Procedura somatiei de plata (Ordonanta de Guvern nr. 5/2001)

Exista insa o serie de conditii esentiale ce trebuie indeplinite pentru a putea beneficia de aceasta procedura:

* respectiva creanta sa fie certa, lichida si exigibila. Definitia primilor doi termeni o intalnim in Codul de Procedura Civila, in sectiunea dedicata executarii silite. Astfel, conform art. 379 al. 3 din C. Proc. Civ., “Creanta certa este aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul”. Alineatul 4 al aceluiasi articol arata ca: “Creanta este lichida atunci cand catimea ei este determinata prin insusi actul de creanta sau cand este determinabila cu ajutorul actului de creanta sau si a altor acte neautentice, fie emanand de la debitor, fie recunoscute de dansul, fie opozabile lui in baza unei dispozitii legale sau a stipulatiilor continute in actul de creanta, chiar daca prin aceasta determinare ar fi nevoie de o osebita socoteala”. Cu privire la ultima sintagma, aceea de creanta exigibila, aceasta inseamna o creanta cu scadenta implinita, deci a carei executare poate fi ceruta imediat de catre creditor.
* creanta sa reprezinte o obligatie de plata a unor sume de bani.
* obligatia pecuniara sa rezulte dintr-un inscris, fie el contractul incheiat intre parti, ori vreun statut, regulament sau alt inscris insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege.
* inscrisul sa ateste drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

Suma ce reprezinta obligatia principala a debitorului, precum si dobanzile, majorarile sau penalitatile datorate potrivit legii se actualizeaza in raport cu rata inflatiei aplicabile la data platii efective.

Cererea de emitere a unei ordonante care sa contina o somatie de plata se adreseaza presedintelui instantei de la domiciliul debitorului persoana fizica sau sediul debitorului persoana juridica. Competenta materiala sa judece o astfel de cerere o are instanta careia i-ar reveni cauza respectiva in fond, daca s-ar judeca conform procedurii de drept comun.

Conform art. 3 din OG 5/2001, cererea trebuie sa cuprinda:

1. numele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul creditorului;

2. numele si domiciliul debitorului persoana fizica, iar in cazul debitorului persoana juridica, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, numarul certificatului de inmatriculare in registrul comertului sau in registrul persoanelor juridice, codul fiscal si contul bancar;

3. sumele pretinse, temeiul de fapt si de drept al obligatiilor de plata, perioada la care se refera acestea, termenul la care trebuia facuta plata si orice element necesar pentru determinarea datoriei.

La cerere se anexeaza contractul sau orice alt inscris doveditor al sumelor datorate (facturi fiscale scadente si neachitate sau achitate partial; extrase de cont; ordine de plata; ordine de compensare; chitante referitoare la verificarea societatii, daca a fost efectuata o cerere catre Oficiul Registrului Comertului pentru eliberarea unei adrese privind datele de identificare ale societatii debitoare; eventuale notificari scrise prealabile si raspunsurile primite de la debitor, chiar daca in materia somatiei de plata nu este obligatorie notificarea; factura si chitanta de plata a onorariului de avocat, daca este cazul; chitanta de plata a taxei de timbru – care in acest caz este in valoare de 39 RON). Tot setul de acte se depune in atatea exemplare cate parti sunt, plus un exemplar pentru instanta.

Pe parcursul desfasurarii procedurii, pot aparea urmatoarele situatii:
1. creditorul primeste plata datoriei ori declara ca este multumit cu intelegerea asupra platii – in acest caz judecatorul inchide dosarul si pronunta o incheiere irevocabila, care constituie titlu executoriu.
2. judecatorul constata existenta unei datorii – admite in tot sau in parte cererea creditorului, emite ordonanta care va contine somatia de plata catre creditor, precum si termenul de plata (acesta va fi intre 10 si 30 de zile, daca partile nu se inteleg altfel).
3. judecatorul respinge cererea creditorului, considerand ca nu indeplineste conditiile cerute de aceasta procedura si emite o ordonanta irevocabila. In acest caz, precum si in cazul in care prin ordonanta cererea sa a fost admisa in parte, creditorul poate introduce cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun.

In cazul 2, debitorul nemultumit poate introduce o actiune in anulare a ordonantei. Aceasta este o actiune specifica procedurii somatiei de plata, derogatorie de la caile de atac de drept comun atat prin termenul in care poate fi introdusa (10 zile de la data inmanarii sau comunicarii ordonantei, fata de 15 zile in dreptul comun), cat si prin instanta competenta sa o judece (tot instanta careia i-ar reveni cauza respectiva in fond si nu instanta imediat superioara in rang, ca in cazul procedurii obisnuite)

Daca actiunea in anulare este admisa, avem o situatie similara cazului 3 de mai sus – judecatorul anuleaza ordonanta initiala si pronunta o hotarare irevocabila. Daca actiunea in anulare este insa respinsa, ordonanta initiala devine irevocabila prin hotarare judecatoreasca.

Exista deci doua modalitati prin care ordonanta initiala sa ramana irevocabila: fie debitorul nu a apelat la actiunea in anulare in termenul legal de 10 zile, fie a actionat in acest sens, dar actiunea i-a fost respinsa. La cererea creditorului, o astfel de ordonanta irevocabila va fi investita cu formula executorie, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila. Astfel investita, ordonanta constituie titlu executoriu, care se elibereaza creditorului. Totodata titlul, in copie, se comunica si debitorului.

Cel interesat poate face contestatie la executare, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila. Prin contestatia la executare debitorul poate invoca aparari de fond impotriva titlului executoriu, dar numai in cazul in care nu a formulat cerere in anulare impotriva ordonantei de admitere a cererii creditorului.

Ordonanta privind somatia de plata nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre parti, acestea putand alege oricand calea dreptului comun.