Ca o regulă generală, potrivit prevederilor Codului fiscal, începând cu data de 1 ianuarie 2024, contribuabilii care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul stabilit, conform legii, prin completarea formularului 230, nemaiexistând posibilitatea redirecționării sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe veniturile din activități independente, pe veniturile din proprietate intelectuală, pe veniturile din cedarea folosinței bunurilor, pe veniturile din activități agricole etc., în vederea susținerii entităților nonprofit și a unităților de cult. Declarația se depune, opțional, de către salariații care vor asta, până la 27 mai 2024. Citește articolul
Legea care reglementează activitatea prestatorului casnic, prin care se urmărește reglementarea unui domeniu predominant nefiscalizat și sursă a muncii „la negru”, se aplică în mod concret de puțină vreme. Legea nr. 111/2022 definește activitatea casnică drept o muncă necalificată desfășurată în gospodăria unei familii sau a unei persoane singure, dar nu cu caracter recurent, ci ocazional. Activitățile casnice pot include curățenie, spălare și călcare a hainelor, prepararea hranei și îngrijirea unei persoane dependente. Prestatorul casnic nu va fi plătit în bani de beneficiar, însă ci va primi tichete de activități casnice, care vor fi preschimbate în numerar ulterior și pentru care statul reține, la preschimbare, impozit și contribuție la pensii, dar nu la valoarea integrală a tichetului. Citește articolul
Una dintre propunerile majore ale Băncii Mondiale pentru reforma sistemului fiscal din România este o echilibrare a taxării veniturilor salariale cu taxarea veniturilor independente, astfel încât să nu mai existe diferențe de tratament care să favorizeze activitatea salariată sau activitatea independentă. Despre efectele unei asemenea măsuri am discutat cu Cristina Săulescu de la Cabot Transfer Pricing. Citește articolul
Executivul ia în considerare propuneri fiscale ambițioase, cu accent pe restructurarea impozitării veniturilor persoanelor fizice - veșnica soluție a guvernanților când vine vorba de umplerea găurilor bugetare. Ca atare, se contemplează trecerea la impozitarea progresivă a veniturilor salariale, înlocuindu-se cota unică de 10%, și eliminarea scutirilor pentru salariații din anumite domenii. Despre aceste chestiuni am vorbit cu Gabriel Biriș, unul dintre cei mai reputați fiscaliști autohtoni. Citește articolul
Un ghid cu informații orientative legate de obținerea veniturilor din chirii, în 2024, de către persoanele fizice a fost publicat recent de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Unele companii preferă să recompenseze salariații prin planuri de tip stock option plan. Însă din cauză că nu cunosc întotdeauna obligațiile fiscale pe care le au din postura de investitori, angajații pot avea probleme în relația cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Din acest motiv, specialiștii recomandă angajatorilor care implementează planurile respective să-i și îndrume, din punct de vedere fiscal, pe salariați. Citește articolul
În urma modificărilor introduse de autorități din 2023 și, mai nou, din 2024, regimul veniturilor independente s-a schimbat semnificativ. Iar unul dintre efectele acestor schimbări legislative este chiar punerea sub semnul întrebării a profitabilității activității derulate ca PFA. Despre acest subiect am discutat cu economistul Constantin Cozma de la ContApp. Citește articolul
Nu este surprinzător că inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) se axează tot mai des, în controalele la societăți și persoane fizice, pe chestiuni ce țin de taxarea afacerilor imobiliare. Dezvoltatorii imobiliari persoane juridice care încearcă să evite cota standard de TVA sau antreprenorii persoane fizice care nu-și îndeplinesc obligațiile fiscale reprezintă ținte principale în verificările ANAF, ajungându-se cu ușurință la impuneri suplimentare. Citește articolul
Expunem astăzi principalele prevederi privind taxarea veniturilor din alte surse obținute în 2023 de persoanele fizice. Venim cu aceste informații în contextul în care se apropie termenul anual pentru depunerea declarației unice. Acordăm, în acest context, o atenție specială veniturilor din criptomonede. Citește articolul
În contextul schimbării regulilor legate de impozitarea veniturilor din chirii, pentru spațiile luate de persoane juridice de la persoane fizice, specialiștii atrag atenția asupra situației contractelor de comodat și a investițiilor în aceste spații. Practic, investițiile chiriașului persoană juridică trebuie declarate de proprietarul persoană fizică și impozitate, chiar dacă contractul de comodat este cu titlu gratuit. Citește articolul