Salariul minim brut pe tara garantat in plata va creste in doua transe in acest an, se mentioneaza in HG nr. 1091/2014, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014.

Concret, din 1 ianuarie 2015, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata a crescut de la 900 de lei pana la 975 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2015, reprezentand 5,781 lei/ora.

De asemenea, din 1 iulie 2015, salariul minim va urca cu inca 75 de lei, la 1.050 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore in medie pe luna in anul 2015, reprezentand 6,225 lei/ora.

Atentie! Angajatorii care acorda un salariu mai mic decat cel minim risca o amenda cuprinsa intre 1.000 lei si 2.000 lei.

Cat ii va costa pe angajatori majorarea salariului minim?

Cresterea salariului minim brut inseamna pentru salariati bani in plus pe care ii vor incasa la sfarsit de luna, insa pentru angajatori acest lucru se traduce prin cheltuieli suplimentare.

Concret, din 1 ianuarie 2015 angajatorii vor trebui sa scoata din buzunar 91 de lei in plus pentru a-i plati unui angajat salariul minim. Aceasta suma include majorarea de 75 de lei, la care se adauga inca 16 lei platiti in plus pentru contributiile la stat.

De asemenea, suma totala pe care angajatorul va trebui sa o aloce pentru a acorda un salariu de 975 de lei va fi de 1.199 de lei, comparativ cu 1.108 lei, valoarea din prezent. Din suma totala alocata de angajator, de 1.199 lei, angajatul va incasa un salariu net de 724 de lei.

Pentru cea de-a doua majorare, care urmeaza sa fie efectuata in a doua jumatate a anului viitor, respectiv in 1 iulie 2015, angajatorul va trebui sa scoata din buzunar inca 93 de lei pentru a plati un salariu minim brut de 1.050 de lei.

Astfel, firmele vor trebui sa rezerve o suma de 1.292 de lei cu care sa plateasca un salariu brut de 1.050 de lei, din care angajatul va primi net 777 de lei.

Practic, majorarea din 2015 ii va costa pe angajatori 184 lei.

                                                                  Costuri salariale angajatori

Taxe catre stat

Salariu minim 900 lei (2014)

Salariu minim 975 lei (din 1 ianuarie 2015) Salariu minim 1.050 lei (din 1 iulie 2015)
Contributia de asigurari sociale (conditii normale de munca): 15,8% 142 lei 154 lei 166 lei
Contributia la fondul de somaj: 0,5% 5 lei 5 lei 5 lei
Contributia pentru concedii si indemnizatii: 0,85% 8 lei 8 lei 9 lei
Contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale: 0,25% 2 lei 2 lei 3 lei
Contributia de asigurari sociale de sanatate: 5,2% 47 lei 51 lei 55 lei
Contributia pentru accidente de munca si boli profesionale: 0,15%-0,85% 4 lei 4 lei 4 lei
TOTAL taxe firma 208 lei 224 lei 242 lei
Costul total al firmei cu salariul

1.108 lei

1.199 lei 1.292 lei

Si modificarile efectuate in Revisal aduc cheltuieli suplimentare

La costurile mentionate anterior se adauga si cele privind transmiterea in Registrul de Evidenta a Salariatior (Revisal) a modificarilor salariale, in situatia in care firmele au externalizat acest serviciu catre un prestator.

Mai exact, majorarea salariului minim brut trebuie raportata obligatoriu in Revisal de toti angajatorii care au angajati platiti cu minimul pe economie. Nerespectarea acestei obligatii poate fi sanctionata de inspectorii de munca cu amenzi cuprinse intre 5.000 si 8.000 de lei. Acest serviciu poate fi realizat de catre un angajat al firmei sau poate fi externalizat catre un prestator.

Prima varianta nu implica costuri suplimentare pentru angajator, pentru ca salariatul respectiv este remunerat prin contractul de munca pentru atributia pe care o indeplineste.

In schimb, cea de a doua varianta presupune ca angajatorul sa plateasca prestatorului de fiecare data cand apare o modificare de transmis in Revisal. Actualizarea registrului cu noile valori salariale si depunerea lui va insemna si cheltuieli aditionale pentru plata acestui serviciu.

Pretul aproximativ pentru transmiterea in Revisal variaza intre 10 si 25 de lei pentru fiecare angajat caruia trebuie sa ii fie modificat salariul. Spre deosebire de cheltuielile cu salariul si contributiile, care vor fi lunare, costul pentru serviciile de Revisal sunt percepute o singura data, la momentul actualizarii registrului.

Care este termenul de actualizare a datelor in Revisal?

In functie de documentul justificativ (act aditional sau decizie colectiva) pe care firmele il vor intocmi si pe baza carora vor opera modificarile in Revisal, vor trebui sa respecte si un termen limita pentru actualizarea informatiilor in Revisal.

Potrivit HG nr. 500/2011, actul normativ care reglementeaza Registrul de Evidenta a Salariatior, orice modificare a salariului se inregistreaza in registru cel tarziu in ziua lucratoare anterioara implinirii termenului de 20 de zile lucratoare. Acelasi act normativ prevede si o exceptie de la acest termen limita pentru inscrierea modificarii salariului in Revisal, in anumite situatii.

"Exceptie fac situatiile in care modificarile se produc ca urmare a unei hotarari judecatoresti sau ca efect al unui act normativ cand inregistrarea in registru se face in ziua in care angajatorul se prezuma, potrivit legii, ca a luat cunostinta de continutul acestora", se arata in hotararea de Guvern citata.

Astfel, termenul pare sa difere in functie de documentul intocmit de angajator care sta la baza raportarii salariului majorat in Revisal.

Daca angajatorii aleg varianta actelor aditionale, atunci se aplica regula generala si nu exceptia, deci modificarea salariului minim in Revisal trebuie inregistrata in Revisal in maximum 19 zile lucratoare, avand in vedere prevederea de la art.17 alin.5 din Codul muncii: "Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca (salariul este unul dintre elementele vizate – n.red) impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii".

Practic, pentru majorarea efectuata in 1 ianuarie 2015 termenul de transmitere este 29 ianuarie 2015, iar pentru marirea din 1 iulie 2015 data limita de transmitere este 27 iulie 2015.

In schimb, atunci cand se intocmesc decizii colective, termenul pare sa fie unul mai strans, din moment ce exceptia de la regula, mentionata anterior, nu prevede prea clar care este data la care se prezuma ca angajatorul a luat cunostinta de continutul actului normativ. Daca se prezuma ca angajatorul a luat la cunostinta de modificarea salariului minim la data la care aceasta intra in vigoare, ar insemna ca si raportarea in Revisal ar trebui facuta chiar in prima zi a lunii respective.