În anumite situații, polițiștii pot stabili, pe lângă amendarea șoferilor, și aplicarea unor măsuri tehnico-administrative, inclusiv imobilizarea vehicului persoanei care a încălcat regulile rutiere. Imobilizarea unui vehicul va putea fi revocată, potrivit unui proiect de ordonanță repus recent în dezbatere publică de către Ministerul Afacerilor Interne, în anumite termene, în funcție de abaterea ce a dus la aplicarea măsurii. Citește articolul
Pentru a elimina o obligație greu de pus în practică, Codul rutier urmează să fie modificat peste câteva zile, potrivit unei legi apărute miercuri, astfel încât cei ce folosesc mopede, scutere sau motociclete să nu mai fie obligați, așa cum e acum, să aibă asupra lor trusă medicală de prim ajutor, două triunghiuri reflectorizante și un stingător de incendiu. Citește articolul
Alături de alte două noi situații în care se vor radia automat din evidență vehiculele, Codul rutier va stabili, după cum apare într-un proiect de OUG repus recent în dezbatere de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), că și vehiculele istorice vor fi radiate din oficiu, dar doar dacă au înmatricularea suspendată de mai mult de 10 ani. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune, printr-un proiect de ordin pus joi în dezbatere publică, crearea cadrului legal ce va permite obținerea unui duplicat al permisului de conducere din fața calculatorului, fără să mai fie nevoie de deplasarea la serviciile de permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor. Citește articolul
Conform reglementărilor rutiere actuale, absolvenții școlilor de șoferi care au susținut proba practică a examenului auto pe o mașină prevăzută cu transmisie automată nu pot conduce un vehicul din aceeași categorie, dar care are cutie de viteze manuală. În ciuda acestui fapt, nu este prevăzută nici o sancțiune pentru cei care nu respectă această regulă. Citește articolul
Legislația rutieră se va modifica, în sensul obligării de a se supune testării antidroguri și antialcool a bicicliștilor și conducătorilor de trotinete, adăugând o nouă contravenție în Codul rutier. Amenzile pentru neconformare vor avea valori de peste 1.000 de lei. Codul rutier deja îi sancționează pe cei care conduceau aceste vehicule sub influența alcoolului, însă noile reguli clarifică aspectele legate de sustragerea de la testare. Citește articolul
Ținând cont de faptul că, în această perioadă, au fost anunțate furtuni în mai toate regiunile țării, proprietarii de mașini ce sunt avariate de obiecte aflate pe domeniul public și în administrarea autorităților trebuie să știe că pot cere acestora plata unor sume ce pot fi folosite pentru repararea vehiculelor. Astfel, chiar dacă nu au o asigurare CASCO, cei ce-și găsesc mașina avariată de căderea unui copac, de exemplu, pot cere autorităților locale, în instanță, plata unor despăgubiri. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune introducerea evaluării psihologice a șoferilor ulterior obținerii permisului de conducere, procedură similară celei pentru cei cu afecțiuni medicale. Medicii vor putea trimite șoferii la specialist, pentru a le evalua capacitatea psihologică de a conduce. Psihologii vor identifica șoferii cu risc crescut de accidente și îi vor putea include în programe speciale. Poliția rutieră va retrage permisul șoferilor declarați inapți psihologic. Citește articolul
Aglomerația rutieră intensă din marile orașe creează dificultăți pentru șoferi, atât în deplasare, cât și în găsirea locurilor de parcare. Încălcarea regulilor de parcare aduce șoferilor amenzi și puncte de penalizare conform Codului Rutier, iar constatarea și sancționarea se fac de către agenții de circulație și polițiștii locali. Blocarea altor mașini este pedepsită suplimentar. Citește articolul
Traficul intens din marile aglomerări urbane a făcut ca popularitatea vehiculelor ușoare, alternative ale autoturismului ori ale mijloacelor de transport în comun (și ele confruntate cu blocajele rutiere), să crească. Consecința este evidentă, numărul motocicletelor, bicicletelor ori trotinetelor prezente în trafic crescând de la an la an, dar și cel al evenimentelor rutiere în care acestea sunt implicate. Citește articolul