Codul rutier stabileste, la art. 23, ca dreptul de a conduce un autovehicul il are numai persoana care poseda permis de conducere valabil, corespunzator categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie.

Mai departe, actul normativ prevede ca permisul de conducere poate fi obtinut doar de persoanele cu domiciliul sau resedinta in Romania ori care dovedesc ca se afla la studii in Romania pentru o perioada de cel putin 6 luni.

Totusi, avand in vedere ca dispozitiile la acest capitol sunt usor neclare, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat recent o ordonanta ce modifica Codul rutier, cu scopul de a reglementa si clarifica unele aspecte privind modalitatea de stabilire a domiciliului in Romania. Este vorba despre Ordonanta Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea si completarea OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 635, din 29 august, pe care o puteti consulta in sectiunea noastra de legislatie.

Concret, potrivit notei de fundamentare, actul normativ, in vigoare din 1 septembrie, redefineste si detaliaza criteriile care stabilesc regimul juridic al "resedintei normale", stabilind situatiile concrete care pot prezuma existenta domiciliului/resedintei in Romania a persoanelor, in vederea solicitarii obtinerii permisului de conducere.

Asadar, au domiciliul sau resedinta in Romania doar persoanele care se afla intr-una din urmatoarele situatii:

  • locuiesc in mod obisnuit cel putin 185 de zile din fiecare an calendaristic la o adresa din Romania datorita unor legaturi personale sau profesionale ori altor legaturi stranse cu adresa respectiva;
  • revin periodic la o adresa din Romania datorita unor legaturi personale cu adresa respectiva, desi locuiesc alternativ in locuri diferite, situate in doua sau mai multe state membre, intrucat legaturile lor profesionale sunt intr-un loc diferit de cel al legaturilor personale;
  • locuiesc la o adresa din Romania pentru indeplinirea unei activitati sau misiuni pe o durata determinata, desi locuiesc alternativ si in alte locuri diferite, situate in doua sau mai multe state membre ale Uniunii Europene ori Spatiului Economic European sau in Confederatia Elvetiana.

Atentie! Participarea la studii in cadrul unei universitati sau scoli din Romania nu implica transferul domiciliului sau a resedintei in Romania.

Potrivit prevederilor, dovada domiciliului, precum si a studiilor in Romania se face cu documente:

a) prevazute de actele normative care reglementeaza domiciliul, resedinta si actele de identitate ale cetatenilor romani, libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si a cetatenilor Confederatiei Elvetiene sau regimul strainilor in Romania,
b) emise de institutia/institutiile de invatamant, acreditata/acreditate in conditiile legii, care sa ateste ca persoana urmeaza studii in Romania de cel putin 6 luni;
c) alte documente justificative, dupa caz.

Solutia urmeaza a fi aplicata doar in cazul procedurilor aferente permisului de conducere, nu si in cazul inmatricularii autovehiculelor si a remorcilor, dupa cum sustine MAI in expunerea de motive.

Recoltarea probelor biologice se va putea face si in ambulante

Conform legislatiei rutiere, in cazul furtului, pierderii sau deteriorarii, permisele de conducere se elibereaza fara sustinerea unui nou examen. OG nr. 21/2014 completeaza, insa, aceasta prevedere, deja existenta in Codul rutier, evidentiind faptul ca eliberarea permiselor de conducere pierdute, furate, deteriorate sau a caror valabilitate administrativa expira este conditionata de domiciliul, resedinta, situatia persoanelor aflate la studii in Romania.

"[…] Eliberarea permiselor de conducere respective se realizeaza fara sustinerea unui nou examen, la cererea persoanelor care au domiciliul, resedinta ori se afla la studii in Romania", se arata in ordonanta.

O alta clarificare operata de MAI se refera la valabilitatea permiselor de conducere eliberate pentru unele categorii. Astfel, potrivit normelor valabile pana acum, permisele de conducere eliberate pentru categoriile A, B, C sau D erau valabile pentru categoriile A1, A2, B1, C1, respectiv D1.

Documentul, intrat deja in vigoare, clarifica modul in care este stabilita echivalarea intre categorii. Mai precis, se evidentiaza in mod concret echivalenta in cazul fiecarei categorii de permis de conducere, dupa cum urmeaza: "Permisele de conducere eliberate pentru categoria A sunt valabile si pentru categoriile A1 si A2, cele eliberate pentru categoria B sunt valabile si pentru categoria B1, cele eliberate pentru categoria C sunt valabile si pentru categoria C1, iar cele eliberate pentru categoria D sunt valabile si pentru categoria D1."

Ordonanta aduce noutati si in ceea ce priveste recoltarea mostrelor biologice.

Mai exact, conform noilor reglementari, recoltarea se va face doar in conditiile art. 190, alin. 8 din Codul de procedura penala, care stipuleaza urmatoarele: "In cazul conducerii unui vehicul de catre o persoana aflata sub influenta bauturilor alcoolice sau a altor substante, recoltarea de probe biologice se efectueaza din dispozitia organelor de constatare si cu consimtamantul celui supus examinarii, de catre un medic, asistent medical sau de o persoana cu pregatire medicala de specialitate, in cel mai scurt timp, intr-o institutie medicala, in conditiile stabilite de legile speciale."

In plus, este completata si lista institutiilor medicale unde se recolteaza mostre biologice. Concret, daca, pana in prezent, recoltarea se realiza doar in unitatile de asistenta medicala autorizate sau in unitatile medicolegale, potrivit normelor elaborate de MAI operatiunea se va putea realiza si in ambulante ori autospeciale cu aceasta functie apartinand Serviciului mobil de urgenta.

Recoltarea mostrelor biologice se face numai in prezenta unui politist rutier, in conditiile art. 190 alin. (8) din Codul de procedura penala, in urmatoarele categorii de institutii medicale:
a) unitati de asistenta medicala autorizate;
b) ambulante ori autospeciale cu aceasta functie apartinand Serviciului mobil de urgenta;
c) unitati medico-legale.

Potrivit ordonantei, medicul, asistentul medical sau persoana cu pregatire medicala de specialitate din echipajul ambulantei sau autospecialei, care intervine la evenimentele in legatura cu traficul rutier, poate recolta mostre biologice in masura in care prin aceasta nu se afecteaza acordarea asistentei medicale de urgenta sau de prim ajutor. 

De asemenea, mostrele vor fi colectate si in situatia in care persoana implicata intr-un accident de circulatie refuza transportul de urgenta la o unitate sanitara sau starea sa de sanatate nu impune acest transport. 

"Transportul mostrelor biologice [...] la unitatea medico-legala in vederea realizarii analizei toxicologice, va fi efectuat de catre politistul rutier", se precizeaza in actul normativ citat. 

Reglementarile privind recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei soferilor implicati in accidente rutiere ar putea fi modificate, intrucat Ministerul Sanatatii a lansat in 20 august in dezbatere publica un proiect de act normativ in acest sens. AvocatNet.ro a scris aici pe larg despre noile propuneri.

Din 28 septembrie, soferii vor fi penalizati daca nu pun centuri de siguranta minorilor

Codul rutier nu este foarte clar in ceea ce priveste folosirea centurii de siguranta de catre pasageri si, in special, de catre pasagerii minori.

"Conducatorii de autovehicule si persoanele care ocupa locuri prevazute prin constructie cu centuri sau dispozitive de siguranta omologate trebuie sa le poarte in timpul circulatiei pe drumurile publice", se mentioneaza in reglementarile inca in vigoare.

Din 28 septembrie, insa, regulile se vor schimba, caci OG nr. 21/2014 instituie noi obligatii pentru soferi. Mai precis, acestia vor trebui, in primul rand, sa-si informeze pasagerii cu privire la obligatia legala de a le purta in timpul circulatiei pe drumurile publice.

Totodata, soferii vor avea obligatia sa se asigure ca, pe timpul conducerii vehiculului, minorii poarta centurile de siguranta sau sunt transportati numai in dispozitive de fixare in scaune pentru copii omologate.

Este vorba despre scaune speciale prevazute cu sisteme de fixare si asigurare gandite pentru confortul si siguranta celui mic. Scaunelele se fixeaza de bancheta din spate, cu ajutorul unor centuri speciale sau a celei de siguranta a masinii. Scaunele destinate copiilor sunt de mai multe tipuri, fiind adaptate in functia de varsta si greutatea celor mici.

Mai mult chiar, din 28 septembrie va fi interzis transportul copiilor in varsta de pana la 3 ani in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta.

Exceptie de la aceasta regula vor face autovehiculele destinate transportului public de persoane, precum si taxiurile, daca in acestea din urma ocupa orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata.

"Copiii cu varsta de peste 3 ani, avand o inaltime de pana la 150 cm, pot fi transportati in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta doar daca ocupa, pe timpul transportului, orice alt loc decat cel de pe scaunul din fata", se mai arata in documentul citat.

Soferii care nu se vor asigura ca persoanele minore poarta centuri de siguranta sau sunt transportate in dispozitive de fixare in scaune pentru copii omologate vor primi 3 puncte de penalizare. 

Aceeasi sanctiune se va acorda si pentru nerespectarea dispozitiilor privind transportul copiilor in autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranta.

Nota: Desi Codul rutier nu contine aceste mentiuni, unele dintre ele exista, totusi, in Regulamentul sau de aplicare. AvocatNet.ro a scris aici despre ce reguli trebuie sa respecte soferii cand transporta copii. 

Cei care au permisul anulat pentru o fapta inexistenta in Codul penal pot obtine un nou permis

OG nr. 21/2014 reglementeaza, in acelasi timp, si situatia in care masura anularii permisului de conducere a fost dispusa in baza hotararii judecatoresti definitive de condamnare pentru o fapta care nu mai este prevazuta de legea penala.

Concret, daca fapta nu mai exista in Codul penal (amintim ca o noua legislatie penala a intrat in vigoare la 1 februarie, n.r.), atunci titularul permisului de conducere anulat se poate prezenta de indata la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere.

"Persoana careia i-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnarii pentru o infractiune care a fost dezincriminata, in conditiile art. 4 din Codul penal, se poate prezenta la autoritatea competenta pe raza careia isi are domiciliul sau resedinta, pentru eliberarea unui nou permis de conducere [...] fara a mai sustine examen si cu prezentarea documentului care atesta o astfel de situatie", se mentioneaza in documentul citat.

In plus, conform dispozitiilor propuse, daca titularul permisului de conducere depune o cerere de restituire ca urmare a hotararii definitive a instantei prin care se constata aplicarea legii penale de dezincriminare potrivit art. 4 din Codul penal, iar masura anularii nu a fost dispusa pana la data depunerii cererii, atunci seful serviciului rutier competent dispune restituirea permisului de conducere.

Un alt proiect de modificare a Codului rutier, in discutii de aproape un an

Ministerul Afacerilor Interne a publicat, in toamna anului 2013, un proiect de OUG care modifica si completeaza Codul Rutier. Varianta propusa a fost considerata, insa, prea dura, astfel ca, la scurt timp, MAI a lansat in dezbatere publica o forma revizuita a proiectului: "Forma revizuita a proiectului de act normativ a fost redactata in baza propunerilor, sugestiilor si opiniilor primite pana in prezent din partea cetatenilor, societatii civile, a diferitilor parlamentari care au avut luari de pozitie publica sau organizatii non-guvernamentale, ca urmare a supunerii documentului initial in dezbatere publica", anunta institutia la acea data.

Modificarile propuse atunci vizeaza pedepse mai mari pentru soferii care nu respecta regulile de circulatie.

Mai exact, documentul actualizeaza clasele de sanctiuni. Astfel, in prezent, sunt cinci clase de sanctiuni, ultima dintre ele, clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda, fiind valabila doar pentru persoanele juridice.

Propunerea legislativa stabileste, insa, ca acestei clase ii vor corespunde de la 21 la 50 puncte-amenda, iar sanctiunile vor putea fi aplicate si persoanelor fizice. In plus, se introduce o noua clasa, clasa a VI-a - de la 51 la 120 puncte-amenda. Acest lucru inseamna ca soferii vor scoate din buzunar 10.800 lei daca incalca legea, in conditiile in care punctul amenda a crescut din 1 iulie la 90 de lei, de la 85 de lei.

In schimb, sanctiunile scad in cazul soferilor care conduc sub influenta bauturilor alcoolice sau pentru cei care depasesc cu mai mult de 60 km/h viteza maxima admisa pe sectorul de drum respectiv. Concret, pentru acestia amenda scade, in functie de noile clase de sanctiuni, pana la maximum 4.500 lei. Pe de alta parte, desi amenda este mai mica, soferilor li se va suspenda dreptul de a conduce pentru o perioada de 180 de zile.

Tot cu amenda prevazuta in clasa a V-a de sanctiuni (adica de la 21 la 50 de puncte-amenda) si cu retinerea permisului pentru 180 de zile vor fi sanctionati soferii care conduc un autovehicul a carui inmatriculare este suspendata, soferii care nu opresc la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare, precum si soferii care conduc un autovehicul pe una din caile autostrazii, in sens opus celui in care se desfasoara in mod normal circulatia.

Vanzarea unui autovehicul trebuie declarata in maximum 5 zile lucratoare

Documentul lansat in dezbatere publica in 2013 aduce modificari si in ceea ce priveste vanzarea autovehiculelor. Astfel, noile reglementari stabilesc ca fostul proprietar are obligatia de a notifica autoritatii competente, in scris, instrainarea vehiculului, in termen de 5 zile lucratoare de la data transmiterii dreptului de proprietate, urmand ca aceasta sa faca mentiunea corespunzatoare in evidente si sa inscrie noul proprietar ca utilizator al vehiculului.

"Notificarea instrainarii se face prin declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte datele de identificare ale noului proprietar, insotita de copia actului translativ de proprietate si de copia documentului eliberat de organul fiscal al administratiei publice locale care confirma radierea de pe rolul fiscal al fostului proprietar", se precizeaza in proiectul propus atunci de MAI.

Mai mult, in situatia in care noul proprietar nu solicita transcrierea transmiterii dreptului de proprietate in termen de 30 de zile de la data dobandirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, se opereaza de drept suspendarea inmatricularii vehiculului.

Important! In cazul contractelor de leasing financiar, comunicarea este efectuata de catre societatea de leasing financiar.

Soferii, obligati sa puna centurile de siguranta minorilor

Proiectul, in varianta revizuita, prevede si obligatia conducatorilor de autovehicule de a se asigura ca persoanele minore poarta centurile de siguranta sau sunt transportate numai in dispozitive omologate.

"Conducatorii de autovehicule avand locuri prevazute prin constructie cu centuri de siguranta au obligatia sa se asigure ca, pe timpul conducerii vehiculului, persoanele minore poarta centurile de siguranta sau sunt transportate numai in dispozitive de retinere omologate in conditiile prevazute de regulament", se precizeaza in documentul supus dezbaterii publice de MAI.

Conform notei de fundamentare, clarificarea acestei proceduri este necesara intrucat actuala norma nu permite sanctionarea conducatorului de vehicul pentru savarsirea faptei de catre o persoana minora, in realitate acestuia revenindu-i obligatia de a se asigura ca minorul este transportat in conditii de siguranta. "Norma propusa instituie un mecanism concret de responsabilizare a conducatorului auto care transporta persoane minore", sustine institutia.

Senatorii au respins proiectul de modificare a Codului rutier

Toate aceste modificari ale Codului rutier au fost aprobate, in octombrie 2013, de Guvern, sub forma unui proiect de lege, si transmise spre dezbatere Parlamentului, urmand astfel sa intre in vigoare doar dupa ce va fi avizat si de catre parlamentari. 

Daca guvernantii ar fi aprobat modificarile ca OUG, reglementarilor s-ar fi aplicat odata cu publicarea in Monitorul Oficial, urmand a fi aprobate ulterior prin lege de Parlament. Prin comparatie, proiectul de lege trebuie sa parcurga traseul legislativ si sa treaca de ambele camere ale Parlamentului, sa fie promulgat de presedintele tarii si abia apoi publicat in Monitor.

In acest context, Senatul a decis, la inceputul lunii martie 2014, sa respinga proiectul de lege care prevedere modificarea Codului rutier. Totusi, Senatul este prima camera sesizata, astfel ca, desi respins in prima faza, proiectul inca are sanse sa treaca de Parlament, daca deputatii, care au ultimul cuvant, vor da un aviz favorabil.

-- 

Pe parcursul anului 2013, MAI a mai avut doua tentative de modificare a Codului Rutier, despre care AvocatNet.ro a scris AICI si AICI, iar multe dintre prevederile propuse in randurile trecute se regasesc si in proiectul de ordonanta lansat in dezbatere publica in toamna anului 2013.