Toţi studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă (licenţă, master, doctorat) în cadrul instituţiilor acreditate de stat, indiferent de vârstă, vor putea merge gratis cu trenul, conform Legii nr. 95/2018 privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanțării învățământului, apărută marţi în Monitorul Oficial. Actul normativ a intrat în vigoare la data de 27 aprilie 2018.
„Prin excepție de la prevederile art. 205 alin. (2) (doar studenţii cu vârsta de până la 26 de ani pot beneficia de reduceri la transport – n. red.) din Legea educației naționale nr. 1/2011(...), studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență - licență, master, doctorat - în instituțiile de învățământ superior acreditate, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern", se arată în actul normativ.
Până acum, numai studenţii în vârstă de până la 26 de ani beneficiau de gratuitate la transportul feroviar. Aşadar, legea introduce un element de noutate, respectiv eliminarea limitei de vârstă pentru cei care pot circula gratuit cu trenul.
Gratuitatea la transportul feroviar pentru studenții cu vârsta de până la 26 de ani a fost introdusă prin OUG 2/2017 şi detaliată prin Hotărârea de Guvern nr. 42/2017. Limita de vârstă a fost însă contestată de mai multe voci în ultimul an, fiind considerată discriminatorie.
Pentru a beneficia de gratuitate, studenţii trebuie să fie înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituții de învățământ superior acreditate. Gratuitatea este valabilă doar pentru transportul la clasa a II-a a trenurilor şi doar pentru călătoriile în ţară. La achiziţionarea biletelor, studenții trebuie să prezinte legitimația de transport eliberată de instituţia de învăţământ la care sunt înscrişi, precum și un act de identitate. Mai multe detalii despre abonamentele lunare gratuite de transport găsiţi aici.
Comentarii articol (10)