Săptămâna de lucru de patru zile deja este permisă de legislație

Regula stabilită de Codul muncii cu privire la repartizarea săptămânală a timpului de muncă este cât se poate de clară: aceasta este, în mod obișnuit, de opt ore pe zi timp de cinci zile. Cu toate acestea, angajatorilor le este permisă, ca excepție, repartizarea inegală a timpului de lucru, însă cu respectarea duratei normale de muncă de 40 de ore pe săptămână.

„Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus. În funcție de specificul unității sau al muncii prestate, se poate opta și pentru o repartizare inegală a timpului de muncă, cu respectarea duratei normale a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână”, dispune, în prezent, actul normativ amintit.

Cu alte cuvinte, dacă un angajator vrea să introducă pentru propriii salariați săptămâna de lucru de patru zile, acesta are deja acoperirea legală pentru a o face. În acest sens, trebuie respectată durata de muncă de 40 de ore pe săptămână, astfel că vorbim, practic, de zece ore pe zi pe durata a patru zile pe săptămână.

„Repartizarea neuniformă a timpului de muncă face posibilă stabilirea unui program de lucru inegal (timp de lucru mai mic sau mai mare de opt ore/zi într-o săptămână de lucru de cinci zile) sau reglementarea așa-numitei săptămâni comprimate de lucru (de exemplu, timp de muncă zilnic de zece ore, într-o săptămână de lucru de patru zile, fără a depăși timpul normal de lucru de 40 de ore/săptămână). Așadar, reglementările legale curente în materia dreptului muncii permit stabilirea neuniformă a timpului de lucru, respectiv a unei săptămâni de lucru mai scurte (trei sau patru zile) și a unui timp de muncă zilnic mai mare de opt ore”, a lămurit, la solicitarea redacției noastre, Gabriela Dinu (foto), avocat senior la Țuca Zbârcea & Asociații, subliniind că durata zilnică a programului de lucru trebuie să fie de maximum 12 ore.

În același timp, Codul muncii prevede că pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de opt ore. Asemenea decizii se pot lua în urma unor negocieri colective/individuale ori prin acte normative specifice.

Chestiunea stabilirii săptămânii de lucru de patru zile a fost adusă recent în atenția presei centrale după ce câțiva parlamentari au depus la Senat un proiect de lege ce prevede această măsură. Plus că o inițiativă legislativă asemănătoare a fost respinsă în februarie 2017 de Parlament pe motiv că legislația muncii deja permite instituirea săptămânii de lucru de patru zile. Prin urmare, având în vedere prevederile actuale ale Codului muncii, rezultă că intenția recentă a parlamentarilor este inutilă.

Săptămâna comprimată de lucru trebuie stabilită contractual

Pentru ca săptămâna de lucru de patru zile să fie pusă efectiv în practică de către un angajator, acesta din urmă trebuie s-o reglementeze contractual. Mai precis, reglementarea se face fie prin contractul colectiv de muncă aplicabil, fie prin regulamentul intern, plus că este necesară și menționarea în contractele individuale de muncă ale salariaților.

„Posibilitatea repartizării neuniforme a timpului de muncă va putea fi reglementată prin contractul colectiv de muncă și/sau prin regulamentul intern aplicabil la nivelul angajatorului, însă trebuie precizat expres și în contractul individual de muncă”, a declarat Gabriela Dinu, punctând că „angajatorul trebuie să se asigure că fiecare angajat cu timp de muncă inegal/neuniform (indiferent de modalitatea program de lucru aleasă - inegal într-o săptămână de lucru de cinci zile sau săptămână de lucru comprimată) are specificată în contractul individual de muncă o clauză care să reglementeze acest aspect.”

În ceea ce privește o eventuală notificare asupra faptului că un angajator instituie săptămâna comprimată de lucru, avocata de la Țuca Zbârcea & Asociații ne-a spus că nu există, în momentul de față, nicio prevedere care să oblige angajatorii, în mod expres, să comunice autorităților de muncă informații referitoare la luarea unei asemenea decizii.

„Nu există prevederi legale exprese care să oblige angajatorii să comunice autorităților de muncă informații privind stabilirea și implementarea programului neuniform de lucru. De reținut că stabilirea neuniformă a timpului de lucru se va supune, sub toate aspectele, legislației muncii privind durata maximă a timpului de lucru”, a precizat Gabriela Dinu.

Atenție! Cu acordul sau la cererea unui salariat, angajatorul său poate stabili un program de lucru individualizat, ce presupune o organizare flexibilă a timpului de muncă. Aici este vorba de împărțirea duratei zilnice a timpului de muncă în două perioade: „o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă și o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic”, potrivit Codului muncii.