Hotararea Guvernului nr. 5/2014 pentru modificarea si completarea HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casa" a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2014, intrata in vigoare la data publicarii. Prin actul normativ se aloca un plafon suplimentar de garantii de 1,2 miliard lei, asigurandu-se, in acest fel, continuarea programului si in anul 2014. "Pentru anul 2014, se aloca un plafon al garantiilor care pot fi emise (…) de 1.200 milioane lei”, se precizeaza in actul normativ documentul citat.

Totodata, pentru a asigura in conditii optime continuarea programului si in anul 2014, fara a se crea disfunctii resimtite in randul beneficiarilor care doresc achizitionarea unei locuinte si care nu pot finaliza acest proces pana la sfarsitul anului 2013, actul normativ stabileste ca se va utiliza cu prioritate in anul 2014 diferenta nealocata din plafonul anului 2013 (circa 22 milioane lei si 196 milioane lei pentru ANL) si suma alocata finantatorilor care au solicitat plafon, dar care nu a fost consumata integral pana la data de 31 decembrie 2013. Este vorba de aproximativ 158 milioane lei  si 301 milioane lei pentru ANL, dupa cum se mentioneaza in nota de fundamentare a HG. 

De asemenea, la nivelul normelor metodologice au fost introduse dispozitii care sa permita gestionarea eficienta a plafoanelor de garantare reutilizate in cadrul programului "Prima Casa". Mai exact, finantatorii care au optat pentru reutilizarea plafonului in conditiile impartirii riscurilor si pierderilor intre finantator si stat au obligatia de a consuma plafonul reutilizat pana la data de 31 decembrie 2014.

Mai multe banci vor putea acorda credite Prima Casa

In plus fata de alocarea unui plafon suplimentar, documentul publicat luni da posibilitatea intrarii in program si a altor banci. Concret, potrivit notei de fundamentare, mai multe banci, dintre care ING, Banca Comerciala Feroviara, Banca Marfin, dar si IFN-ri precum Credit Coop sau Imocredit, au solicitat in repetate randuri sa intre in programul Prima Casa.

Prin urmare, HG nr. 5/2014 largeste sfera imprumutatorilor, cu conditia ca acestia sa-si desfasoare activitatea de creditare a persoanelor fizice pe baza reglementarilor validate de BNR si cu conditia transmiterii catre FNGCIMM si Ministerul Finantelor Publice a nivelului costurilor totale pe care le vor aplica finantarilor acordate in cadrul programului, precum si valoarea estimata a finantarilor care urmeaza sa fie garantate.

Asadar, daca in momentul de fata exista 16 finantatori participanti la program, pe parcursul acestui an numarul lor ar putea creste, astfel ca solicitantii vor avea mai multe optiuni de creditare.

Lista celor 16 banci inscrise momentan in programul Prima Casa

  1. Banca Comerciala Romana
  2. BRD Groupe Societe Generale
  3. CEC Bank
  4. Banca Transilvania,
  5. UniCredit Tiriac
  6. Raiffeisen Bank
  7. Credit Agricole
  8. Leumi Bank
  9. Alpha Bank
  10. Millennium
  11. Intesa Sanpaolo Bank
  12. Bancpost
  13. Piraeus Bank
  14. Banca Romaneasca
  15. OTP Bank
  16. Romanian International Bank

Prima Casa se desfasoara doar in lei

Amintim ca, incepand cu anul 2013, programul Prima Casa se desfasoara doar in lei. Aceasta dupa ce in Monitorul Oficial din august 2013 a fost publicata HG nr. 565/2013 care prevede ca "garantiile se vor acorda si se vor plati numai in moneda nationala". 

Mai mult decat atat, documentul publicat atunci prevede ca locuinta achizitionata printr-un credit Prima Casa poate fi schimbata daca este improprie cerintelor de locuit si daca finantatorul isi da acordul.

"Finantatorul isi exprima acordul fie in numele si contul statului, fie in nume si cont propriu si in numele si contul statului pentru inlocuirea garantiei instituite in cadrul programului daca locuinta achizitionata initial este sau a devenit improprie cerintelor de locuit ale unei persoane sau familii datorita viciilor ascunse sau ca urmare a producerii unui risc asigurat", se precizeaza in HG nr. 565/2013.

Pentru a-si putea exprima acordul in aceste situatii, finantatorul va verifica existenta documentelor justificative privind viciile ascunse sau a documentelor din care rezulta ca valoarea daunelor constatate si evaluate este mai mare de 50% din valoarea creditului acordat initial, precum si indeplinirea conditiei privind valoarea noii locuinte aduse in garantie, care trebuie sa fie cel putin egala cu valoarea creditului contractat, la care se adauga valoarea avansului.

De asemenea, in documentul citat se arata ca finantatorul isi exprima acordul si pentru ridicarea interdictiei de instrainare si/sau pentru cesionarea sumelor provenite din plata drepturilor de despagubire de catre asigurator in vederea achizitionarii unei noi locuinte in cadrul Programului.

In plus, finantatorii vor putea efectua demersurile necesare pentru radierea ipotecii in favoarea statului si a finantatorului, a privilegiului finantatorului, precum si a interdictiilor de instrainare si grevare cu sarcini instituite asupra locuintei achizitionate initial in cadrul Programului, concomitent cu inscrierea in cartea funciara a dreptului de ipoteca legala asupra locuintei dobandite ulterior, ipoteca ce este contituita in favoarea statului roman, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, si a finantatorului, proportional cu procentul de garantare, precum si a interdictiilor prevazute de lege.

"Dupa aprobarea de catre structurile sale competente a modificarii contractului de credit, finantatorul transmite FNGCIMM solicitarea de novare a obiectului contractului de garantare, insotita de dovada aprobarii sale, precum si documentele privind novarea efectuata", se mai precizeaza in hotararea de Guvern.