Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale este cuprinsa in Legea nr. 123/2014, care modifica legea Codului fiscal. Actul normativ a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 687 din 19 septembrie 2014 si a intrat in vigoare la trei zile de la publicare, adica pe 22 septembrie.

Totusi, reducerea CAS se va aplica incepand cu veniturile aferente lunii urmatoare intrarii in vigoare a Legii nr. 123/2014, adica din 1 octombrie.

Presedintele Traian Basescu a promulgat pe 18 septembrie legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajatori.

"Am promulgat legea reducerii CAS-ului cu 5%. Nu pot, insa, sa o promulg, fara explicatii (...) Dupa cum stiti, am intors aceasta lege la Parlament, considerand ca, desi este buna, nu este sustenabila; in conditiile actuale si, de asemenea, in conditiile anului 2015, in mod deosebit. Rezultatul retrimiterii la Parlament a legii a fost un vot aproape unanim (...) atat puterea PSD, UNPR, PC, cat si ACL - PNL si PDL, au votat si a doua oara aceasta lege. De asemenea, va aduceti aminte ca am precizat ca legea este extrem de simpla si nu pune nicio problema de neconstitutionalitate; si nu m-as hazarda sa trimit la Curtea Constitutionala o lege care, avand patru articole, stiu, din capul locului, ca este mai mult decat constitutionala. M-as pune doar intr-o situatie penibila, sa-mi spuna Curtea Constitutionala ca legea este constitutionala. Deci, am promulgat-o!", a declarat presedintele, conform presidency.ro.

Seful statului considera ca Guvernul probabil nu va avea anul acesta probleme sa acopere deficitul creat la fondul de pensii, mai ales ca este beneficiarul taxei pe infrastructura, a taxei pe stalp, a accizei suplimentare pe combustibil, deci va putea sa plateasca pensiile fara nicio problema. Insa acesta atentioneaza ca pentru anul 2015 deficitul fondului de pensii va creste de la 12,5 miliarde de lei la 17,5 miliarde de lei, ceea ce inseamna un efort suplimentar al bugetului de stat de 5 miliarde de lei. In plus, pe langa acest deficit, Romania mai are cateva obligatii, printre care sa reduca deficitul bugetar, sa inregistreze mareasca cheltuielile aferente apararii nationale, iar toate acestea inseamna cheltuieli bugetare de 15 miliarde de lei (3,2 miliarde de euro).

"Presupun ca, pana la sfarsitul anului, Guvernul are cateva solutii. Una, foarte probabila, este anularea reducerii CAS-ului imediat dupa alegerile prezidentiale. A doua - cresterea taxelor. Nu exista solutie. Nu exista alternativa la una din aceste doua masuri; cum, sigur, daca ai fantezie, iti poti imagina o revenire partiala, deci revenirea la o crestere de 3%, sa spunem, la CAS, si introducerea catorva taxe. Dar eu v-am dat cele doua variante seci", a precizat Traian Basescu.

Care vor fi noile cote ale CAS?

In prezent, Codul fiscal prevede ca pentru sistemul public de pensii cotele contributiilor de asigurari sociale (CAS) sunt:

  • 31,3% pentru conditii normale de munca, din care, 10,5% pentru contributia individuala si 20,8% pentru contributia datorata de angajator;
  • 36,3% pentru conditii deosebite de munca, din care, 10,5% pentru contributia individuala si 25,8% pentru contributia datorata de angajator;
  • 41,3% pentru conditii speciale de munca si pentru alte conditii de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 30,8% pentru contributia datorata de angajator.

Aceste valori vor fi modificate prin actul normativ care a intrat deja in vigoare. Astfel, cotele CAS se vor reduce, de la 1 octombrie, fata de actualele valori cu cinci puncte procentuale la angajator, dupa cum urmeaza:

  • 26,3% pentru conditii normale de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 15,8% pentru contributia datorata de angajator;
  • 31,3% pentru conditii deosebite de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 20,8% pentru contributia datorata de angajator;
  • 36,3% pentru conditii speciale de munca si pentru alte conditii de munca, din care 10,5% pentru contributia individuala si 25,8% pentru contributia datorata de angajator.

Reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajatori va avea ca efect scaderea costurilor cu forta de munca, insa acest lucru va fi vizibil doar la nivelul anumitor firme, sustin specialistii contactati de AvocatNet.ro. Acestia sunt sceptici in privinta stimularii angajarilor cu forme legale ca urmare a implementarii noii masuri si atrag atentia ca ar putea creste alte taxe si impozite. Mai multe despre detalii despre efectele reducerii CAS puteti citi AICI.

Reducerea CAS - fisa unui act normativ controversat

Presedintele a promulgat pe 18 septembrie legea reducerii CAS, dupa ce initiativa legislativa a fost aprobata la inceputul lunii prin vot final de Camera Deputatilor, cu 307 voturi "pentru", 7 "impotriva" si 5 abtineri. A fost pentru a doua oara cand deputatii au aprobat actul normativ, primul vot final fiind acordat pe 2 iulie, insa la acea data, presedintele a trimis documentul inapoi in Parlament pentru reexaminare.

Conform unui comunicat al presedintiei de la acea data, seful statului motiva ca estimarea de compensare a impactului negativ provenit din aplicarea masurii este foarte vag exprimata, referire facandu-se doar la surse bugetare potentiale provenite, in special, dintr-o mai buna colectare bugetara, combaterea evaziunii, precum si a posibilelor efecte ce decurg din cresterea investitiilor sau crearea de noi locuri de munca si nu din prezentarea unor surse certe de venituri sau cheltuieli necesare compensarii. Acesta atentiona ca este esential sa fie clarificate in fundamentarea legii care sunt masurile exacte de compensare a veniturilor.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, impactul negativ generat de reducerea CAS va fi compensat pe anul 2014, din veniturile incasate suplimentar din impozitul de 1,5% pe constructiile speciale, fata de sumele estimate initial. Mai precis, platile in contul impozitului pe constructii au fost prognozate la 488 milioane de lei, insa au fost declarate in total 1,44 miliarde de lei si incasate la primul termen de plata, din 25 mai, 710,4 milioane de lei.

Daca pentru acest an, statul poate acoperi pierderile la buget, generate de reducerea CAS, cu veniturile peste asteptari incasate din impozitul pe constructiile speciale, pentru 2015 va intreprinde o serie de masuri, pe care le va pune in practica ANAF.

Concret, in expunerea de motive se mentioneaza ca vor fi luate masuri de prevenire si combatere a muncii nedeclarate si/sau subdeclarate, in scopul sprijinirii concurentei loiale in mediul de afaceri si a protejarii angajatilor prin cresterea nivelului de securitate sociala. De asemenea, vor fi intensificate verificarile la persoanele fizice cu averi mari conform Codului de procedura fiscala si va fi relansata campania de notificare prin transmiterea de scrisori catre contribuabilii ce prezentau riscul de nedepunere a declaratiei de venit din strainatate.

Puteti citi integral Legea nr. 123/2014 in sectiunea noastra de Legislatie sau accesand direct acest link.