Radamante a scris:
2. In Regulamentul de organizare se precizeaza ca: " Pentru realizarea atribuțiilor sale, directorul se consultă cu reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate, în conformitate cu prevederile legale".
3. Precizarea " în conformitate cu prevederile legale" se refera obligatiile de serviciu ale directorului executiv prevazute in Regulamentul de organziare sau la cele generale din Codul Muncii? De exemplu, la art. 241-Regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului (...). La aceasta prevedere se refera "fraza" din Regulament?
Se refera la totalitatea actiunilor pe care le intreprinde managementul unei unitati,in speta directorul in procesul decizional si care decizii au implicatie directa asupra angajatilor si
unde exista o reglementare legala in acest sens, de consultare ,acel "in cf cu prevederile legale"
Astfel, de ex.
cf Codului Muncii,(art40)angajatorul,(prin reprezentantul sau ,director), are obligatia de a se consulta cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora.