În încercarea de a-i mai tempera pe cei ce obișnuiesc să conducă cu viteze mari pe drumurile din țara noastră, autoritățile au stabilit, printr-o ordonanță oficializată acum câteva zile, modificarea Codului rutier, în sensul introducerii sancțiunii cu amendă de până la aproape 3.000 de lei și suspendarea permisului de conducere timp de patru luni pentru cei ce depășesc viteza maximă admisă pe o porțiune de drum cu peste 70 de km/h. Chiar dacă-i oficială, măsura se va aplica din 27 februarie. Citește articolul
Dacă nu mențin curate toate geamurile mașinii cu care circulă, șoferii vor putea fi sancționați, din 27 februarie, cu amenzi de aproape 1.200 de lei. Măsura se regăsește într-o ordonanță ce vizează modificarea Codului rutier și care a apărut acum câteva zile. Citește articolul
Prin oficializarea recentă a unei ordonanțe, Codul rutier a suferit o serie de modificări importante. Dacă pentru unele dintre abaterile existente și înainte se pot aplica de-acum amenzi în cuantum mai mare decât anterior, de puțină vreme au fost adăugate mai multe amenzi noi, iar unele sancțiuni complementare au fost înăsprite. Citește articolul
În acest an au apărut mai multe noutăți legate de circulația rutieră. Printre altele, au devenit aplicabile regulile circulației cu trotinetele electrice, a apărut posibilitatea, cel puțin la nivel teoretic, ca șoferii să afle, la cerere, tot istoricul sancțiunilor primite de-a lungul timpului și s-au mai parcurs o serie de pași pentru operaționalizarea contului unic destinat plății amenzilor rutiere. Citește articolul
Rețeaua de drumuri publice ar urma să fie monitorizată video de către polițiști, astfel încât abaterile șoferilor să fie constatate automat, reiese dintr-un proiect de lege adoptat tacit la Senat în această săptămână, fără să fie discutat în plen și supus votului. Citește articolul
Punctul de amendă va rămâne la 145 lei și în anul următor, potrivit unei ordonanțe de urgență ce a fost oficializată în acest weekend. În lipsa acestei modificări, punctul de amendă ar fi crescut, din 1 ianuarie 2022, la 10% din salariul minim brut pe țară, respectiv 255 lei. Citește articolul
Șoferii amendați contravențional pentru încălcarea regulilor de circulație ar fi trebuit să poată plăti amenzile rutiere primite într-un cont unic încă din 2019. Astfel, cei sancționați ar fi trebuit să poată achita amenzile în orice localitate din țară, în baza unui cod unic al procesului-verbal. Acum, printr-o lege oficializată aseară, se stabilesc anumite detalii tehnice legate de contul unic pentru plata amenzilor rutiere, astfel încât acesta să devină operațional în curând. Citește articolul
Printr-un comunicat publicat cu puțin timp în urmă, Registrul Auto Român (RAR) aduce lămuriri cu privire la utilizarea anvelopelor de iarnă, în contextul în care, în anumite regiuni din țară, ninsorile au început deja. Mai exact, RAR subliniază că, atâta timp cât sunt marcate pentru utilizarea pe noroi și zăpadă, toate anvelopele îndeplinesc condițiile legale și pot fi folosite pe perioada iernii, fără să existe riscul amendării, chiar dacă sunt comercializate sub denumirea de “all season”. Codul rutier stabilește că cei ce conduc pe drumuri acoperite de zăpadă, gheaţă sau polei trebuie să-și doteze mașinile cu anvelope de iarnă. Citește articolul
O serie de schimbări recente la Regulamentul pentru aplicarea Codului rutier vor da curând șoferilor posibilitatea să afle atât numărul punctelor de penalizare aplicate de polițiști, cât și istoricul altor sancțiuni rutiere primite. Citește articolul
Cei ce folosesc rețeaua de drumuri din țara noastră, fie ele drumuri naționale, europene sau autostrăzi, trebuie să plătească o taxă de utilizare a acestora, numită rovinietă. Dacă se abat de la această regulă, șoferii pot fi amendați. Totuși, chiar dacă, din varii motive, șoferii circulă mai mult timp fără să aibă rovinietă valabilă, până află de această încălcare a legii, ei nu pot fi amendați decât o dată. Citește articolul