Minciuna în organizații. Cui folosește?

Una dintre cele mai răspândite boli organizaționale este minciuna. Minciuna -- în orice zonă a vieții noastre -- pleacă tot de la individ; în cazul organizațiilor, pornește de la “lideri”. Folosesc ghilimele deoarece adevărații lideri nu mint.

Indiferent câte scuze ar exista, minciuna este un neadevar cu care oamenii se amăgesc singuri și îi îndrumă pe piste false și pe alții.

Unii dintre manageri însă chiar încearcă să ne convingă (și să se convingă) că minciuna este uneori necesară: “E spre binele lui. Dacă i-aș fi spus adevărul, ar fi suferit, l-aș fi demotivat.”. Dar nu ne gândim nicio clipă măcar ce se poate întâmpla atunci când, totuși, adevărul iese la iveală? Cât de “utilă” mai este atunci o astfel de minciună?

Cele mai mari minciuni le-am întâlnit în companiile străine rigide unde ipocrizia este încă în floare. Eu, una, atunci când știam că au obiceiul să mintă, nu am reușit niciodată să le cunosc superiorilor mei adevărata față și nici agendele lor ascunse pe durata discuțiilor oficiale sau individuale. Mereu mă întrebam: “Oare ce a vrut să spună cu asta? Oare ce este, de fapt, în spatele cuvintelor și zâmbetului fals?”. Am ținut minte această stare și mi-am promis să nu îmi supun niciodată colegii aceluiași tip de tensiune și incertitudine pe care l-am încercat eu.

Când am preluat primul meu mandat de manager, într-o multinațională, cel mai tare m-a șocat modul mincinos de comunicare cu noii angajați. Minciuna plutea în aer din momentul în care am călcat pragul organizației. Și începea așa: prezentarea viziunii, misiunii și a valorilor corporatiste și “aprofundarea” acestora în prima zi de lucru. Fraze pompoase și goale de sens, puse pe perete, în care majoritatea angajaților mai vechi nu se regăseau. Una dintre valorile propovăduite era: “Ne pasă de oameni!”. Acest “ne pasă de oameni” era, de fapt, călcat în picioare foarte des. Mai ales atunci când oamenii încep să conștientizeze valoarea muncii lor și a propriilor contribuții individuale la progresul companiei și încep să “deranjeze” cu opiniile lor, dar mai ales atunci când își revendică drepturile. În astfel de situații “ne pasă de oameni” încetează brusc să mai funcționeze.

O altă experiență și exemplu relevante: la preluarea unui mandat de CEO, la prima ședință de management, oamenii mă înregistrau cu telefoanele, ca să aibă “dovada” celor spuse și decise, deoarece erau obișnuiți până atunci că, după întâlnire, se trezeau cu alte decizii scrise în minută decât cele stabilite.

A doua zi după angajare am primit fișa postului. Altă minciună, prin ultima frază care, la secțiunea responsabilități, specifica: “... alte sarcini și responsabilități...”. Această formulare magică permite supraîncărcarea oamenilor cu sarcini care nu țin de competențele lor sau de aria lor de activitate.

Apoi, încă din a treia zi, ți se dau sfaturi, cum să dai feedback pozitiv, constructiv, ca nu cumva să “demotivezi” echipa. Cu alte cuvinte, să spunem mici “minciuni necesare, nevinovate” în interesul businessului. Îmi amintesc de un comentariu colosal al superiorului meu: “Important e să dai feedback pozitiv, chiar dacă mâine trebuie să îl dai afară.”. Adesea, la discuțiile de evaluare a performanțelor se pornește cu frază: “Ai rezultate foarte bune, dar...”. Acest afurisit de “dar”, care pune oamenii pe gânduri.

Un alt cuvânt des folosit printre valorile multor organizații este “încredere”. Păi, minciuna este inamicul numărul unu al încrederii. Ei fac pledoaria încrederii, în condițiile în care mint în fiecare zi. Definiția minciunii implică, de fapt, lipsa încrederii.

Ca să nu mai spun că, în foarte multe organizații, există o relație inversă între faptul de a spune adevărul și avansarea pe scara ierarhică.

Sunt doar câteva exemple foarte simple.

Nu pot lipsi din această relatare gesturile care trădează: mincinoșii zâmbesc doar cu gura și nu cu ochii (oglinda sufletului), iar limbajul trupului și tonalitatea vocii sunt în totală contradicție cu cele rostite.

În foarte multe organizații se minte încă cu nerușinare. Aud povești în fiecare zi, iar justificarea necesității minciunii ține deja de patologic. Nu de alta, dar falsitatea este tot minciună.

Chiar dacă în foarte multe situații minciuna este folosită “din diplomație”, pentru evitarea conflictelor, prin ocolirea unor întrebări directe sau incomode care i-ar putea face pe oameni să spună adevărul, mulți oameni se simt lezați că nu pot spune lucrurilor pe nume și se tem continuu pentru locurile lor de muncă.

Minciuna deteriorează relațiile interumane. Relațiile umane deteriorate generează tensiuni și au impact negativ asupra rezultatelor. Oamenii tensionați nu pot aduce performanță.

Aceasta este o scurtă incursiune împotrivă minciunii și falsității și, implicit, este și o pledoarie pentru încredere și onestitate. Spun din propria experiență de lider că adevărul nu dăunează oamenilor normali, ci îi ajută să învețe din greșeli și să se dezvolte.

Un om sincer este întotdeauna autentic și puternic. Întotdeauna este de preferat sinceritatea. Minciuna este ascunzișul după degete, dătătoare de stări și energii negative care nu duc la nimic constructiv. Oamenii își dau seama imediat când avem gânduri ascunse, chiar și cei mai naivi sau neexperimentați dintre ei. În nicio profesie nu este recomandată înfrumusețarea realității.

Un adevărat lider spune ceea ce crede și face ceea ce spune. Paradoxal, liderii care “cosmetizeaza” și vorbesc mult despre importanța încrederii sunt cei mai necredibili. Ceea ce nu înțeleg încă mulți oameni de business de top este faptul că minciuna (și, implicit, neîncrederea) se transferă și asupra organizațiilor pe care le conduc și, mai mult decât atât, și asupra brandurilor acestora. Există branduri de încredere și branduri care nu inspiră încredere, tocmai pentru că în percepția consumatorilor au fost construite pe minciună. Pe când minciuna este distructivă, încrederea poate constitui cel mai mare avantaj competitiv al unei companii, indiferent de dimensiunea acesteia.

De aceea, într-o companie cu adevărat sănătoasă, oamenii nu mint măcar dintr-un singur motiv: acela că le pasă de cei din jur și le pasă de ceea ce construiesc în fiecare zi. Minciuna arată, de fapt, că celor care mint nu le pasă de consecințe, că pentru ei nu contează dacă o “cosmetizare” a realității poate aduce compania în situația de a pierde bani, resurse sau oportunități.

De aceea, minciuna nu este niciodată nici “bună”, nici “nevinovată” și nici, cu atât mai mult, “necesară”. Minciuna este întotdeauna adversarul clarității și curajului în business. Minciuna are picioare scurte și, mai mult, atunci când iese la iveală (și iese mereu la iveală) este întotdeauna extrem de costisitoare pentru un business.

Articol preluat de pe www.portalhr.ro. Puteti citi aici articolul original.