Dacă până la finalul anului 2015, în baza prevederilor vechiului Cod fiscal, persoanele fizice datorau aceleaşi impozite, indiferent de scopul în care era utilizat imoblilul, din 2016 lucrurile vor sta complet diferit.

Astfel, de la 1 ianuarie, atunci când prevederile noului Cod fiscal au început să îşi producă efectele, impozitul pe locuinţe se va calcula în funcţie de destinaţia acesteia (rezidenţială sau nerezidenţială), şi nu în funcţie de calitatea persoanei care deţine clădirea: fizică sau juridică.

Potrivit reglementărilor în vigoare, toate persoanele care au în proprietate o clădire situată pe teritoriul României datorează anual un impozit, care se achită în contul bugetului local al comunei, orașului, municipiului sau sectorului (pentru Municipiul București) în care este amplasat respectivul imobil.

Codul fiscal stabileşte că impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv. Pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

Declaraţiile fiscale prin care proprietarii de proprietăţi imobiliare vor plăti impozitele aferente au fost adoptate la finalul anului 2015, atunci când în Monitorul Oficial au apărut două acte normative relevante în acest sens.

Cum vor completa persoanele fizice declaraţia privind stabilirea impozitului pe clădiri?

Pe 29 decembrie 2015, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 972, a fost publicat Ordinul MDRAP nr. 2069/2015 privind aprobarea unui formular tipizat pentru activitatea de colectare a impozitelor și taxelor locale, desfășurată de către organele fiscale locale, privind Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care aprobă practic modelul formularului ce trebuie completat şi depus în 2016 de persoanele fizice ce deţin o clădire şi o utilizează în scopuri nerezidenţiale (economice) sau persoanele care dobândesc sau construiesc o clădire în cursul anului.

Un astfel de formular tipizat va fi identificat, potrivit documentului amintit, cu următoarele elemente: "Model 2016", grupa de litere "ITL" (însemnând Impozite şi Taxe Locale) şi cifrele "001".

Concret, într-o primă fază, contribuabilii persoane fizice vor selecta tipul de clădire pentru care datorează impozit la bugetul de stat, bifând una dintre următoarele variante: clădire rezidenţială, nerezidenţială sau clădire cu destinaţie mixtă. Practic, persoanele fizice îşi vor asuma prin această alegere desfăşurarea unei activităţi economice în respectiva locuinţă, şi spaţiul destinat respectivei afaceri. 

Mai departe, în prima secţiune a declaraţiei amintite, persoanele fizice vor completa datele de identificare: nume, prenume, cod numeric personal, număr de telefon, adresa de postă electronică sau adresa de corespondenţă, dacă aceasta diferă. De asemenea, contribuabilii vor alege dacă doresc ca actele administrativ-fiscale să le fie comunicate exclusiv la adresa de poştă electronică. 

De asemenea, este important să precizăm că proprietarul persoană fizică a unei locuinţe poate fi reprezentat în relaţia cu direcţiile de taxe şi impozite locale de un împuternicit. În mod similar, acesta va completa declaraţia cu datele sale de identificare.

Important! Împuternicirea nu este transmisibilă şi încetează la data revocării de către contribuabil ori în momentul decesului acestuia. 

Atenţie! Modelul formularul este prevăzut pentru maximum trei coproprietari ai unei locuinţe. Dacă numărul acestora este mai mare, se va completa o nouă declaraţie. 

Dacă este cazul, contribuabilul va completa, în secţiunea III a formularului, adresa de rezidenţă într-un alt stat decât România. 

În continuare, persoanele fizice trebuie să furnizeze datele clădirii necesare stabilirii impozitului aferent. Astfel, pentru clădirile rezidenţiale, adică cele cu destinaţie de locuinţă, cetăţenii vor completa, într-un tabel, date referitoare la condiţiile de dotare cu instalaţii de apă, canalizare şi electrice, atât pentru clădiri, cât şi pentru construcţii anexe sau construcţii la subsol, demisol sau mansardă, după caz.

Notă: Persoanele fizice care nu desfăşoară activităţi economice, au obligaţia depunerii declaraţiei atunci când dobândesc sau construiesc o clădire pe parcursul anului. Formularul trebuie depus la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, urmând ca proprietarul să datoreze impozitul pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.

Mai departe, contribuabilii vor specifica suprafaţa utilă, în metri pătraţi, precum şi suprafaţa construită desfăşurată a respectivei clădiri (tot în metri pătraţi).

Iată cum arată mai exact tabelul cu datele clădirii necesare stabilirii impozitului pe clădiri rezidenţiale: 

Important! Tabelul de mai sus se completează inclusiv pentru clădirile cu destinaţie agricolă. 

Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, acestea din urmă vor completa următoarele date: adresa completă a clădirii, anul construirii, suprafaţa utilă a clădirii, precum şi suprafaţa construită desfăşurată (în metri pătraţi), valoarea clădirii  (rezultată dint-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă), valoarea finală, în lei, a lucrărilor de construcţii (pentru clădirile nou-construite, în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă) sau valoarea, în lei, din actul de proprietate (în cazul clădirilor dobândite în ultimii cinci ani anteriori anului de referinţă). 

Notă: În cazul în care contribuabilul persoană fizică nu deţine informaţiile necesare completării câmpurilor destinate clădirii nerezidenţiale, va completa informaţiile menţionate în secţiunea aferentă clădirilor rezidenţiale şi va menţiona, în scris, faptul că utilizează clădirea în scop nerezidenţial (activitate economică). 

Important! Dacă o clădire este utilizată în scop mixt (rezidenţial şi nerezidenţial), iar suprafeţele pot fi delimitate, atunci se vor completa, în mod corespunzător, atât punctul destinat clădirilor rezidenţiale, cât şi cel rezervat clădirilor nerezidenţiale. 

Potrivit Codului fiscal, atunci când se cunosc suprafețele folosite în scop rezidențial și cele folosite în scop nerezidențial, impozitul se calculează prin însumarea impozitului aferent suprafeței folosite în scop rezidențial, calculat potrivit art. 457 din Codul fiscal, cu impozitul aferent suprafeței folosite în scop nerezidențial, calculat potrivit art. 458 din Codul fiscal.

În cazul în care clădirea este utilizată în scop mixt (rezidenţial şi nerezidenţial), iar suprafeţele nu pot fi delimitate, atunci contribuabilul va bifa situaţia în care se află, după cum urmează:

a) La adresa poştală a clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal al unui operator economic, dar nu se desfăşoară nicio activitate economică

În acest caz, contribuabilul completează punctul destinat clădirilor rezidenţiale şi consemnează acest fapt în scris, pe propria răspundere, într-un chenar special prevăzut în cuprinsul formularului.

Cu alte cuvinte, o persoană fizică ce are sediul social acasă, dar nu desfăşoară niciun fel de activitate economică, va plăti impozitul stabilit pentru clădiri rezidenţiale (cote cuprinse între 0,08% şi 0,2%).

b) Dacă la adresa poştală a clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal al unui operator economic care desfăşoară activitate economică, iar cheltuielile cu utilităţile sunt în sarcina operatorului economic, contribuabilul va completa câmpul rezervat clădirilor nerezidenţiale (cote cuprinse între 0,2% şi 1,3%, în funcţie de deciziile consiliului local).

În finalul declaraţiei, persoana fizica va declara, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în acte publice, că datele înscrise, precum şi orice alte documente anexate, sunt conforme cu realitatea. De asemenea, contribuabilul (sau împuternicitul acestuia) va trece datele din actul de identitate şi va semna.

Cum vor completa persoanele juridice acest formular?

Ordinul MDRAP nr. 2068/2015 privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de stabilire a impozitelor și taxelor locale de către organele fiscale locale, publicat pe 29 decembrie în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 975,  reglementează un  număr de nu mai puţin de 15 formulare tipizate utilizate pentru evidența impozitelor și taxelor datorate către bugetul local de către persoanele juridice. 

Dintre toate acestea, se remarcă formularul identificat cu cifrele "002", grupa de litere "ITL" (Impozite şi Taxe Locale), declaraţie care vizează impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice în 2016. Aceasta este adoptată pentru noile proceduri de impozitare a clădirilor în funcție de destinație, respectiv utilizare rezidențială sau utilizare nerezidențială (activitate economică).

Ca şi în cazul persoanelor fizice, contribuabilii persoane juridice ce dețin la data de 31 decembrie 2015 clădiri în proprietate, vor completa mai întâi datele de identificare ale companiei, respectiv denumirea acesteia, codul de identificare fiscală (CIF) sau codul unic de înregistrare (CUI), numărul de telefon/fax, precum şi adresa de poştă electronică. 

Tot în câmpul I al formularului, persoanele juridice vor furniza informaţii despre adresa de corespondenţă, şi îşi vor comunica opţiunea dacă sunt de acord ca actele administrativ-fiscale să le fie comunicate la adresa de poştă electronică. 

Cea de-a doua secţiunea a declaraţiei menţionate se adresează împuternicitului, care va completa, la rândul său, datele sale de identificare: nume, prenume, număr de telefon, adresă etc. 

Câmpul III este rezervat, asemenea formularului utilizat de persoanele fizice, completării adresei de rezidenţă a contribuabilului în alt stat decât România, atunci când este cazul.

Mai departe, contribuabilii persoane juridice vor completa datele proprietăţilor imobiliare deţinute, date necesare stabilirii impozitului datorat pe clădiri rezidenţiale, nerezidenţiale sau cu destinaţie mixtă (după caz). 

De asemenea, vor fi consemnate date legate de data dobândirii proprietăţii, numărului actului prin care aceasta a fost dobândită, dar şi valoarea achiziţiei (în lei). În continuare, va fi selectată forma de dobândire: proprietate, închiriere, concesiune, administrare, folosinţă ori alte modalităţi, după care persoanele juridice vor trece adresa completă a imobilului deţinut. 

Apoi, reprezentanţii firmelor vor completa, într-o secţiunea intitulată "Indicator", valoarea clădirii, după cum urmează:

  • valoarea înregistrată în evidenţele organului fiscal;
  • valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare;
  • valoarea lucrărilor de construcţii, în cazul clădirilor nou-construite;
  • valoarea de achiziţie;
  • valoarea înscrisă în contabilitatea proprietarului clădirii şi comunicată concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz. 

Înainte de a declara, pe propria răspundere, că datele furnizate prin intermediul formularului sunt corecte şi conforme cu realitatea, contribuabilii persoane juridice vor trece şi denumirile documentelor anexate (în copie) declaraţiei amintite. 

La final, reprezentantul sau împuternicitul companiei va semna şi data documentul şi va trece datele personale din actul de identitate (tipul acestuia, seria, numărul, data la care a fost eliberat etc). 

 

În fişierele ataşate puteţi consulta formularele utilizate anul acesta pentru stabilirea impozitului pe clădiri, datorat de persoanele fizice, respectiv persoanele juridice care deţin proprietăţi imobiliare.