Moartea este pretioasa datorita dragostei. Iar cel care si-a transpus viata in lucrul bine facut si care dainuie mai mult decat viata , in templul ce-si croieste drum prin secole , acela accepta sa moara daca stie sa desprinda palatul din diversitatea lucrurilor, daca este orbit de maretia lui si doreste sa se contopeasca cu el.
Am vazut oameni fericiti sau nefericiti, nu din cauza simplei nenorociri a unui doliu sau a simplei fericiri a unei casatorii, nu din cauza bolii sau a sanatatii, caci pe cel care e bolnav il pot face sa se stapaneasca prinr-o veste rasunatoare, il pot purta alergand prin tot orasul, actionand asupra spiritului sau printr-un anumit sens al lucrurilor pe care-l voi numi, de exemplu, victorie.
Nu am incredere in cel care tinde sa judece dintr-un punct de vedere. Nici in acela care, fiind ambasador al unei cauze inalte devine orb supunandu-se ei.
Doar cei care refac drumul pierdut si regasesc fiintele pe care le-au risipit in ruina ajung la adevarata cunoastere.
Imi place ca obrazul tanar sa fie amenintat sa imbatraneasca, iar ca surasul, un cuvant al meu sa-l schimbe cu usurinta in lacrimi.
Cei care, dincolo de lucruri, stiu sa atinga nodul divin care le leaga nu dispun in permanenta de aceasta putere. Sufletul are in el o buna parte de somn. Sufletul neexersat - o parte si mai mare. Cum poti astepta ca acestia sa fie atinsi de revelatie, ca de un fulger?
Chipul cu adevarat invizibil si de la care nu vei avea nimic de primit este chipul invizibil.
Orice adevar, oricare ar fi el, daca e adevar de om si nu de logician stupid, este viciu si greseala pentru jandarm.
Traiesti nu din lucruri, ci din intelegerea lor.
Exista doua judecati. Cea care o faci ca judecator si cea care o faci asupra ta.
Eu spun ca fantana, daca a fost bine cantata si cladita in inima ta, iti varsa in suflet, atunci cand te pierzi in nisipuri si esti gata sa te lepezi de invelisul tau, o apa linistita care nu apartine lucrurilor, ci esentei lucrurilor.
Tocmai Biblia ortodoxa contine adevarul, si nu cele care sunt modificate cum sunt cele ale religiilor desprinse de la ortodoxie.Numai ca interpretarea ei nu e usoara , de multe ori avem nevoie de
ajutorul unui preot care sa ne lamureasca sau in predicile de dupa liturghie, unde se explica de cele mai multe ori evanghelia care s-a citit si invataturile care se desprind!
In primul rand imi cer scuze pentru off topic.
Nu vad de ce este nevoie de comentarii legate de biserica acolo unde nu isi au locul de la bun inceput.
D-na Ana, ce legatura are "Biblia ortodoxa" cu articolul de mai sus ? Poate ca sa ne amintiti de "lamuririle" pe care le primim de la preoti.
Putem apela la ajutorul unui preot sa ne lamureasca cum se jecmaneste o familie care trebuie sa-si ingroape o persoana iubita?
Putem apela la un preot sa ne lamureasca despre metode de viol si homosexualitate? Cu siguranta da ! Sunt fini cunoscatori a acestor lucruri.
Doriti sa dezvoltam subiectul? Va rog sa nu o faceti aici ca sa plictisim si alti cititori. Imi puteti da PM.


Buna sugestie pentru urmatoarea carte din biblioteca personala!
Multumim! 
Teoria...ca Teoria,insa Practica te omoara !!!!!
Lupta cu vitregiile si nedreptatile din Viata fiecaruia o duci pe un camp de lupta pe care trebuie sa-l construiesti TU,acela care esti Victima nedreptatilor.
Cand Inamicul tau este un Mafiot ( ori mai multi),lupta capata proportii si nu se poate sa castigi daca nu deschizi un Razboi pe cinste cu toate strategiile si apararile pe care le vei construi numai TU.
In prezent,nu mai exista terenuri de lupta ci Arene adevarate -televizate de multe ori- care se transforma in Circ si Mizerie umana (exemplu -lupta politica !)
Sa fim seriosi si sa privim Viata ca pe o Mare Experienta in secolul XXI,
Viitorul ,doar Noi il vom construi fara Lupte de strada,fara animozitati,fara nedreptati si fara hoti si excroci umani !
Prin Unitate a tuturor celor Cinstiti si Incoruptibili,vom reusi sa invingem toate vicisitudinile vietii pentru a fi egali in drepturi,egali in societate si sa instituim Respectul reciproc ca arma a societatii.
In rest,totul vine de la sine.
Carti la reducere se pot gasi pe www.SellADeal.ro. Sper sa ajute pe cineva
mai este si acel pasaj despre modul simplu si firesc in care se poate bea ceaiul.............acea fericire si liniste pe care acest moment petrecut in doi o poti avea cu adevarat..................90% din tinerii generatiilor 50,60,comentau pe baza cartilor citite,printre care si Citadela.
Va multumesc pentru sfaturi! Chiar vroiam sa citesc o carte si nu stiam ce anume! Acum stiu.




Fara televizor , fara calculator pot trai si inca bine. Dar fara carti NU.
Da este ocarte buna, carti bune a fost si au fost uitate in mare parte. Totusi cea mai buna carte pentru suflet este Biblia!
Chiar aca la inceput pare greu de inteles pe parcurs va fi mult mai usor, doar ca trebuie perseverat.
eu nu am reusit sa o citesc;dar am citit tot ce ati scris voi pana acum;eu va recomand Eckart Tolle-puterea prezentului.



O alta carte pe care eu o recomand este Conversatie cu Dumnezeu a lui Neal Donald walsh. O recomand cu toata caldura.
Si eu am citit-o in tinerete si mi-a placut f mult.
Doamna ioana Vlad,
Multumesc pentru aceasta recomandare. Va recomand, daca nu ati citit deja, Pamant al oamenilor, de Exupery. Am citit-o decateva ori si am gasit-o si in franceza. Este o descriere vie a prieteniei, a respectului fata de oameni.
e o carte buna asa e,dar Biblia o intrece cu mult......
BIBLIA E PENTRU ORICINE, oricine o poate intelege, daca o citeste cu dorinta de a o intelege, si cu credinta, bineinteles.... 
Eu am citit Biblia, si e fascinanta, orice alta invatatura omeneasca paleste in fata invataturilor Bibliei. 
Dar nu biblia ortodoxa care contine scrieri apocrife, gen basme... aveti grija.
Am auzit de Citadela lui Saint- Exupery dar, desi am fost un mare consumator de beletristica la viata mea, nu am citit-o.Am sa incerc sa pun mana pe ea .
Bravo. Just, oricum cartile bune sunt un adevarat refugiu pentru cei care au suflet.