În ziua în care m-am iubit cu adevãrat

Condamnată - Anda Docea


Trăim cu spaima zilei de pe urmă. Tot ce auzim, tot ce citim, tot ce suntem învăţaţi să credem ne formează psihologia unui condamnat de moarte. Să profiţi de fiecare zi de parcă ar fi ultima nelăsând nimic pentru mâine, nimic dorit şi nefăcut, simţit şi nespus, spus şi neasumat. Să-ţi iei la revedere ca şi când ar fi cea din urmă dată. Să-i suni cât mai des pe cei dragi, nu ştii cât îi vei mai auzi sănătoşi. Să porţi mereu cu tine telefonul mobil (încărcat), nu ştii pe unde ai putea rămâne blocat. Să nu traversezi nici măcar pe trecerea de pietoni până nu se opresc toate maşinile, altfel visele tale de ascensiune vor rămâne lipite de caldarâm (cu tine cu tot, şi n-ar fi păcat?). Să-ţi faci asigurare la casă, oricând un vecin neatent sau senil ar putea lăsa gazul deschis şi, în locul blocului, vei găsi (în cazul fericit în care erai plecat) doar fundaţia. Să mergi de Crăciun acasă, ar putea fi ultimul în formulă completă. Să spui “te iubesc”. Să nu mai mănânci neregulat, dulce, gras, cu E-uri, nici nu vei şti care din bolile de pe listă te va lovi fulgerător şi amputant. Să faci mişcare zilnic şi un sport cel puţin săptămânal, aşa garantat anii o vor lua în direcţie inversă şi vei fi primul muritor care nu îmbătrâneşte nicicând (nici măcar sufleteşte). Să dormi suficiente ore pe noapte, să-ţi faci analize regulat (ceva-ceva tot vei găsi), un control oftalmologic de îndată ce vederea te lasă şi să te apuci să procreezi de timpuriu (în cazul în care crăpi, obligatoriu trebuie să rămână ceva viu în urmă, e legea naturii).

Nu pot să-mi trăiesc fiecare zi ca pe cea din urmă, gândindu-mă că poate fi ultima dată când… Nu, mâine n-o să-mi sară casa în aer, Crăciunul ăsta nu va fi ultimul, nici vacanţa asta, nu mă voi bloca în lift, n-am nevoie neapărată de sport săptămâna asta şi nici de ochelari (încă mă mai descurc), nicio maşină nu mă va lovi şi nici E-urile savurate cu poftă la ore târzii nu mă vor răpune total. Am tot regretul pentru cazurile în care boala distruge necruţător, mi-e atât de frică de asta încât nu vreau, nu pot să-mi imaginez că aşa ceva i s-ar putea întâmpla cuiva apropiat, nu încă, poate nu…nu vreau să mă aştept, să prevăd, să ştiu deja ce aş face şi cum. Nu atât de repede.

Mâine ne vom întâlni la fel, şi după mâine va fi un alt mâine şi după asta mai vedem. N-o să învăţ să spun “te iubesc” şi “mi-e dor de tine” (din gura mea ar suna apocaliptic), n-o să cred că e ultima dată când aud pe cineva la telefon şi nici n-o să-mi cer iertare ca să nu plec la culcare supărată. Ne împăcăm noi zilele astea, ok? Nu, nu e “the first day of the rest of my life” pentru că eu sunt tot cea de ieri şi aproape complet cea de alaltăieri. Mai corect ar fi “the last day of my passed life”.

Nu ştiu să trăiesc altfel decât ca un condamnat la viaţă. Iar mâine chiar nu va fi decât o altă zi.

[ link extern ] /

Se spune ca speranta moare ultima… insa cum este atunci cand chiar simti ca a murit si speranta… se cheama renuntare sau resemnare?

Este o mica diferenta intre renuntare si resemnare. Renuntarea este, in sine, un lucru “rau”, care nu te ajuta cu nimic, da dovada de slabiciune… Resemnarea, pe de alta parte, este un alt tip de renuntare, atunci cand iti dai seama, intr-un mod constient ca nu se poate, ca nu exista, ca nu are rost, etc… Atunci cand realizezi ca eforturile tale sunt in zadar. Aceea este resemnare, nu renuntare.

Resemnarea este ca un fel de trezire la realitate, pe cand renuntarea este o adancire in vis, in somn. Cand renunti te complaci in situatie, esti slab, te amagesti ca s-ar putea sa fie si altfel bine. Cum poti crede ca ti-ar fi bine fara EA, fara EL?

Resemnarea este ca o palma puternica peste fata, te trezesti la realitate din visul in care credeai ca orice este posibil si rationezi… vezi, intelegi ca nu totul este posibil, incepi sa cantaresti problema, avantaje, dezavantaje… pe scurt, realism curat… Si dupa atata realism realizezi ca nu se poate, ca nu ai ce face decat sa te resemnezi.

Da, eu renunt si ma resemnez oarecum, cate putin din fiecare.

Renunt la a mai cauta pe acel Cineva, nu are sens… de ce dracu sa ma chinui cand mi se dovedeste in mod ritmic faptul ca nu exista? Da, renuntarea este un semn de slabiciune, dar cred ca am si eu dreptul la asa ceva dupa atata timp in care (unii spun) ca m-am chinuit mult prea mult pentru persoane nesemnificative.

Ma resemnez ca nu exista… este mai putin dureros asa, nu mai sper ca va aparea. Daca totusi se va intampla asta, cu atat mai mult voi fi mult mai fericita…dar repet, ma indoiesc, ma resemnez.

Renunt la a mai incerca sa imi “resuscitez” sufletul/inima/totul pentru ca nu este nimeni care sa o poata faca, nimeni pentru care sa o fac. Ma resemnez ca nu exista acea persoana matura, echilibrata, capabila sa isi mentina echilibrul impreuna cu mine, capabila sa devina una cu mine… la propriu si la figurat.

Ma resemnez cu faptul ca am pierdut mult, ma resemnez cu faptul ca am gresit mult, ma resemnez cu faptul ca am invatat din greseli… ma impac cu ideea ca nu voi mai gresi atunci cand va fi, daca va fi vreodata…

Renunt la activitatea de “cercetare”, renunt sa incerc sa inteleg oamenii (cu exceptia celor care mi-au dovedit ca merita, se stiu ei), renunt la tot ceea ce ma doare acum…refuz sa ma mai gandesc la orice din trecut, ma gandesc doar la prezent si la cum sa imi fac viitorul mult mai happy, mai “autosuficient” daca pot spune asa…

Ma resemnez ca nu exista, renunt la a mai cauta….

David on Renuntare vs. Resemnare[ link extern ] /

Puterea automotivarii


Daca esti suficient de motivata, poti muta muntii din loc. Dar cum faci sa ramani mereu pe drumul cel bun? Citeste în continuare ghidul Benessere.

Cheia succesului
Automotivarea este ca o parola pentru capacitatile tale. Face casa buna cu gandirea pozitiva.
Pentru orice tel maret, automotivarea e cea mai valoroasa sursa de inspiratie. Stiu, nu ai cum sa fii mereu încarcata de energie pozitiva. Vestea buna e ca exista tehnici prin care te poti reenergiza si automotiva atunci cand e cazul. Primul pas: învata sa te cunosti. Care îti sunt valorile si slabiciunile? Ce te motiveaza? Ce te demotiveaza? Care sunt obiceiurile neproductive? Cum le poti înlocui cu activitati eficiente? Sapa adanc si raspunde sincer la aceste întrebari. Automotivarea poate fi influentata de persoane din exterior sau sursa acesteia poate fi propria ta personalitate.

Stabileste-ti obiectivele.
Ca sa fii motivata, trebuie sa stii foarte clar ce doresti sa obtii. Vrei sa promovezi într-un interval bine definit? Sa obtii un salariu mai bun? Sa ai o cariera de invidiat? Obiectivele pe care le alegi trebuie sa fie realiste si posibil de atins. Nu are sens sa urmaresti tinte mult prea înalte pentru a fi atinse. Atunci, e foarte probabil sa esuezi, iar esecurile nu sunt deloc motivationale. Noteaza-ti undeva obiectivele stabilite si vorbeste despre ele cu o prietena. Cand iti exprimi si vizualizezi visurile cele mai îndraznete, vei simti ca sunt reale si tangibile.

Fa-ti un plan de actiune.
Cand stii care sunt pasii ce te ajuta sa ajungi acolo unde-ti doresti, tinta finala este mult mai aproape. Stabileste-ti deadline-uri pentru a trece de prima etapa în loc sa privesti obiectivul final ca pe un proiect urias. Vei fi mai putin coplesita, iar sansele sa reusesti sunt mult mai mari. Si atunci cand depasesti cu bine primul pas, sentimentul de învingator o sa te motiveze sa continui.

Nu lasa starile proaste sa-ti stea în cale.
Nu în fiecare dimineata te trezesti cu dorinta de a cuceri lumea. Daca ai propria ta afacere, ai nevoie de o automotivare mai puternica decat cei care merg la seviciu în fie-care dimineata. Cand nu ai cui sa dai socotea la în afara de tine, asigura-te ca mesajele pe care ti le transmiti sunt cele potrivite. Odata ce te dai jos din pat, nivelul de motivare creste. S-ar putea ca, dupa ce te apuci de treaba, sa constati ca, pana la urma, e o zi buna.

Intareste-ti dorinta!
Ai de zece ori mai multe sanse sa-ti îndeplinesti visele daca închei un parteneriat cu tine însati care sa duca la schimbare, decat daca doar îti doresti o schimbare, fara sa faci nimic. Cei care îsi fac planuri si îsi ating obiectivele întampina, pe parcurs, acelasi numar de obstacole ca si cei care nu-si fac planuri si nu-si ating obiectivele. Uneori, motivatia nu apare de la sine sau nu e suficient de puternica. Întareste-ti dorinta! Un bun om de vanzari te poate face sa vezi cum e sa traiesti în casa visurilor tale în cateva minute si vei fi motivata sa faci tot ce e nevoie ca sa transformi visul în realitate. Daca o sa vizualizezi rezultatul efortului tau, vei fi mult mai motivata!

Nu amana.
Amanarile distrug motivatia. Pastreaza un ritm de lucru constant si prioritizeaza sarcinile. Obisnuieste-te sa-ti faci un „to do list” în fiecare dimineata. La sfarsitul zilei, asigura-te ca ai finalizat toate urgentele. Amanarea continua îti lasa un sentiment de frustrare, pentru ca nu reusesti sa duci nimic la bun sfarsit.

Recompenseaza-te.
Cand ceva îti iese foarte bine sau ai un extracastig financiar, ofera-ti un mic cadou. Iesi în oras, mergi la coafor sau cumpara-ti ceva care îti face placere. Ori ia-ti un dvd cu un film bun pentru acasa. Automotivarea trebuie sa fie recunoscuta, si numai tu poti face asta! Orice este recompensat are sanse mari sa devina repetitiv.

Concentreaza-ti eforturile.
Unul dintre lucrurile care te fac sa-ti pierzi motivatia este lipsa focusului. Nu te lasa distrasa de alte planuri, daca te-ar putea împiedica sa avansezi catre obiectivul principal. Daca nu vei vedea rezultate concrete din cand în cand, îti vei pierde motivatia.
Daca esti într-o stare proasta, fixeaza-ti o provocare cu deadline de 30 de zile. Imaginea za-ti cum te vei simti cand îti atingi obiectivul. Vrei sa-i lasi pe cariera altii sa decida pentru tine? Sau sa traiesti o combinatie între visele altora, diverse circumstante si ceea ce îti doresti tu cu adevarat? Prin puterea automotivarii, tu esti cea care hotaraste ce se va întampla. Nu renunta! Sunt unele zile cand, orice ai face, nu reusesti sa iesi dintr-un cerc vicios. Însa, maine e o noua zi!

Nu amana momentul
Maine e o zi la fel de potrivita ca oricare alta pentru o mica schimbare. Nu te pacali singura ca astepti momentul oportun! Orice drum începe cu primul pas. Desprinde o mica parte din obiectivul final si începe sa lucrezi în sensul rezolvarii problemei. Fixeaza-ti deadline-uri pentru fiecare obstacol si pentru atingerea obiectivului final. Daca nu reusesti sa te încadrezi cu exactitate în termenul fixat, nu te demotiva! Cu siguranta nu e nicio tragedie daca dureaza mai mult decat ai estimat, atata timp cat te îndrepti cu pasi siguri în directia buna!

Faci obstacolele KO
Automotivarea iti da incredere si curaj, dar mai presus de toate, forta sa invingi dificultatile de orice natura.

Fii constanta!
Este esential ca eforturile tale sa fie constante. E posibil sa te descurajezi sau sa obosesti dupa ce entuziasmul initial trece. Întareste-ti dorinta de a reusi! Nu te plange de lipsa resurselor sau de un context nefavorabil. Nu lasa niciun obstacol sa-ti stea în cale. Daca esti cu adevarat hotarata, succesul îti apartine. Dedicatia este cuvantul-cheie.

Fa-ti activitatea placuta.
În timp ce muncesti, încearca sa te simti si bine. Schimba din cand în cand înfatisarea biroului. Sau iesi în oras sa mananci în pauza de pranz. O scurta detasare te va ajuta sa te concentrezi mai usor cand reiei treaba. Încerca sa spargi rutina cu mici detalii. Daca înveti sa te simti bine în timp ce muncesti, e mult mai usor sa-ti pastrezi entuziasmul si motivarea.

Rezerva-ti timp pentru autoanaliza.
Fixeaza o zi în care îti notezi tot ce doresti sa faci, sa ai si sa fii. Imagineaza-ti cum ar arata viata ta daca s-ar împlini. Gandeste pozitiv. Gandurile si atitudinea îti vor influenta planurile si actiunile. Nu lasa gandurile si persoanele negative sa te influenteze.

Ai grija de tine.
Mananca sanatos, fa miscare si dormi atat cat ai nevoie în fiecare noapte. Cand te simti bine, ti-e mai usor sa te motivezi si sa rezolvi ce ai în plan.


[ link extern ]

Un jurnalist si filosof francez, Andre Frossard, spunea intr-una din lucrarile sale ca "Egoismul este unul dintre cei mai mari inamici ai fericirii umane".

Egoismul reprezinta sursa multor conflicte .
Fiindca egoistul nu se gandeste decat la el. Face orice pentru nevoile lui, calcand in picioare pe ceilalti pentru atingerea scopurilor sale. Pentru asta are nevoie sa domine. Nu poate sa traiasca in egalitate. Egalitatea da drepturi celorlalti pe care numai el vrea sa le aibe.

Egoistul se crede centrul universului. Totul trebuie sa graviteze in jurul lui, cand vrea el, cum vrea el. Pentru un egoist, ceilalti nu pot trai cum vor ei, ci cum vrea el. Fara sa se gandeasca la ceilalti, nu ii poate intelege. Nu poate intelege ca poate au alte dorinte, alte nevoi.

Cei ce traiesc cu un egoist, sfarsesc prin a se indeparta de el. Fiindca cu totii vrem sa existam, vrem sa fim acceptati si iubiti pentru ceea ce suntem. Vrem sa fim respectati in complexitatea fiintei noastre iar egositul nu este capabil sa faca asta.
Mai trist este ca egositul nu-si da seama ca e egoist. Ramanand singur, nu isi pune problema ca anumite lucruri s-au produs din cauza lui, ca anumite incapacitati i-au facut pe ceilalti sa se indeparteze de el. El are intotodeauna dreptate. Nu poate sa iasa din sine, sa se priveasca, sa analizeze. Dupa el, ceilalti gresesc constant.( ce ironie, nu ?) .

Cand ceilalti se indeparteaza de el, se simte frustrat si se victimizeaza. Nu intelege de ce se simte rau. Nu poate sa se gandeasca ca se simte asa fiindca e singur. Ca este om si are nevoie de ceilalti. Ca asta e natura umana. Ca de-asta traim inconjurati de oameni. Ca trebuie sa traim cu ei. Ca avem nevoie unii de ceilalti, ca nu putem trai singuri si chiar daca traim, traim prost. Si pentru a trai cu ceilalti, trebuie sa ii putem lua in calcul si pe ei, nu numai ca satisfacatori ai nevoilor noastre. Si ca nu putem sa facem celorlalti lucruri care nu ne plac noua (cum spune proverbul). Ca in definitiv nici nu-i dificil daca ne gandim la acest lucru inainte sa intreprindem o anumita actiune. Dintr-o data totul devine foarte simplu. Ceilalti sunt oameni ca si noi si nimanui nu-i place sa stea langa cineva langa care nu simte ca traieste.
Caruia nu ii pasa de problemele tale, de framantarile tale.
Langa cineva langa care te simti singur.
Si este foarte trist sa fii singur.

Este foarte adevarat ca, astazi cand totul se misca foarte repede, cand viata este extrem de complexa, cand trebuie sa facem milioane de lucruri intr-o zi, sa fim cei mai si cei mai, disponibilitatile pentru cei din jur sunt reduse.
Atunci, fara sa vrem, facem lucruri care-i pot rani pe ceilalti.

Si in acelasi timp, pentru a putea supravietui, fiecare dintre noi are nevoie de o doza minima de egoism. Devine problematic in momentul in care doza este prea mare si face rau celor din jur.
Nu trebuie sa avem un comportament extrem.
Sa nu uitam sa-i respectam pe ceilalti ca pe noi insine.
Sa nu uitam ca avem nevoie unii de ceilalti.
Ca nu putem trai izolati.
Ca avem nevoie de comunicare.
Ca este necesara echilibrului nostru.
Ca avem nevoie sa impartim cu ceilalti tot ce ni se intampla.
Ca pana la urma este cea mai mare bogatie pe care o ai. Bogatia de a fi inconjurat de oameni.
De a putea trai cu ei.
De a fi fericit cu ei.
De a nu fi singur.

[ link extern ]

Modestia
de Corneliu Traian Atanasiu


"Mi-a fost ruşine de această modestie mincinoasă" - ne mărturiseşte cu sinceritatea-i fără menajamente Nietzsche. Care să fie însă acea modestie atît de ruşinoasă? Desigur aceea ruinată de ofensiva populismului, aceea care şi-a pierdut orice nobleţe şi îşi ascunde decrepită tîlcul sub o zdreanţă de seminificaţie - lipsa de îngîmfare. Tristeţea mare este că Dicţionarul explicativ al limbii române surprinde doar fireasca decădere morală a vremii cînd se limitează doar la această hanţă flendurită ca unic sens al modestiei.

Modestia pare să fi ajuns doar refugiul ipocrit al mediocrităţii veleitare, atunci cînd nu e revendicare obraznică a egalitarismului revanşard. Un anume complex de inferioritate, transformat revoluţionar in complex de superioritate, obligă vulgul să cheme la ordinea modestiei pe cei superiori, pentru ca astfel prostia să-şi încununeze obscuritatea mediocrităţii cu laurii de elevaţie etică ai modestiei. Rigoarea supremă a acestei chemări este nivelarea egalitaristă, complacerea în mocirla generală, modestia fiind doar umilinţa liber consimţită a celor superiori pentru a nu jigni cumva suficienţa ambiţioasa a celor inferiori – doar astfel dispuşi să le accepte cu modestie ofranda.

ªi totuşi modestia nu înseamnă doar cedarea bleagă în faţa pretenţiilor mediocrităţii, lipsa fermităţii existenţiale, abandonarea valorilor şi a simţului ierarhiei. Dacă nu e sărăcită, fiind considerată pripit doar o complezentă virtute de contact, ea are şansa de a-şi reaminti că este efort consecvent de temperare a isteriei afirmării necondiţionate, acţiune răbdătoare şi decentă de a-ţi căuta măsura - simplificare şi esenţializare, lămurire şi stilizare. Lupta ei se dă cu acel model absurd al personalităţii rapace, care îşi adjudecă cu lipsa de discernămînt a lăcomiei complicaţia pentru a putea deriva din această strinsură avară puzderie de merite, pretenţii nemăsurate, ifose absurde. Modestia vizează astfel restrîngerea personalităţii lăbărţate, excesiv umflate social pînă la a-şi afla măsura în simplitatea firească şi nepretenţioasă pe care o prescrie omului, laolaltă cu toate lucrurile, dictonul latin: est modus in rebus.

Modestia este resimţită în cele din urmă ca o sobrietate şi decenţă a simţirii care ne face să nu exageram importanţa ideilor, sentimentelor şi faptelor noastre in speranţa ipocrită de a pretinde drepturi şi privilegii sporite in faţa celorlalţi. Ea ar trebui opusă atunci nu atît îngîmfării, cît unor metehne izvorîte mai degrabă din scursurile ideologice ale vremii: veleitarismului, cusurgeriei, snobismului. ªi abia aşa am putea pricepe că modestia este, înainte de a fi un mod de a te manifesta în faţa unuia sau altuia, o atitudine fundamentală a fiecăruia în faţa vieţii şi a destinului său. Forţînd puţin limba, am putea spune că fiecare este ţinut să modestească la propria-şi soartă.

[ link extern ]