prin raportare la obligatiile esentiale ale partilor potrivit naturii contractului sau calificarii partilor. Cu alte cuvinte, daca o obligatie esentiala nu este executata, atunci putem vorbi de o neexecutare importanta, fie ca obligatia respectiva are un caracter esential datorita naturii contractului, fie ca este calificata ca atare de parti in mod expres sau din manifestarea de vointa a partilor, in raport cu situatia concreta.

Obligatiile esentiale potrivit naturii contractului sunt obligatiile principale ale partilor care se nasc prin incheierea contractului. Spre exemplu, in materia contractului de locatiune, in lipsa de conventie a partilor, obligatiile esentiale din partea locatorului sunt predarea bunului, mentinerea bunului in stare corespunzatoare de folosinta pe toata durata locatiunii si asigurarea folosintei linistite si utile a bunului pe perioada locatiunii, in timp ce obligatiile esentiale ale locatarului sunt plata chiriei si folosirea bunului cu prudenta si diligenta.

In cazul contractelor multilaterale, rezolutiunea/rezilierea va produce efecte doar fata de partea care nu si-a indeplinit obligatiile si in mod exceptional va produce efecte fata de toate partile contractului, daca prestatia neexecutata trebuia, dupa circumstante, sa fie considerata esentiala.

In aceasta ipoteza, chiar daca partile stabilesc prin acord de vointa ca o anumita obligatie nu are caracter esential, instanta va avea posibilitatea sa cenzureze respectivul acord de vointa din perspectiva faptului ca va putea stabili, in raport cu circumstantele concrete, ca respectiva clauza are caracter esential si poate atrage rezolutiunea/rezilierea contractului fata de toate partile.

Rezolutiunea/rezilierea poate fi dispusa de instanta la cerere, poate fi declarata in mod unilateral de partea indreptatita sau poate opera de drept.

• Rezolutiunea/rezilierea judiciara
Avand in vedere rolul partilor, carora li se recunosc prerogative largi in materia rezilierii/rezolutiunii, rolul instantei va fi de cele mai multe ori de a stabili daca sunt indeplinite conditiile pentru ca rezolitiunea/rezilierea sa opereze unilateral sau de drept.

• Rezolutiunea/rezilierea unilaterala
Pentru ca rezilierea/rezolutiunea unilaterala sa poata opera, este necesar ca urmatoarele conditii sa fie indeplinite in mod alternativ:

• partile sa fi prevazut expres o astfel de posibilitate:
• debitorul sa se afle de drept in intarziere:
• debitorul sa nu execute obligatia in termenul fixat prin punerea sa in intarziere.

Oricare din aceste conditii va fi cumulata cu declararea rezolutiunii/rezilierii in termenul de prescriptie prevazut de lege pentru actiunea corespunzatoare acestora, adica pentru actiunea de a cere in instanta rezolutiunea/rezilierea contractului. Pentru opozabilitate fata de terti, declaratia de rezolutiune/reziliere este supusa formalitatilor de publicitate. Legea stabileste ca declaratia de rezolutiune/reziliere se va inscrie in toate cazurile in registrele publice.

Problema care se pune este in ce masura se vor putea asigura formalitatile de publicitate pentru situatiile in care nu exista registre publice . Intr-un asemenea caz, isi vor gasi aplicarea prevederile art. 22 C. civ., iar partea care face declaratia de rezolutiune/reziliere va trebui sa identifice toti tertii fata de care doreste ca declaratia sa produca efecte si sa ii instiinteze, pe orice cale care asigura proba comunicarii, in legatura cu rezolutiunea/rezilierea produsa.

Cat priveste efectele rezolutiunii, contractul se considera ca nu a fost incheiat. In consecinta, prestatiile se restituie in temeiul platii lucrului nedatorat. Avand in vedere ca suntem in prezenta unei culpe a debitorului, forma de sanctionare a acesteia, pe langa rezolutiunea contractului, este posibilitatea creditorului sa ceara daune interese pentru prejudiciul suferit ca urmare a neexecutarii obligatiilor de catre debitor.

Rezolutiunea poate fi partiala, atunci cand obligatia este divizibila. Posibilitatea ca un contract sa fie rezolutionat partial ridica intrebarea daca, desi suntem in prezenta unei obligatii divizibile care nu a fost executata, creditorul ar putea sa obtina rezolutiunea intregului contract sau o astfel de pretentie ar fi considerata un abuz de drept. Consideram ca o solutie generala nu poate fi oferita, ci instanta va aprecia exercitiul dreptului in mod concret, in functie de circumstantele cauzei si daca va considera de cuviinta, va cenzura exercitiul dreptului.

In ceea ce priveste efectele rezilierii, aceasta va produce efecte doar pentru viitor si va da dreptul creditorului de a pretinde daune interese, evident daca va putea proba prejudiciul produs.

Pactul comisoriu (art. 1553 C.civ.)

Avand natura juridica a unei rezilieri/rezolutiuni conventionale, o prima conditie pentru ca pactul comisoriu sa poata opera este ca partile sa prevada expres obligatiile a caror neexecutare atrage rezolutiunea/rezilierea contractului. Pentru ca aceasta conditie sa fie indeplinita, nu este suficienta o determinare generala a acestor obligatii (de exemplu, toate obligatiile principale ale contractului), ci ele trebuie sa fie determinate in mod clar (de exemplu, in cazul unui contract de vanzare cumparare, partile vor putea conveni ca neplata pretului sa atraga rezolutinea de drept a contractului).

In al doilea rand, este necesar ca debitorul sa fi fost pus in intarziere sau partile sa fi prevazut in contract ca punerea in intarziere rezulta din simplul fapt al neexecutarii. Daca se face printr-o notificare, punerea in intarziere presupune acordarea unui termen debitorului in vederea executarii obligatiei. Daca termenul nu a fost prevazut, debitorul va putea sa execute obligatia intr-un termen rezonabil.

O a treia conditie este ca punerea in intarziere sa prevada in mod expres conditiile in care pactul comisoriu opereaza. Fie ca punerea in intarziere este necesara, fie ca rezulta din simplul fapt al neexecutarii, conditia anterior mentionata trebuie indeplinita. In consecinta, daca partile au stabilit prin contract ca punerea in intarziere rezulta din neexecutare, vor trebui sa stabileasca tot prin contract, in mod expres, conditiile in care pactul comisoriu opereaza.

Conform dispozitiilor legale, pactul comisoriu opereaza de drept. Cateva precizari sunt necesare in legatura cu acest aspect.
In primul rand, daca punerea in intarziere nu rezulta din neexecutarea obligatiei, atunci debitorul va putea sa execute obligatia in termenul acordat de catre creditor prin notificare, sau intr-un termen rezonabil, dupa caz, ceea ce inseamna ca pactul comisoriu va duce la rezolutiunea/rezilierea contractului numai dupa expirarea termenului mentionat.

In al doilea rand, daca punerea in intarziere rezulta implicit din neexecutarea obligatiei de catre creditor, atunci avand in vedere si dispozitiile legale care stabilesc ca rezolutiunea/rezilierea se va produce de drept, s-ar putea considera ca incetarea contractului produce efecte prin simpla neexecutare a obligatiilor de catre debitor. Potrivit unei astfel de interpretari, ar insemna ca debitorul, prin simpla manifestare de vointa, se va putea sustrage de la executarea obligatiei in natura, optand in functie de interesele sale, pentru restituirea prestatiei creditorului, daca este cazul, sau/si plata de daune interese. Or pactul comisoriu apare ca un remediu acordat creditorului, un mecanism menit sa apere interesele acestuia si nu o posibilitate pentru debitor de a scapa de executarea propriilor obligatii. Din acest motiv, chiar daca partile au prevazut un pact comisoriu, creditorul va putea sa pretinda fie executarea in natura a obligatiilor debitorului, fie rezolutiunea/rezilierea cu plata de daune interese, iar pactul comisoriu nu va produce efecte decat daca va exista o manifestare de vointa a creditorului in acest sens.

In cazul punerii in intarziere prin notificare, tocmai trimiterea notificarii catre debitor va constitui manifestarea de vointa a creditorului ca pactul comisoriu sa opereze, in timp ce in cazul punerii in intarziere implicite ca efect al neexecutarii, manifestarea de vointa a creditorului va putea sa imbrace orice forma, preferabil una care sa poata fi probata.

In cazul in care debitorul contesta intrunirea conditiilor de operare a pactului comisoriu, instanta va putea sa constate fi indeplinirea, fie neindeplinirea acestora, cu toate consecintele ce decurg de aici.

__
¹Art. 2209 C civ.
² Art. 1825 alin (1) C. civ